INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ARABIA SAUDITĂ

Chivu spre titlu, Inzaghi aproape demis? » Mancini l-ar putea lăsa fără serviciu pe fostul antrenor al lui Inter!

Simone Inzaghi a fost numit în urmă cu zece luni la Al-Hilal, având 46 de meciuri ca antrenor în Arabia Saudită / Foto: Imago
Simone Inzaghi a fost numit în urmă cu zece luni la Al-Hilal, având 46 de meciuri ca antrenor în Arabia Saudită / Foto: Imago

Articol de - Publicat marti, 14 aprilie 2026 19:35 / Actualizat marti, 14 aprilie 2026 19:37

Simone Inzaghi (50 de ani) are postul de antrenor în pericol, după ce Al-Hilal a fost eliminată în „optimile” Ligii Campionilor Asiei la loviturile de departajare (scor 3-3, 2-4) de Al-Sadd, echipa qatariană pregătită de Roberto Mancini.

În timp ce Cristi Chivu este foarte aproape să câștige scudetto cu Inter, chiar la primul său sezon întreg în Serie A, antrenorul pe care l-a înlocuit este din nou amenințat cu demiterea. Situația acestuia la Al-Hilal i-a fost complicată de un conațional, care l-a învins în Liga Campionilor Asiei.

Cu șase etape rămase în Saudi Pro League, Al-Hilal este la cinci puncte în spatele lui Al-Nassr și suporterii sunt furioși

Simone Inzaghi și Roberto Mancini, ambii foști tehnicieni campioni cu Inter, s-au înfruntat în sferturile de finală ale competiției și tehnicianul formației din Qatar a avut câștig de cauză la Jeddah. După 3-3 la sfârșitul prelungirilor, la loviturile de departajare au ratat Benzema și Boabre, respectiv Roberto Firmino.

Chivu spre titlu, Inzaghi aproape demis? » Mancini l-ar putea lăsa fără serviciu pe fostul antrenor al lui Inter!
Simone Inzaghi a ratat obiectivul Ligii Campionilor Asiei cu Al-Hilal / Foto: Imago

La Gazzetta dello Sport scrie că „fanii clubului din Riyadh s-au întors aseară de la Jeddah consternați, după ce trupa de milioane de dolari al lui Al-Hilal fost eliminată din Liga Campionilor Asiei de Al Sadd, condusă de Roberto Mancini, care a primit și vestea câștigării campionatului qatarian. Pentru Mancini, a fost bucurie dublă, în timp ce pentru Simone, dezamăgirile se înmulțesc”.

Furia suporterilor saudiți e accentuată de situația proastă din campionat. Cu șase etape rămase în Liga Pro, trupa lui Simone Inzaghi este la cinci puncte în spatele lui Al-Nassr, echipa lui Cristiano Ronaldo, condusă de Jorge Jesus, care a câștigat titlul cu Al Hilal acum două sezoane.

Alte două lucruri înrăutățesc situația lui Inzaghi. În etapa a 17-a, Al-Hilal avea un avans de șapte puncte față de Al-Nassr. Apoi, după cinci remize în șapte meciuri, cu doar 11 puncte adunate din 21, rivalii de la Al-Nassr au trecut în față la cinci puncte.

”Guardiola e atras la Riad, Inzaghi riscă să plece în curând!”

„Inzaghi a pierdut în lupta pentru titlu 12 puncte în două luni și jumătate. În ianuarie, l-a transferat și pe Benzema de la Al-Ittihad și, deși e neînvins în campionat, șansele de a fi campion s-au micșorat drastic”, mai scrie cotidianul roz.

Al doilea factor agravant este tactica. În Arabia Saudită, atât fanii, cât și însăși conducerea lui Al-Hilal, îl critică pe Inzaghi pentru stilul său de joc, pe care îl consideră excesiv de conservator. Antrenorul e ancorat într-o apărare în trei, care nu dă rezultatele sperate de fostul antrenor al lui Inter
- La Gazzetta dello Sport, cotidian italian

Chivu spre titlu, Inzaghi aproape demis? » Mancini l-ar putea lăsa fără serviciu pe fostul antrenor al lui Inter!
Pep Guardiola a câștigat duminică din nou Cupa Ligii Angliei // foto: Imago

S-a mai discutat despre plecarea sa la sfârșitul lui februarie, dar a fost salvat de lipsa alternativelor. Acum, poziția antrenorului cu salariu anual de 26 de milioane de euro este din nou în pericol și e puțin probabil ca Simone să o antreneze pe Al Hilal în sezonul viitor.

Gazzetta dello Sport oferă și o informație-bombă: „Guardiola visează să ajungă la Riad și rămâne de văzut dacă banii vor fi suficienți pentru a-l convinge pe antrenorul catalan, care probabil va pleca de la City și se așteaptă să-și ia un concediu sabatic. Pep este însă departe, iar Inzaghi riscă să plece în curând”.

Citește și:
Imaginea zilei la Budapesta! Ce făcea Marquinhos, căpitanul lui PSG, în timp ce colegii lui declanșaseră sărbătoarea
Liga Campionilor
Imaginea zilei la Budapesta! Ce făcea Marquinhos, căpitanul lui PSG, în timp ce colegii lui declanșaseră sărbătoarea
Direct în istorie! Doar un antrenor are mai multe Ligi ale Campionilor decât Luis Enrique
Liga Campionilor
Direct în istorie! Doar un antrenor are mai multe Ligi ale Campionilor decât Luis Enrique
Imaginile cenzurate de UEFA la televizor! » Haos total după golul lui Dembele: poliția a intrat în forță pe stadion
Liga Campionilor
Imaginile cenzurate de UEFA la televizor! » Haos total după golul lui Dembele: poliția a intrat în forță pe stadion
Nicolescu a confirmat alte 3 plecări de la Dinamo și a explicat nebunia cu Alex Pop: „A fost ideea unui acționar”
Superliga
Nicolescu a confirmat alte 3 plecări de la Dinamo și a explicat nebunia cu Alex Pop: „A fost ideea unui acționar”
EXCLUSIV Gigantul înghețatei care deține Betty Ice investește puternic în România
Profit.ro
EXCLUSIV Gigantul înghețatei care deține Betty Ice investește puternic în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

De 6 ani în Capitală, sportiva din Italia s-a obișnuit și cu problemele din România: „Vin acasă și văd anunțul pe bloc”

Sorana Cîrstea, într-un interviu pentru Roland Garros: „Aș vrea să fiu amintită ca o jucătoare foarte amabilă, care a fost drăguță cu toată lumea”


Comentarii (1)
mishu_74
mishu_74  •  14 Aprilie 2026, 23:55

"...Guardiola visează să ajungă la Riad..." :)))) cu siguranta, visul oricarui antrenor este sa antreneze la camile... jurnalism facut la apelul bocancilor

Vezi toate comentariile (1)
Comentează