INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PREMIER LEAGUE

Fostul campion din Premier, pe care Chelsea a plătit 38 milioane €, este ironizat pentru că acum lucrează pe șantier

Danny Drinkwater
Danny Drinkwater

Articol de - Publicat duminica, 23 martie 2025 19:45 / Actualizat duminica, 23 martie 2025 19:46

Danny Drinkwater (35 de ani) a câștigat titlul cu Leicester, a fost transferat la Chelsea pentru 37,9 milioane de euro, dar accidentările l-au costat scump! Au urmat un accident de mașină și o arestare, iar acum lucrează pe un șantier.

Danny Drinkwater a făcut parte din echipa lui Leicester care a câștigat surprinzător titlul în Premier League în sezonul 2015-2016, terminând cu zece puncte avans față de Arsenal, ocupanta locului secund.

Franck Ribéry, dezvăluiri ȘOCANTE: „Placă de titan în picior, antibiotice două luni” » La un pas de amputare: „Infecția începuse să-mi distrugă țesuturile”
CARIERĂ
Franck Ribéry, dezvăluiri ȘOCANTE: „Placă de titan în picior, antibiotice două luni” » La un pas de amputare: „Infecția începuse să-mi distrugă țesuturile”

După câștigarea titlului, a fost convocat la naționala Angliei, iar apoi a urmat un transfer de răsunet la Chelsea. Londonezii au plătit 37,9 milioane de euro pentru el.

La 35 de ani, Danny Drinkwater a ajuns muncitor pe șantier: „Transferul la Chelsea nu a decurs cum mi-am imaginat”

Fostul campion din Premier, pe care Chelsea a plătit 38 milioane €, este ironizat pentru că acum lucrează pe șantier
Danny Drinkwater a făcut parte din echipa lui Leicester care a câștigat surprinzător titlul în Premier League în sezonul 2015-2016

Însă, după povestea de succes cu Leicester, cariera lui Danny Drinkwater a intrat pe o pantă descendentă odată cu transferul la Chelsea, unde nu a reușit să se impună.

Accidentările l-au afectat grav, iar ulterior a fost împrumutat la mai multe cluburi. A jucat la Burnley, Aston Villa și Reading în Anglia, dar și la Kasimpașa, în Turcia. Nu a mai reușit să scrie o nouă pagină de istorie, iar cariera sa s-a încheiat în 2022.

„Știu că transferul meu la Chelsea nu a decurs așa cum mi-am imaginat. Am făcut multe greșeli”, a recunoscut fostul jucător, care a dezvăluit că a mers inclusiv la psiholog.

„Am fost jefuit și bătut. A fost o perioadă groaznică”

În primul său sezon la Chelsea (2017/2018), a adunat 22 de apariții în toate competițiile, reușind să marcheze un singur gol. Însă imaginea și cariera sa au avut de suferit în aprilie 2019, când a provocat un accident rutier sub influența alcoolului.

Fostul campion din Premier, pe care Chelsea a plătit 38 milioane €, este ironizat pentru că acum lucrează pe șantier
Danny Drinkwater și transferul ratat la Chelsea

Ca urmare a acestui incident, antrenorul de atunci, Maurizio Sarri, l-a exclus din lot, iar ulterior a fost împrumutat la Burnley până la finalul sezonului, unde a jucat doar două meciuri.

A fost cel mai negru moment din viața mea. Este ca și cum aș fi uitat să înot și m-am înecat! Oricine ar câștiga bani buni și ar crede că astfel și-ar rezolva toate problemele se înșală, nu este nimic adevărat! Sănătatea mintală e mult mai importantă decât cea fizică

Danny Drinkwater, fost mijlocaș

Nici experiența la Burnley nu a fost una de succes. Neavând parte de încrederea antrenorului, frustrat, a mers într-un club de noapte, unde a fost atacat.

„Cineva a spus că am încercat să agresez prietena unui fotbalist, dar nu era adevărat. Am fost jefuit și bătut. A fost o perioadă groaznică, iar cel mai rău lucru a fost că mi-am scrântit glezna”, a povestit fostul fotbalist într-un interviu pentru The Telegraph.

Din campion în Premier League la salahor pe șantier

Publicația sportal.blic.rs notează că Danny Drinkwater a fost și închis. A fost implicat într-un accident rutier, iar în urma acestuia a fost arestat și i s-a suspendat permisul de conducere pentru 20 de luni.

Timpul a trecut și, cu șapte trofee în palmares – cel mai important fiind titlul din Premier League câștigat cu Leicester (2015-2016) –, Drinkwater și-a surprins fanii dezvăluind noul său loc de muncă.

Fostul campion din Premier, pe care Chelsea a plătit 38 milioane €, este ironizat pentru că acum lucrează pe șantier

Nu a semnat cu niciun club de fotbal, ci s-a fotografiat pe un șantier. Deși a fost luat în derâdere, Drinkwater a răspuns că acesta este locul său de muncă și că îi place ceea ce face, fără să fie afectat de comentariile răutăcioase ale internauților. „Potoliți-vă! Iubesc să fiu pe șantier! E o alegere”, a scris el.

Citește și:
Noul model Dacia a fost lansat oficial » Premieră: produs și lansat exclusiv în altă țară! Se va bate cu Hyundai și Peugeot pentru supremație
Noutati auto
Noul model Dacia a fost lansat oficial » Premieră: produs și lansat exclusiv în altă țară! Se va bate cu Hyundai și Peugeot pentru supremație
Omul de încredere al lui „Pinalti” povestește totul! » „Am cărat valiza cu bani”, fotbaliști pierduți la poker și provocarea halucinantă pentru Gheorghe Ștefan: „Hai la cimitir! Spate în spate, 10 pași și tragem!”
GSP special

În sfârșit, e gata! Cum arată „OZN”-ul de lângă Dunăre
Handbal
În sfârșit, e gata! Cum arată „OZN”-ul de lângă Dunăre
Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu
Diverse
Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu
Proprietarii Militari Residence pregătesc un nou proiect cu 446 de apartamente în locul unei foste fabrici de construcții metalice
Profit.ro
Proprietarii Militari Residence pregătesc un nou proiect cu 446 de apartamente în locul unei foste fabrici de construcții metalice
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fără milă » Cristiano Ronaldo, ținta meme-urilor după eliminarea Portugaliei de la Mondial

La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”

Comentarii (7)
gazistu
gazistu  •  24 Martie 2025, 10:40

ai gresit stirea, baiatul meu ... dle Marinescu, dle jurnalist, va rog informati-va inainte sa copati gresti stiri din alte parti: fostul fotbalist e pe santierul lui... verifica stadiul lucrarilor... la oamenii pe care-i plateste; nicidecum ca munceste el acolo, ca holoangãr! Cere-ti singur o sanctiune de -5% din salar, pt informatii gresite!

dragos_r
dragos_r  •  24 Martie 2025, 09:20

Ghinionul lui ee ca s-a nascut intr-o tara occidentala in decadenta. Cum sa te bage la puscarie pentru ca te urci baut la volan si provoci un accident ? Pai in Romania, unde suntem mult mai avansati decat astia din vest, daca esti fotbalist poti sa mergi cu carnet fals la 160 pe ora si nu se intampla nimic. Poti sa te urci drogat si sa omori un nenorocit, ca daca tac-tu e barosan iar nu se intampla nimic. lasa ca tot la noi e mai bine.

gojgaru
gojgaru  •  24 Martie 2025, 03:24

Marinescule inainte sa dai cu copy/paste de prin presa de scandal puteai sa dai un search si sa vezi ca omul e milionar si daca e pe santier e pentru ca e antreprenor si nu salahor .

Vezi toate comentariile (7)
Comentează