INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  INEDIT

Celebrul Sergio Goycochea făcea pipi pe el înainte de penalty: „Era talismanul meu!” » Cele mai ciudate și nebune superstiții din sport

Sergio Goycochea, foto: Guliver/gettyimages
Sergio Goycochea, foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat miercuri, 02 iulie 2025 10:40 / Actualizat miercuri, 02 iulie 2025 10:44

Teoriile succesului în sport pun accent pe antrenamente, nutriție, odihnă, refacere și psihologie. Oricât de mult au avansat însă principiile științifice, mulți sportivi continuă să aibă superstițiile și ritualurile lor specifice, dintre cele mai stranii, despre care cred cu toată convingerea că îi ajută pe teren, când ajung în fața adversarului.

Superstițiile sunt credințe explicate spiritual sau mistic, care nu au niciun temei științific, dar care țin mai degrabă de confortul psihic al celui în cauză. Pot fi obiceiuri care trebuie neapărat respectate sau obiecte despre care se crede că poartă noroc.

De-a lungul timpului, sportivii au avut felurite superstiții. În hocheiul pe gheață, există ideea înrădăcinată care spune că jucătorii nu trebuie să atingă trofeul NHL, celebra Stanley CUP, altfel nu-l vor câștiga niciodată.

Unii baschetbaliști joacă în aceiași ciorapi sau aceeași lenjerie intimă din liceu. Și jucători de fotbal american care vomită înaintea fiecărui meci.

Iată unele dintre cele mai bizare superstiții întâlnite în istoria sportului!

Șosetele (murdare sau nu?) ale Serenei Williams

Una dintre cele mai mari sportive ale lumii, fosta jucătoare de tenis Serena Williams, prefera să joace un turneu cap-coadă cu aceeași pereche de șosete.

Williams, acum în vârstă de 43 de ani, câștigătoare a 23 de turnee de Grand Slam în cariera sa, a recunoscut că nici măcar nu-și spăla ciorapii, atât timp cât câștiga.

Mâncătorul de iarbă

Les Miles, fost antrenor de fotbal american, a fost surprins de mai multe ori de camera foto rupând fășii de iarbă sau gazon și mâncându-le.

Celebrul Sergio Goycochea făcea pipi pe el înainte de penalty: „Era talismanul meu!” » Cele mai ciudate și nebune superstiții din sport
Les Miles, mâncând iarbă pe teren

Așa își imagina tehnicianul, acum în vârstă de 71 de ani, că devine una cu terenul pe care echipa sa urma să dispute partida. În plus, susținea că acest gest extrem în ajută să evalueze cât mai corect condițiile în care se prezenta suprafața de joc.

El și-a explicat obiceiul, spunând: „Am o mică tradiție care mă face mai umil, cu ajutorul căreia simt că fac parte din teren, o parte din meci. Văd că am ajuns peste tot pe internet, dar știți ceva? Și voi ar trebui să încercați cândva. Iarba de pe Tiger Stadium are cel mai bun gust”.

Omul care mânca un pui întreg înainte de meci

Mulți sportivi au alimentele lor preferate pe care le consumă înaintea de a intra pe teren. Wade Boggs, fost jucător de baseball la Boston Red Sox, a primit supranumele de „Chicken Man” pentru că era absolut obsedat de bunătățile care se pot găti din carnea de pui.

„Totul a început în 1977. Nu câștigam mult, pentru că jucam în ligile inferioare, și aveam o familie destul de numeroasă de hrănit. Carnea de pui era ieftină și mă făcea să mă simt bine - era ușoară în comparație cu alte feluri de carne. A coincis cu faptul că lucrurile au început să-mi meargă mai bine pe teren”, a explicat fostul batter, care acum are 67 de ani.

Zvonurile spun că Boggs ajunsese să înfulece un pui întreg înaintea fiecărui meci.

Alții înmuiau crosa de hochei în WC!

Canadianul Bruce Gardiner, 53 de ani, fost atacant în NHL și actual ofițer de poliție, nu a ieșit niciodată în evidență în cea mai puternică ligă de hochei pe gheață din lume. Însă superstiția sa, da.

A intrat în istorie doar pentru că a înscris primul gol al echipei Columbus Blue Jackets, dar și pentru ritualul lui dinainte de meci care nu seamănă cu nimic altceva.

Gardiner obișnuia să-și înmoaie lama crosei în toaleta din vestiar. Întreaga tradiție a debutat în 1996, când Gardiner a străbătut o perioadă în care nu a înscris. I-a cerut veteranului Tom Chorske un sfat, așteptându-se probabil la o povață legată de tehnică sau strategie.

Chorske i-a dat o soluție deloc profesioniste: să vâre puțin crosa în apa din WC. Gardiner a povestit că nu folosea ritualul decât atunci când lucrurile nu mergeau prea bine pe gheață. „O înfășori cu bandă adezivă, o înmoi în toaletă și apoi nu o mai atingi. Aș face orice ca să înscriu câteva goluri”, spunea fostul jucător de hochei pe gheață.

Jason Terry și pijamalele sale ciudate

Și NBA-ul are partea sa de ciudați. Jason Terry, 47 de ani, fostul component al echipei Boston Celtics, avea o superstiție în fața căreia mulți își dădeau ochii peste cap.

În noaptea dinaintea meciului, Terry purta, în loc de pijamale, șortul unuia dintre adversarii săi. Și nu, nu e vorba despre pantalonii scurți pe care fanii îi pot cumpăra din magazinele oficiale de merchendising.

Erau chiar șorturile autentice din dotarea rivalilor săi din Liga profesionistă nord-americană de baschet.

Portarul de hochei care vomita înaintea fiecărui meci

La 93 de ani, Glenn Hall este o legendă vie a hocheiului pe gheață. Canadianul supranumit „Mr. Goalie”, care apăra poarta fără cască, poate scrie de unul singur un capitol uriaș al acestui sport, dar era la fel de celebru pentru superstițiile sale ciudate.

Hall se ruga la zeii hocheiului și patina în cerc în jurul porții în timpul încălzirii. În anii de apus ai carierei făcea un lucru și mai bizar: vomita înaintea fiecărei partide.

Portarul susținea că joacă mult mai bine pe stomacul gol, ba chiar mulți dintre colegii săi încurajau acest comportament nesănătos.

„Aveam un standard și nu voiam să evoluez sub acel standard. Cred că am făcut asta de câteva ori în ultimul meu an de juniorat. Simțeam că nu sunt conectat la meci, că nu pot juca așa cum trebuie”, a povestit el pentru presa canadiană.

Alții poartă asupra lor cristale „vindecătoare”

Steve Finley, fost jucător de baseball, 60 de ani, credea din tot sufletul în puterea pseudoștiinței.

Finley, de două ori cel mai valoros jucător din MLB, era o celebritate care și-a păstrat de-a lungul anilor concentrarea și rezultatele extrem de bune.

Finley era convins că izbutise să se mențină la un nivel înalt cu ajutorul cristalelor vindecătoare. Avea un săculeț cu cristale și spunea că acestea reprezintă „un strat de protecție împotriva multor energii dăunătoare și intruzive din exterior, care ne atacă organismele zi de zi”.

Desigur, nu e adevărat, dar o sumedenie de experți sunt de părere că aceste superstiții trezesc reacții pozitive în oamenii care cred în rolul lor, oferindu-le încredere în sine și echilibru înaintea unui meci.

Bâtele - iubitele supreme

Se pare că baseball-ul a dat lumii sportului foarte multe personaje obsedate de superstiții și ritualuri.

Richie Ashburn, decedat în 1997, la vârsta de 70 de ani, trecea și el limita bizarului. Pentru mulți jucători de baseball, bâta reprezintă o prelungire a corpului lor.

Așa că relațiile lor cu bâta de joc erau deseori ieșite din comun - Yasiel Puig (Dodgers) obișnuia să-și lingă bâta, de exemplu, în încercarea de a-și transfera energia acesteia.

Richie Ashburn își iubea bâta la un nivel care depășea lucrurile obișnuite. Dacă avea o perioadă bună pe teren, Asburn o întreținea bând seara o cană de cacao fierbinte, apoi mergând la culcare cu bâta lângă el, în pat. Lucru recunoscut chiar de fostul batter: „Am dormit lângă o grămadă de bâte la viața mea”.

Uneori, superstițiile din sport sunt dezgustătoare

Cum ar fi obiceiul lui Mike Bibby, 47 de ani, fost jucător de baschet în Liga profesionistă nord-americană, om de bază la Atlanta Hawks și Vancouver Grizzlies.

Celebrul Sergio Goycochea făcea pipi pe el înainte de penalty: „Era talismanul meu!” » Cele mai ciudate și nebune superstiții din sport
Mike Bibby scurtându-și unghiile cu cleștele în timpul unui meci Foto: Imago Images

Din cauza presiunii resimțite uneori pe teren, Bibby începuse să-și roadă unghiile pe bancă și în timpul time-out-urilor.

Pentru că pentru baschetbaliști e importantă starea de sănătate a unghiillor, în fiecare pauză Bibby primea un clește pentru a-și tăia unghiile, chiar acolo pe teren. Un obicei pe care cei mai mulți dintre noi îl păstrează pentru acasă sau pentru saloanele de manichiură.

Ba chiar foarte dezgustătoare!

Portarul argentinian Sergio Goycochea, cunoscut drept unul dintre cei mai spectaculoși goalkeeperi ai tuturor timpurilor, avea un mecanism ritualic și mai straniu.

Celebrul Sergio Goycochea făcea pipi pe el înainte de penalty: „Era talismanul meu!” » Cele mai ciudate și nebune superstiții din sport
Sergio Goycochea Foto: Imago Images

Când adversarul se poziționa la punctul cu var pentru a executa un penalty, Sergio făcea pipi în pantaloni.

Era rețeta lui de a se calma, de a se ușura (literalmente!). Argentinianul a explicat cum îl ajută acest gest în mijlocul meciurilor extrem de tensionate: „Acesta este talismanul meu și așa procedam înaintea fiecărui penalty. Eram foarte discret, nimeni nu avea de ce să se plângă”.

Palme peste față, cu toată puterea

John Henderson, jucător de fotbal american, avea și el un ritual extrem: ca să fie cât mai bine „băgat în priză înaintea meciului, ruga un membru al staff-ului echipei Jacksonville Jaguars să-l pocnescă peste față, cât se putea de tare.

Poate că obsesia lui Henderson față de violența fizică l-a făcut să-și lovească soția, în urmă cu zece ani.

Ești mai bun dacă mesteci paie!

Tot din NBA vine și ciudatul Caron Butler. Acum în vârstă de 45 de ani, fostul jucător al de la Milwaukee Bucks sau Sacramento Kings, avea o pasiune pentru paiele de plastic, pe care le ronțăia.

Acest obicei care-i reducea nivelul de stres și anxietate îl făcea să consume și 60 de paie pe zi. Adică 420 pe săptămână și peste 150.000 în fiecare an.

Gestul a pus stăpânire pe Butler în adolescență, dar l-a urmat până în liga profesionistă. Era capabil să distingă nenumărate feluri de paie de plastic, având, desigur, preferințele sale de „consumator”.

Butler a ajuns să roadă paie de plastic pe banca de rezerve, în timpul meciurilor. În 2010, NBA i-a interzis să mai mănânce paie de plastic, pentru binele său.

Dinții trebuie periați și pe teren!

Turk Wendell, fost jucător de baseball, acum în vârstă de 58 de ani, avea o mulțime de nebunii superstițioase. De pildă, îl punea pe arbitru să rostogolească mingea spre movilă în loc s-o arunce.

Celebrul Sergio Goycochea făcea pipi pe el înainte de penalty: „Era talismanul meu!” » Cele mai ciudate și nebune superstiții din sport
Cartonaș cu Turk Wendell spălându-se pe dinți în timpul unui meci

Nu călca niciodată pe liniile care marcau terenul de joc ca să nu-i aducă ghinion - o formă de OCD, fără doar și poate.

Dar cel mai dement obicei al lui Wendell era... spălatul de dinți. După ce mesteca fix patru bucăți de lemn-dulce între reprize, Wendell le scuipa și începea să-și perie dinții pe banca de rezerve.

Extrem și scârbos: își bea propria urină ca să aibă noroc!

Printre cele mai oribile superstiții este cea care îi aparține brazilianului Lyoto Machida, fost campion UFC la categoria ușoară.

Cel supranumit „The Dragon” a povestit că în fiecare dimineață își bea propria urină, obicei moștenit de la tatăl său.

„Oamenii cred că e o glumă. N-am povestit niciodată acest lucru ăn Statea Unite pentru că n-am știut cum vorr reacționa fanii. Îmi consum urina în fiecare dimineață pentru că este un medicament natural”, spunea maestrul de arte marțiale în 2009.

Și Luke Cummo, un alt luptător, avea ca ritual băutul propriei urine, susținând cî mineralele, hormonii și subtanțele nutritive din aceasta ajută la refacerea mușchilor.

Citește și:
Mihai Stoica, la capătul răbdării cu jucătorul de la FCSB: „E pe cont propriu, să fie sănătos! S-a anturat cu cine nu trebuia”
Superliga
Mihai Stoica, la capătul răbdării cu jucătorul de la FCSB: „E pe cont propriu, să fie sănătos! S-a anturat cu cine nu trebuia”
Absentă de la Australian Open, revenită cu imagini pe social media în 2026 » Bianca Andreescu, transformare fizică totală
Tenis
Absentă de la Australian Open, revenită cu imagini pe social media în 2026 » Bianca Andreescu, transformare fizică totală
Trump a postat o imagine cu Maduro capturat
Stiri extrasport
Trump a postat o imagine cu Maduro capturat
Scandal și repriză fără sfârșit în Atalanta - Roma, după o decizie incredibilă: „CIRC!”
Campionate
Scandal și repriză fără sfârșit în Atalanta - Roma, după o decizie incredibilă: „CIRC!”
FOTO Cele mai atractive concepte auto. Dacia are loc special
Profit.ro
FOTO Cele mai atractive concepte auto. Dacia are loc special
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Florin Răducioiu a apărut lângă o blondă în noaptea dintre ani! Cine e femeia de care e îndrăgostit fostul internațional

Dan Negru a văzut audiențele de Revelion, în bătălia Pro TV - Antena 1, și a reacționat! A fost și un duel al foștilor fotbaliști


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează