INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

Compania secretă în care a investit Pique și care a ajuns acum să valoreze 3.6 miliarde de dolari!

Foto: Getty Images
Foto: Getty Images

Articol de - Publicat vineri, 24 septembrie 2021 20:43 / Actualizat luni, 27 septembrie 2021 18:32

Deși FC Barcelona e într-o acută criză financiară, Gerard Pique, 34 de ani, are motive de bucurie. O investiție de doar trei milioane într-o companie i-ar putea aduce o avere după ce ea a ajuns să valoreze 3,6 miliarde de dolari.

După o carieră impresionantă la Barcelona, fundașul catalan a demonstrat că are fler și în afaceri, reușind să intre în top 100 cei mai bogați oameni din Spania, conform topului Forbes.

De-a lungul timpului a investit, alături de familia sa, într-un hotel de lux din Malaga, deține compania Kosmos, e proprietarul Cupei Davis și are și o echipă din „League of Legends”.

NFT Sorare, afacerea cu care a dat lovitura

Cea mai mare afacere realizată de Pique este, însă, o investiție de trei milioane de euro în NFT Sorare, companie care acum a ajuns să valoreze 3,6 miliarde de dolari.

Fundașul a contribuit cu această sumă în 2020, iar acum deja culege roadele. NFT Sorare este o platformă online în care utilizatorii din întreaga lume pot căuta, colecționa și schimba carduri virtuale.

Pique nu a fost singurul fotbalist care a investit în această campanie. Antoine Griezmann, fostul său coechipier de la Barcelona, a contribuit și el cu o sumă care nu este cunoscută, însă a reușit să retragă în total 40 de milioane de euro după ce valoarea companiei a crescut.

Al doilea cel mai bogat japonez a investit mult mai mult decât Pique

În momentul în care a investit Pique, NFT Sorare era necunoscută publicului, având doar 55.000 de utilizatori. Startup-ul a crescut, însă, rapid, mai ales după ce a primit o investiție financiară din partea lui Masayoshi Son, al doilea cel mai bogat om din Japonia: el a investit 580 de milioane de euro.

Toate acestea au făcut ca compania să aibă o valoare de piață de 3,6 miliarde de euro, o afacere foarte bună pentru Pique, care vine ca o gură de aer după ce a fost nevoit să accepte un salariu redus la Barcelona în acest sezon.

Pique a acceptat de două ori reducerea salariului la Barcelona

Veniturile din alte afaceri, l-au ajutat pe Gerrard Pique să accepte mai ușor nevoia reducerii salariului său la Barcelona. Mai întâi, clubul catalan i-a redus salariul vara trecută când începea să intre în criză financiară, apoi, după plecarea lui Messi, Pique a fost nevoit să accepte din nou o reducere, pentru ca echipa să îi poată înregistra pe Memphis Depay, Eric Garcia și Ray Manaj. 

„Barcelona i-a putut legitima pe Memphis Depay, Eric Garcia și Ray Manaj la Liga Profesionistă de Fotbal. Asta a fost posibil datorită acordului cu Gerard Pique. Al doilea căpitan al Barcelonei și-a redus semnificativ salariul”, se arăta în comunicatul clubului emis în urmă cu o lună și jumătate.

Citește și alte știri despre Barcelona:

La fel ca Pep! Cine îi poate lua locul lui Ronald Koeman la Barcelona

Cea mai slabă Barcelona din ultimii 13 ani » Koeman și De Jong, eliminați la Cadiz! Pique ia atitudine: „E urgent”

„Urmează producții de un mare impact, participă și el ...” » Soția unui fost star de la PSG, decizie controversată: „Planul e un milion de dolari în 6 luni”

L-a rugat să nu joace, fiindcă are o presimțire rea, dar el a marcat în poarta Romei! Așa că a schimbat abordarea: „Hai să mai facem copii”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează