INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

Cassano, om sucit » A semnat cu Verona, apoi a anunțat că se retrage, după care a revenit asupra deciziei

FOTO: Guliver/GettyImages
FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de George Titus Albulescu - Publicat marti, 18 iulie 2017 22:21

Antonio Cassano a semnat pe 11 iulie un contract cu Verona, echipă nou promovată în Serie A, dar la doar o săptămână și-a anunțat colegii că a decis să se retragă din fotbal. Ulterior, atacantul de 35 de ani s-a răzgândit și va continua să joace.

Fostul internațional italian a decis să rămână în fotbal, la Verona, după câteva ore după ce spusese că își pune ghetele în cui, din motive personale. El și-a reconsiderat decizia și speră să aibă un sezon minunat la noul club.

"În această dimineață am avut o clipă de slăbiciune, o «cădere», dar apoi m-am gândit din nou la asta. Am simțit brusc că mi-a lipsit familia și am fost foarte emoționat. Dar acum vreau să am un an fantastic".

Între timp, Verona a anunțat că îi va asigura fotbalistului posibilitatea ca familia sa să îi fie aproape. Cassano și-a început cariera la Bari, în 1999, iar ulterior el a jucat la mari echipe, precum Roma, Real Madrid, Milan și Internazionale.

Jucătorul a fost unul dintre cei mai talentați din generația sa, el evoluând de 39 de ori în naționala Italiei, înscriind 10 goluri. Dar a ratat triumful ”Squadrei Azzurra” de la Campionatul Mondial din 2006, din cauza unei accidentări care l-a ținut în afara gazonului.

Cassano este cotat la 300.000 de euro de transfermarkt. În ultimul sezon nu a evoluat în niciun meci în Serie A. Acum, după venirea la Verona, el a jucat în două amicale, în care a impresionat.

surse: theguardian.com, dailymail.co.uk

Citește și:
UEFA a reacționat imediat după ce Răzvan Marin a reușit un gol magistral în Liga Campionilor
Liga Campionilor
UEFA a reacționat imediat după ce Răzvan Marin a reușit un gol magistral în Liga Campionilor
Ce s-a întâmplat în momentul reîntâlnirii dintre Cristi Chivu și Jose Mourinho
Liga Campionilor
Ce s-a întâmplat în momentul reîntâlnirii dintre Cristi Chivu și Jose Mourinho
Marius Lăcătuș „l-a citit” pe Gigi Becali: „Antrenorul cu care s-a înțeles va fi pus a doua zi”
Superliga
Marius Lăcătuș „l-a citit” pe Gigi Becali: „Antrenorul cu care s-a înțeles va fi pus a doua zi”
Soția românului dat afară în Turcia a ieșit la atac: „Cartonaș roșu!”
Stranieri
Soția românului dat afară în Turcia a ieșit la atac: „Cartonaș roșu!”
Magazine închise în România. Deținătorul francizelor Intersport și Foot Locker, lovit de mediul de piață “deosebit de dificil”. A închis 2 magazine și accelerează restructurarea
Profit.ro
Magazine închise în România. Deținătorul francizelor Intersport și Foot Locker, lovit de mediul de piață “deosebit de dificil”. A închis 2 magazine și accelerează restructurarea
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (3)
para.para
para.para  •  19 Iulie 2017, 01:31

"Cassano și-a început cariera la Bari, în 1999, iar ulterior el a jucat la mari echipe, precum Roma, Real Madrid, Milan și Internazionale." - de unde sa cunoasca fanii lui gigi, scriberi la hartia asta ca tricoul care sta pe Cassano in poza din articol, este al Sampdoriei Genova? Ca a mai jucat el si pe la Parma, nu se mai pune ca e prea mult peste limita gigistilor de la gesepe.

valiza.epo
valiza.epo  •  19 Iulie 2017, 09:11

Mare fotbalist!!!

para.para
para.para  •  19 Iulie 2017, 01:21

Ce liniste e pe-aci'. Deh ba, daca nu dati si voi stiri cu si despre fcsb-ul vostru sau macar despre idolul vostru din Pipera, nema rating.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează