INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BELGIA - CIPRU 6-1

Belgia are planuri îndrăznețe: „Putem şi merităm să câştigăm EURO!"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 20 noiembrie 2019 14:17

Roberto Martinez (46 de ani), selecţionerul Belgiei, ţinteşte foarte sus, după parcursul perfect din grupa preliminariilor Campionatului European 2020: „E un obiectiv la îndemâna noastră. Ne-am fixat un standard înalt la Mondiale şi vreau să-l depăşim".

Belgia a imitat parcursul fără greşeală al Italiei din aceste preliminarii CE 2020 şi a încheiat grupa cu punctaj maxim. Marţi, la Bruxelles, medaliata cu bronz de la CM 2018 a spulberat şi Cipru (6-1), iar spectacolul dat îl face pe selecţionerul „Dracilor Roşii" să viseze foarte sus. Chiar la titlul continental la primul turneu itinerant!

„Avem 7 luni să creştem"

„Dacă suntem capabili să câştigăm competiţia de la anul? Sigur că da, este şi un obiectiv aflat la îndemâna noastră! Trebuie să mai creştem în continuare şi apoi să vedem dacă putem să repetăm evoluţiile excelente din Rusia. La ultimul Mondial ne-am fixat un standard ridicat şi avem datoria să îl depăşim, împreună cu fanii şi cu tot lotul.

Ne rămân şapte luni la dispoziţie să devenim mai buni şi echipa asta merită să triumfe la Euro, numai că în fotbal lucrurile nu-s atât de simple. Toţi au muncit fantastic în 2019", spune Roberto Martínez.

„Jucătorii mei ştiu ce au de făcut în teren şi se concentrează incredibil la fiecare meci. Este foarte bine că au dat şase goluri şi cu Cipru şi au evoluat entuziasmant" 
Roberto Martínez, selecţioner Belgia

40 de goluria marcat Belgia în cele 10 meciuri din grupă, cel mai prolific atac din preliminariile CE 2020. Nu a primit decât 3 goluri, fiind cea mai ermetică defensivă, la egalitate cu Turcia

VEZI ȘI:

Mircea Lucescu se revoltă în presa din Turcia: „N-am şi eu un mic merit pentru că am pus bazele acestei echipe?" + mesaj pentru actualul selecționer

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Citește și:
Au atras toate privirile la gala Balonului de Aur: fostul câștigător a venit cu iubita mai tânără cu 38 de ani
Campionate
Au atras toate privirile la gala Balonului de Aur: fostul câștigător a venit cu iubita mai tânără cu 38 de ani
E gata! Marius Șumudică pleacă de la CFR Cluj » Ce le-a transmis oamenilor din staff
Superliga
E gata! Marius Șumudică pleacă de la CFR Cluj » Ce le-a transmis oamenilor din staff
Gigi Becali a intrat în direct la TV și a avut o rafală de derapaje rasiste într-un dialog halucinant: „Vreau să rămânem primitivi”
Superliga
Gigi Becali a intrat în direct la TV și a avut o rafală de derapaje rasiste într-un dialog halucinant: „Vreau să rămânem primitivi”
Soția titularului din El Clasico, reacție virală: „Voi imprima asta și o voi agăța în casă”
Campionate
Soția titularului din El Clasico, reacție virală: „Voi imprima asta și o voi agăța în casă”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează