INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  YOUTH LEAGUE

FCSB U19, victorie în UEFA Youth League » Meci cu 5 goluri

Captură foto: FRF TV
Captură foto: FRF TV

Articol de - Publicat miercuri, 22 octombrie 2025 14:59 / Actualizat miercuri, 22 octombrie 2025 15:40

Echipa de tineret a campioanei FCSB a început în forță noul sezon al UEFA Youth League, competiția dedicată celor mai buni tineri jucători U19 din Europa. Roș-albaștrii s-au deplasat la Zagreb pentru duelul cu Lokomotiva, în turul al doilea preliminar, și au obținut o victorie spectaculoasă, scor 3-2.

Pentru juniorii campioanei au înscris Luca Ilie (min. 9), Colibășanu (min. 33) și David Popa (min. 69), în timp ce pentru croați au punctat Kralevski (60) și Tomeljak (80).

Ultimii doi marcatori ai FCSB, Colibășanu și Popa, au făcut parte din lotul lui Charalambous în sezonul precedent.

Prima victorie europeană după 12 ani pentru FCSB U19

Totodată, fundașul central Andrei Dăncuș a fost integralist, fiind unul dintre „pariurile” lui Mihai Stoica (președintele Consiliului Administrativ de la FCSB), care a anunțase la începutul anului că tânărul va primi în curând un contract de profesionist. Fundașul central a făcut, de asemenea, parte din lotul primei echipe în Superliga, având și medalie de campion al României.

Succesul de la Zagreb vine la 12 ani distanță de la ultima victorie a FCSB în Youth League, obținută în deplasarea de la Basel, scor 3-1. Atunci, în 2013, printre marcatori se aflau Răzvan Grădinaru (dublă) și Alexandru Mitriță, pe atunci juniori la FCSB.

 În acea grupă, roș-albaștrii au avut adversari precum Nathan Ake și Fikayo Tomori, într-o grupă infernală cu Chelsea, Basel și Schalke.

De partea cealaltă, Lokomotiva Zagreb a ajuns în primăvara acestui an până în faza eliminatorie, unde a fost învinsă de Sturm Graz la loviturile de departajare (1-2 la general).

FCSB nu a promovat meciul tinerilor!

Surprinzător (sau nu), campioana României nu a promovat în niciun fel partida echipei de tineret. Niciun anunț, nicio postare și nici măcar o mențiune pe canalele oficiale ale clubului, o decizie care i-a lăsat pe mulți suporteri fără să știe că FCSB juca astăzi în Liga Campionilor la juniori.

În schimb, adversarii de la Lokomotiva Zagreb au oferit o acoperire completă pe rețelele sociale, postând actualizări înainte și în timpul meciului, inclusiv scorul la pauză și alte noutăți.

FINAL » Lokomotiva Zagreb - FCSB 2-3

  • Marcatori: Kralevski 60', Tomeljak 80' / L. Ilie 9', Colibășanu 33', Popa 69'

Lokomotiva Zagreb - FCSB, echipele de start

Lokomotiva Zagreb (4-3-3): Kostopec - Godec, Kralevski, Utrobicic, Pavlovic (71' Dvornik) - Smijanic, Subotic, Kostelac - Godec (87' Radakovic), Topic (62' Tomeljac), Pernar (46' Huskic)
Rezerve: Dvornik, Huskic, Katic, Melo de Carvalho, Podliesnyi, Radakovic, Radic, Tomeljak, Vlajcic
Antrenor: Parlov Ivan

FCSB (4-2-3-1): Popa, Pompas, Ciobanu (84' Tătaru), Dăncuș, Ciocîrlan - Manolache, Panait - Popa (78' Roșu), Necșulescu (84' Stoica), Colibășanu - Ilie
Rezerve: Andrei, Florea, Galdea, Pană, Roșu, Stoica, Tătaru
Antrenor: Marius Lucian Ștefan

Stadion: Gradski (Sisak)
Arbitru: Igor Bosca (Moldova)
Asistenți: Vlad Lifciu, Victor Luchita (Moldova)

Citește și:
Abuzuri în lanț: „Monica Iacob-Ridzi a cerut să trântească finala pentru fiica ei!” + Înregistrare audio ȘOCANTĂ cu soțul-primar: „Ce p*** mea îi trebuie competiție?”
Special
Abuzuri în lanț: „Monica Iacob-Ridzi a cerut să trântească finala pentru fiica ei!” + Înregistrare audio ȘOCANTĂ cu soțul-primar: „Ce p*** mea îi trebuie competiție?”
Lângă cine a fost fotografiată Andreea Esca la evenimentul lunii martie
Nationala
Lângă cine a fost fotografiată Andreea Esca la evenimentul lunii martie
„De-asta m-am supărat atât de tare” » De pe patul de spital, Mircea Lucescu rememorează ce s-a întâmplat înainte și după leșin: „Gata, s-a terminat”
Nationala
„De-asta m-am supărat atât de tare” » De pe patul de spital, Mircea Lucescu rememorează ce s-a întâmplat înainte și după leșin: „Gata, s-a terminat”
Cătălin Cîrjan a făcut marele pas, profitând de pauza competițională: „Te căsătorești cu mine?”
Superliga
Cătălin Cîrjan a făcut marele pas, profitând de pauza competițională: „Te căsătorești cu mine?”
Chef Florin Dumitrescu deschide primele două restaurante proprii
Profit.ro
Chef Florin Dumitrescu deschide primele două restaurante proprii
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Adrian Porumboiu, dezlănțuit după Turcia – România: „Vrem să batem cu ăsta? Nu ți-e rușine, porcovane?”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”


Comentarii (2)
Janika
Janika  •  22 Octombrie 2025, 20:33

FCSB nu a promovat această partidă, dar nici GSP ! Care e legătura ? Probabil nu prezenta nimic scandalos !?! Nici comentatorii nu-s interesați de acest succes izolat

robertssandu
robertssandu  •  22 Octombrie 2025, 15:20

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close