INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

UPDATE / FOTO Sânge și fani pe teren! Incidente grave în Cupa Angliei » West Brom - Wolves, suspendat 34 de minute după confruntarea violentă din tribune

Un fan plin de sânge scos de polițiști de pe teren Foto: Guliver/GettyImages +11   FOTO
Un fan plin de sânge scos de polițiști de pe teren Foto: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat duminica, 28 ianuarie 2024 17:40 / Actualizat duminica, 28 ianuarie 2024 17:51

Partida dintre West Bromwich Albion și Wolverhampton a fost întreruptă duminică în minutul 78, la 0-2, după al doilea gol al oaspeților. Suporterii celor două echipe au declanșat incidente violente, fanii au pătruns pe teren. Și meciul din „16-imile” Cupei Angliei a fost suspendat. Reluat după 34 de minute, a fost câștigat de Wolves cu 2-0.

Meciul West Bromwich Albion - Wolverhampton, din „16-imile" Cupei Angliei, a fost suspendat în minutul 78, după ce Cunha a înscris golul de 2-0 pentru Wolves și în tribune s-au declanșat incidente grave.

FOTO Incidente sângeroase la meciul West Bromwich - Wolverhampton

+7 FOTO

„Black Country derby", cum e numită partida dintre WBA și Wolves, s-a jucat pe stadionul „The Hawthorns" (West Bromwich) astăzi, 28 ianuarie, prima oară în fața fanilor după 14 ani. 

Risc maxim! Un superjucător al lui Bayern s-a accidentat grav și poate rata Euro!
GERMANIA
Risc maxim! Un superjucător al lui Bayern s-a accidentat grav și poate rata Euro!

După golul lui Cunha, a început bătaia între suporterii celor două echipe în colțul tribunei Road End. O confruntare violentă, care i-a făcut pe mulți spectatori să considere terenul singura cale de salvare. Moment în care jucătorii și arbitrii s-au refugiat la vestiare.

Un suporter cu fața plină de sânge. Un jucător al lui West Bromwich și-a salvat copiii 

Sânge și fani pe teren! Incidente grave în Cupa Angliei » West Brom - Wolves, suspendat 34 de minute după confruntarea violentă din tribune
Mesajul apărut pe tabelă. Spectatorilor li se cerea să se întoarcă în tribune Foto: Guliver/GettyImages

Pe tabela arenei a apărut un mesaj: „Vă rugăm, întoarceți-vă la locurile dumneavoastră! Intrarea pe terenul de joc e infracțiune". Dar, ținând cont de ce se întâmpla în tribune, era extrem de dificil pentru cei aflați deja pe gazon să mai revină la locurile lor.

Un fan fugit din East Stand și încadrat de polițiști avea fața plină de sânge, victimă a incidentelor, potrivit Daily Mail. Care a scris și că, la un moment dat, fundașul Kyle Bartley (West Brom) a intrat pe teren după ce fusese înlocuit în timpul meciului pentru a-și scoate copiii din învălmășeală. Familia lui era aproape de zona incidentelor. 

Galeria lui Wolverhampton a fost îndepărtată din tribune

Peste 60 de polițiști și stewarzi au încercat să calmeze situația în interiorul arenei. Suporterii lui Wolverhampton au fost îndepărtați din tribunele „The Hawthorns". De-abia după 34 de minute meciul a fost reluat, Wolves câștigând cu 2-0 în deplasare. 

Sânge și fani pe teren! Incidente grave în Cupa Angliei » West Brom - Wolves, suspendat 34 de minute după confruntarea violentă din tribune
Un fan arestat de polițiști pe „The Hawthorns" din West Bromwich Foto: Guliver/GettyImages

Așteptându-se la un meci de risc, au fost în total 250 de polițiști care au asigurat protecția pe stadion și în jurul său. Și totuși, ei nu au putut împiedica incidentele.

Citește și alte știri de fotbal internațional: 

Cine l-ar putea înlocui pe Xavi la Barcelona » Trei variante surprinzătoare pentru catalani!
SPANIA
Cine l-ar putea înlocui pe Xavi la Barcelona » Trei variante surprinzătoare pentru catalani!
Liverpool i-a ales înlocuitorul lui Jurgen Klopp » Toate semnele duc către el!
ANGLIA
Liverpool i-a ales înlocuitorul lui Jurgen Klopp » Toate semnele duc către el!

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (7)
username_2
username_2  •  28 Ianuarie 2024, 17:27

obișnuitele exagerări ale presei amatoare de sangue, ăla plin de sînge o fi fost beat și a căzut pe scări, n-a fost nici măcar o rivuluție

ionescugeorge77
ionescugeorge77  •  28 Ianuarie 2024, 17:25

...afara cu gino burleanu si hategan ...sursa tuturor relelor din fotbal ...

alenb
alenb  •  28 Ianuarie 2024, 17:19

Inca de la titlu (dramatico- bombastic) am realizat ca e marca inconfundabilului theodor jumatate. O catastrofa de ziarist. Mai te marginesti la ridicat osanale lui ianis, stanciu, chiriches, lasa fotbalul international.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează