INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  INTERVIU

EXCLUSIV Primul interviu dat în România de Ngadeu după câștigarea Cupei Africii » A vorbit și despre Steaua, dar și despre jucătorul pe care-l vede în naționala României

Foto: Guliver/GettyImages
Foto: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat sambata, 25 februarie 2017 15:20

Michael Ngadeu (26 de ani) a jucat doi ani pentru FC Botoșani după care s-a transferat la Slavia Praga. Fundașul a câștigat la începutul lunii februarie Cupa Africii pe Națiuni cu reprezentativa Camerunului.

Totodată, cel alintat "Mișu" la Botoșani a făcut parte și din echipa ideală a Cupei Africii. Ngadeu a acceptat să ofere primul interviu pentru presa din România după câștigarea ultimului trofeu, însă a vorbit și despre motivele care au dus la ratarea transferului la Steaua, dar și despre cel mai bun jucător român.

- "Mișu", ai câștigat Cupa Africii cu naționala Camerunului. A fost cel mai fericit moment din cariera ta?
- Cu siguranță a fost cel mai fericit moment din cariera mea, dar a fost și cea mai mare performanță obținută de mine. A fost ceva incredibil. Nu m-am gândit niciodată că voi ajunge în finală.

- Ai fost om de bază pentru naționala ta. Cum ai descrie perioada de la începutul Cupei Africii și până când ai pus mâna pe trofeu?
- Sunt fericit pentru că am făcut un turneu bun, am jucat toate meciurile. Antrenorul a avut mare încredere în mine. Așa am reușit să capăt și o anumită experiență.

2 goluri
a marcat Ngadeu la acest turneu în 6 meciuri

"vORBESC CU FAI ÎN ROMÂNĂ"

- După finală te-au sunat foști colegi de-ai tăi de la Botoșani?
- Da! Am vorbit cu antrenorul Leo Grozavu și cu Gabi Vașvari. M-au felicitat și le mulțumesc încă o dată.

- Ai mai vorbit cu Fai despre perioada pe care ați petrecut-o în Liga 1?
- Cu Fai vorbesc în română (râde). Nu vorbim despre perioada din România, dar ne place să vorbim în română uneori.

- Știu că-ți plăcea foarte mult bucătăria românească, îți e dor de mâncarea de aici?
- Da, îmi plăcea mâncarea de acolo. Îmi plăcea foarte mult cașcavalul pane. E foarte, foarte bun. Am mâncat și mici, erau extraordinari.

- Care e cea mai frumoasă amintire a ta din România?
- Publicul de la Botoșani. Cel mai frumos moment trăit în România e legat de spectatorii de la Botoșani la ultimul meu meci acasă, când am câștigat cu CFR Cluj (n.r. 4-0). Suporterii mi-au scandat numele, și-au luat la revedere de la mine, iar la final am dat autograde. A fost extraordinar.

"acsinte ar trebui să fie la națională"

- Ți-ai dori o revenire în Liga 1?
- În fotbal e posibil orice. Acum sunt la Slavia, dar nu se știe unde pot fi mâine. Nu exclud niciodată nimic.

- Ai vreun personaj preferat din fotbalul românesc?
- Pentru mine Florin Acsinte e un exemplu. E un fotbalist care e exemplar prin felul în care joacă, pentru angajamentul său pe teren. E un profesionist. Îmi place foarte mult. Nu știu de ce nu i se dau șanse la națională. Cred că ar merita să joace la națională.

de ce n-a ajuns la Steaua

- Anul trecut ai fost dorit de Steaua. Ce s-a întâmplat de n-ai ajuns acolo?
- A fost decizia conducătorilor de la Botoșani de a nu mă lăsa să plec. Cred că a fost o decizie bună până la urmă pentru că acum am ajuns la Slavia. Nu regret că n-am ajuns la Steaua.

- De jumătate de an ești la Slavia. Unde te-ai simțit mai bine în Cehia sau în România?
- Nu pot face o comparație în acest moment pentru că au trecut doar 6 luni. În România am stat 2 ani. După un sezon voi putea face o comparație, dar acum îmi e imposibil. În România am fost ca acasă, iar în Cehia mă simt bine.

- După ce ai câștigat Cupa Africii cei de la Slavia ți-au făcut cadou o mașină de lux.
- Da, nu mă așteptam. A fost o surpriză imensă pentru mine. Mă apreciază foarte mult și le mulțumesc pentru asta.
ngadeu masina

- La ce club ți-ai dori să ajungi după Slavia?
- M-aș vedea jucând într-un campionat puternic. În Anglia sau Germania mi-ar plăcea foarte mult, dar nu-ți pot spune un club exact.

- Cu ce echipă puternică ții?
- Țin cu Real Madrid, dar nu mă gândesc că aș putea ajunge vreodată acolo (râde).

- Transmite-le un mesaj românilor
- Iubesc toți iubitorii fotbalului din România. Iubesc țara și fotbalul lor. Vor rămâne mereu în sufletul meu. Le mulțumesc pentru cum m-au primit și pentru cum m-au tratat.

1.500.000 €e cota de transfer a lui Ngadeu, conform transfermarkt.de

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (2)
yobulin
yobulin  •  25 Februarie 2017, 23:01

Bravo MISU tot respectul de la Botosani ai fost cel mai bun fundas al nostru

hanmocar
hanmocar  •  25 Februarie 2017, 17:42

Păi tot la Steaua București să ajungă ...?

Vezi toate comentariile (2)
Comentează