INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

Clubul AS Roma, vîndut consorţiului condus de DiBenedetto

Articol de GSP - Publicat sambata, 16 aprilie 2011 00:00 / Actualizat sambata, 16 aprilie 2011 14:44

Clubul de fotbal AS Roma, la care sînt legitimaţi Bogdan Lobonţ şi Alexandru Pena, a fost vîndut consorţiului condus de omul de afaceri italo-american Thomas DiBenedetto, a anunţat noul proprietar al grupării, la Boston, informează AFP.

"Afacerea s-a realizat", a spus Thomas DiBenedetto într-o conferinţă de presă susţinută după semnarea contractului.

Potrivit cotidianului Gazzetta dello Sport, cu 50 de milioane de euro noii acţionari au cumpărat de la familia Sensi firma Roma2000, care deţine 67 la sută din clubul de fotbal. DiBenedetto LLC deţine acum 60 la sută, iar banca UniCredit, care a organizat vînzarea clubului, 40 la sută, scrie Mediafax.

DiBenedetto şi Unicredit intenţionează să contribuie fiecare cu 50 de milioane de euro la mărirea capitalului.

Contractul mai trebuie să fie validat de Antitrust şi Consob, AS Roma fiind unul din cele trei cluburi italiene cotate la Bursă, alături de Lazio Roma şi Juventus Torino.

Sursa: Mediafax

Citește și:
Toate mesajele galeriilor din FCSB - Rapid: „Iar n-au geacă scriitorii” versus „Mioare de culoare”
Superliga
Toate mesajele galeriilor din FCSB - Rapid: „Iar n-au geacă scriitorii” versus „Mioare de culoare”
Ce s-a întâmplat pe teren imediat după FCSB - Rapid » Primul gest făcut de Reghecampf! Pancu, de nerecunoscut
Superliga
Ce s-a întâmplat pe teren imediat după FCSB - Rapid » Primul gest făcut de Reghecampf! Pancu, de nerecunoscut
Scenografia spectaculoasă a celor de la FCSB a fost aflată de rapidiști! Meciul a fost întrerupt
Superliga
Scenografia spectaculoasă a celor de la FCSB a fost aflată de rapidiști! Meciul a fost întrerupt
Se încheie calvarul? Marea țeapă a lui Șucu e pe picior de plecare de la Rapid
Superliga
Se încheie calvarul? Marea țeapă a lui Șucu e pe picior de plecare de la Rapid
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (1)
tanasejohn
tanasejohn  •  16 Aprilie 2011, 15:05

ROMA ROMANIA RAPID!TOTI NE TRAGEM DE LA R!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează