Articol de Alexandra Nistoroiu (Libertatea) - Publicat duminica, 31 decembrie 2023 11:43 / Actualizat duminica, 31 decembrie 2023 12:10
Pe final de 2022, Atletico era în criză, iar Diego Simeone în pericol să-și piardă statutul de erou-cult. Un an mai târziu, echipa a renăscut, iar legătura dintre club și antrenorul (53 de ani) cu cel mai lung mandat din La Liga pare mai stabilă ca niciodată. Totul a început cu o lecție de luciditate și asumare a responsabilității pe care o iau cu mine în 2024.
Dar întâi, un scurt rewind…
Multă vreme nu l-am înțeles pe Diego Simeone. Poate nici nu încercasem s-o fac. Mă enerva cholismul. Sau ceea ce numeam „antifotbalul" până în 2020 inclusiv. Când Liverpool a pierdut optimile de Champions League în fața unui Atletico în stare să facă orice - regulamentar sau nu - pentru a merge mai departe, am simțit că mi se face o nedreptate cruntă.
Drumul de la acel moment până la acesta de-acum, în care am pe birou un pix cu însemnele Atleti, nu a fost unul drept și nici nu știu exact pe unde-am luat-o, dar știu sigur că primul viraj a avut loc în toamna lui 2021. Tot după un meci între Liverpool și Atletico și tot în Champions League.
Diego Simeone: a protestat furios, apoi a admis că el greșise
În timpul jocului, Cholo contestase vehement o decizie a arbitrului. Iar când spun că Simeone contestase vehement ceva, vă puteți imagina singuri. Tonul, pasiunea, gesturile, furia. Imediat după partidă însă, a văzut înregistrarea fazei și și-a dat seama că greșise, așa că la conferința de presa, a spus exact asta. Calm, răspicat, fără jumătăți de măsură, a explicat că nu a avut deloc dreptate și că văzuse el prost. Nu a prelungit o controversă inutilă și nici nu s-a temut să accepte că a greșit.
A fost momentul în care mi-am dat seama că, supărată pe lipsa de frumusețe a jocului echipei pe care o conducea, poate l-am judecat monodimensional pe cel care era totuși, deloc întâmplător, la cârma uneia din cele mai bune perioade a los colchoneros. De-atunci am decis să fiu mai atentă. La el și la Atletico. Iar cu timpul am învățat să privesc din alt unghi inclusiv jocul. Ceea ce la o primă vedere pare urât are, de fapt, multă frumusețe ascunsă. Nu mă refer doar la frumusețea unei defensive solide, ci și la a șmecheriei care e - vrem, nu vrem - parte din fotbal, și încă din cea mai romantică versiune a lui.
Exemplu de sacrificiu la jucătorii lui Diego Simeone
În ultimii ani, am pierdut șirul meciurilor în care am văzut-o pe Atleti rezistând și învingând adversari mai buni decât ea sau cu loturi mai talentate. Uneori au făcut-o ucigând fotbalul, alteori cu faulturi în balans pe o linie roșu. Mereu cu picardia și magie neagră. Aproape trișând, cu plâns dramatic la arbitru despre lucruri pe care nu le-a văzut nimeni altcineva decât jucătorii lui Atleti. Dar și cu sacrificiu și un spirit de echipă rar egalat de alte cluburi din marile ligi europene. Și e o artă în toate acestea.
Un moment care mi-o rezumă astăzi pe Atletico e acesta în care uruguayanul Jose Maria Gimenez se aruncă să respingă cu capul o minge din picioarele adversarului. E una să zici cum a spus tot Gimenez „Atletico e casa mea și o s-o apăr exact așa, ca pe casa mea", alta să o și arăți.
Mulți vorbeau de era post-Simeone la Atletico
Sezonul trecut al lui Atletico a avut două jumătăți: înainte și după Cupa Mondială din Qatar. Faptul că nu a reușit să treacă de grupele Ligii Campionilor a fost rău, dar că, în plus, nu a reușit nici măcar să se califice în Europa League a fost o lovitură uriașă pentru reputația și finanțele clubului.
Atletico a terminat pe ultimul loc în grupă, după Porto, Club Bruges și Bayer Leverkusen, câștigând doar unul dintre cele șase meciuri disputate. Iar în campionat, Atletico avusese doar o victorie în primele cinci meciuri acasă din 2022-2023, cel mai prost start de sezon din cele 11 (acum 12) sezoane cu Simeone la cârmă.
Multă lume, inclusiv segmente semnificative din baza de suporteri, s-au grăbit să cânte prohodul carierei de antrenor la Atleti a lui Simeone. Miguel Angel Gil Marin, CEO-ul clubului madrilen, începuse deja să vorbească despre era post-Simeone. Dar, departe de a se panica, Cholo a făcut ce știe mai bine. A privit, a observat, a ascultat și a învățat.
Diego Simeone: „Antrenorul este cel care eșuează"
Iar, în 28 decembrie 2022, la conferința de presă dinaintea partidei cu Elche, a dat mai departe ce învățase. Trecuseră 10 zile de la finala Cupei Mondiale din Qatar, unde Atletico avusese 3 jucători în teren și unul pe bancă (Griezmann, Molina, De Paul și Correa). De față cu jurnaliștii din Spania, Cholo putea să fie ipocrit sau diplomat. Putea să folosească eufemisme sau să dea vina pe ciclurile lunii sau mercurul în retrograd. Nu a făcut nimic din toate astea. Ci a spus un foarte detaliat: „E vina mea".
Mai exact, a spus: „Avem o echipă mare, posibil ca antrenorul să fie cel care nu dă ce trebuie să dea, pentru că sunt jucători buni. Avem jucători importanți, eu sunt cel care trebuie să se perfecționeze pentru ca ei să își îmbunătățească nivelul în campionat. Venim dintr-un sezon regulat spre rău și nu cred că este din cauza numelor, pentru că sunt foarte asemănătoare cu cele care au câștigat titlul. Nucleul de bază al titularilor este acolo. În concluzie, antrenorul este cel care eșuează mai mult decât orice altceva".
Schimbarea lui Diego Simeone. Transformarea lui Atletico
Pentru revoluții sau reconstrucții, un mea culpa nu e suficient. Dar uneori e necesar. Nu cred că e ușor să-ți asumi public responsabilitatea pentru tot ce merge prost în echipa ta, exact atunci când zeci de mii de oameni - de la patron la presă la suporteri - discută dacă ar trebui sau nu să-ți păstrezi jobul. Și exemplele de antrenori care nu au știut să facă același lucru sunt numeroase. Dar din acel moment de claritate și asumare a început, pentru mine, restartul lui Atletico. În loc să caute scuze pentru el, pe acel final de an, Simeone a căutat soluții pentru jucători și echipă.
Muy feliz por esta renovación. Y gran compromiso con lo que se viene. pic.twitter.com/WR96jR07CG
— Diego Pablo Simeone (@Simeone) November 9, 2023
Apoi și-a schimbat, pentru prima oară după mai bine de un deceniu, filosofia de joc. Nu dramatic, dar crucial. Atletico joacă mai ofensiv, începe mult mai des construcția din spate și au scăpat și de fobia de posesie.
O mai mare flexibilitate tactică din partea antrenorului argentinian, noul rol de lider de facto pe care l-a căpătat Griezmann în echipă la începutul anului sunt doar câteva din deciziile care au făcut ca, după Qatar, nicio altă echipă din La Liga să nu câștige mai multe puncte decât Atletico (53) sau să aibă vreun golaveraj mai bun (30) din cele 24 etape jucate după Campionatul Mondial.
Atletico a terminat sezonul pe 3, întorcându-se în Champions League. Plecarea lui Joao Felix, oricât de controversată la vremea ei, pare să fi contribuit la un vestiar mai armonios ca niciodată, în timp ce o recalibrare a stilului de management a ajutat la reconstrucția relațiilor lui Cholo cu Saul și Morata, care sunt astăzi între cei mai buni performeri ai noului sezon.
După un mandat la Atletico cât 3 mandate de președinți, Cholo a acceptat că trebuie să-și regândească strategiile și metodele și a făcut asta. Putea să nu meargă, puteau fi încercări eșuate, dar ca să aibă vreo șansă să funcționeze, era vital acel: „Eu sunt cel care greșește".
„Atletico e casa mea și o s-o apăr exact așa, ca pe casa mea"
Sezonul acesta, Atletico a făcut lucruri de care nu o bănuiam în stare. Ca acel 6-0 cu Celtic în Champions League, cea mai categorică victorie a clubului în competiția europeană din 1958 până astăzi. Sau, mai recent, cele 3 goluri date în campionat cu Getafe după ce rămăseseră deja în 10 oameni. Sau un 7-0 în deplasare la Rayo Vallecano. Și prima lor victorie contra Real Madrid de la mutarea pe Metropolitano, acel bine meritat 3-1 din septembrie.
În noiembrie, la câteva zile după victoria nebună cu Celtic, Simeone a semnat prelungirea contractului la Atletico până în 2027. Schimbat și el, conduce o echipă transformată, dar visceral sunt aceiași. Cholo în aceleași haine negre, cu același refuz de a se bucura prea devreme în meci, aceleași emoții manifestate cu tot corpul și aceeași tendință de a fugi din fața camerelor la fluierul final.
❤️🤍 https://t.co/5mfsbV9kNZ pic.twitter.com/j92Mxtii4c
— Atlético de Madrid (@Atleti) November 24, 2023
Dar e mai curajos. Mult mai curajos. Iar Atletico, cum a arătat-o în ultimul ei meci din 2023, acasă cu Sevilla, încă e echipa care poate da ce e mai bun din ea exact atunci când ai zice că nu mai are nimic de dat. Era al doilea meci la rând în care rămâneau în 10 oameni. Dar asta nu a oprit niciodată echipa specializată în a te păcăli că face un meniu de stea Michelin din trei cartofi copți. Și chiar dacă i-a costat fiecare picătură de sudoare și crampă posibilă, au încheiat 2023 cu o victorie. Pentru că "Atletico e casa mea și o s-o apăr exact așa, ca pe casa mea".
Citește și alte știri de fotbal internațional:
){kind=small}
