INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  TRAGEDIE

Federaţia a oprit campionatul în urma incidentelor grave de sâmbătă » 12 oameni au murit și peste 100 sunt răniți

Foto: Imago Images
Foto: Imago Images

Articol de - Publicat joi, 25 mai 2023 11:38 / Actualizat joi, 25 mai 2023 11:55

Federaţia de Fotbal din El Salvador și cluburile au decis să pună punct acum campionatului după incidentele de sâmbătă, de la meciul Alianza - CD FAS, soldate cu 12 morți.

CONTEXT: 

  • Meciul Alianza - FAS, din El Salvador, a fost suspendat după ce fanii s-au călcat în picioare la intrarea în arenă. S-au înregistrat 12 victime, alte 100 de persoane fiind rănite.
  • Mulți fani ai Alianzei au încercat să intre fără bilet sau cu tichete false. Poliția e acuzată că a lăsat doar două porți deschise, închizându-le pe celelalte, și că a tras cu gaze lacrimogene. Forțele de ordine neagă, pretind că fumul era de la petardele aruncate de suporteri.
  • Șocant, partida a început, deși incidentele erau alarmante. După 20 de minute, jocul a fost suspendat, pentru că fanii au invadat terenul pentru a scăpa din haosul din tribune.

În El Salvador, fotbalul se oprește. „Am decis să declarăm încheiată ediția 2022-2023 a campionatului național. Această măsură a fost luată ținând cont de gravitatea faptelor și din motive de securitate ”, sună comunicatul dat publicității de Federația Salvadorană de Fotbal (Fesfut) și de cluburi, la patru zile după incidentele soldate cu moartea a 12 persoane. 

Tragedia s-a petrecut pe stadionul Cuscatlán, din capitala San Salvador, la începutul unui meci de prima ligă între echipa locală Alianza și CD FAS.

Vine să ia Liga » L'Equipe dezvăluie mutarea verii în Europa: „Mourinho va accepta oferta”
ANTRENORI
Vine să ia Liga » L'Equipe dezvăluie mutarea verii în Europa: „Mourinho va accepta oferta”

Nu va fi nicio campioană în campionatul din El Salvador

Fesfut a anunțat, totodată, că „nu va fi nicio campioană. Drept urmare, Federația va propune ca echipa campioană și vicecampioana din 2022, respectiv FAS și Jocoro, precum și clubul Aguila, cel mai bine clasat în campionatul din 2023, să reprezinte El Salvador la următorul turneu Concacaf”.

Clubul Alianza va juca un an cu porțile închise

Clubul Alianza a fost tras la răspundere pentru accident și a primit o sancțiune de un an cu porțile închise la meciurile de pe teren propriu. Potrivit autorităților, a căror anchetă este în curs, „o posibilă vânzare de bilete contrafăcute sau o vânzare de bilete în exces” ar putea fi la originea tragediei de sâmbătă, când mulți oameni au încercat să forțeze intrarea pe stadionul deja plin până la refuz.

Directorul Poliției Naționale Civile, Mauricio Arriaza, a precizat că „nouă suporteri au murit pe stadion și alți trei la spital”. Mai mulți fani au fost răniți și transportați la spital, inclusiv doi în „stare critică”.

Citește și:

Vine să ia Liga » L'Equipe dezvăluie mutarea verii în Europa: „Mourinho va accepta oferta”

Cu Răzvan Lucescu sau Reghecampf? Ce urmează pentru Sepsi OSK după calificarea în Conference League

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close