Articol de Daniel Scorpie - Publicat vineri, 30 octombrie 2026 20:44 / Actualizat vineri, 30 octombrie 2026 20:46
Poliția catalană a identificat și a depus o plângere împotriva suporterului care l-a agresat pe Camavinga și pe alți fotbaliști ai lui Real Madrid, în timpul celebrării celui de-al doilea gol al oaspeților în El Clásico, meci încheiat cu înfrângerea suferită duminică de Barcelona, scor 1-2.
Mijlocașul francez a fost decisiv în faza golului semnat de Kylian Mbappe, iar sărbătoarea jucătorilor blancos în apropierea tribunei a provocat acest gest pe Camp Nou din partea unui suporter blaugrana. În funcție de încadrarea faptei, sancțiunea poate varia între 3.000 și 650.000 de euro!
Fapta constituie o încălcare a Legii Sportului. Chiar dacă nu au existat vătămări fizice în cazul lui Camavinga, care a fost imediat protejat și s-a îndepărtat de agresor, incidentul ar urma să fie încadrat oficial drept abatere gravă, ceea ce presupune sancțiuni între 3.000 și 60.000 de euro.
Pe lângă amendă, care poate ajunge la 60.000 de euro, fanul violent riscă să fie interzis pe stadioane până la cinci ani!
Dacă va fi considerat un caz deosebit de grav, sancțiunea financiară ar putea ajunge la o sumă cuprinsă între 60.000 și 650.000 de euro.

Pe lângă sancțiunea financiară, suporterul în cauză riscă și o interdicție de acces pe arenele sportive. Aceasta poate varia între șase luni și doi ani, dacă fapta este considerată gravă, respectiv între doi și cinci ani, în scenariul unei încadrări deosebit de grave.
Identificarea s-a realizat prin cooperarea dintre echipa de securitate a clubului Barcelona și poliția din Catalonia (Mossos d'Esquadra). Individul face parte din facțiunea „Grada 1957”, iar Barcelona ia în calcul să aplice măsuri disciplinare interne împotriva acestuia și să închidă sectoarele respective.
Asta din cauză că deja au fost raportate la Liga spaniolă cel puțin zece reclamații ale unor incidente cu violență produse la meciurile echipei lui Hansi Flick de pe Camp Nou în acest an.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.