INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  FC BARCELONA

FOTO S-a cutremurat vestiarul! » Carles Puyol a anunţat că pleacă de la Barcelona, Gerard Pique i-a adus lacrimi în ochi cu acest mesaj

Articol de GSP - Publicat miercuri, 05 martie 2014 00:00 / Actualizat miercuri, 05 martie 2014 12:27

Carles Puyol, căpitanul Barcelonei, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă care a luat pe neaşteptate pe toată lumea, că din vară nu va mai continua să joace pentru catalani. Fotbalistul care va împlini 36 de ani în aprilie ar putea agăţa ghetele în cui. O decizie finală dacă va mai continua să joace fotbal, departe de Barcelona, o va lua în iunie.

Vestea a stîrnit un val de reacţii din partea colegilor de echipă, care au ţinut să-şi exprime admiraţia şi respectul faţă de căpitan. Cel mai emoţionant mesaj a fost însă al colegului din defensivă, Gerard Pique, postat pe facebook alături de o poză.

"Îngerul meu păzitor
A venit ziua. Pleci. Ştiu că e legea vieţii, dar e imposibil pentru mine să-mi imaginez Barça fără tine. Dacă mă uit înapoi şi-mi amintesc de finalele de la Paris şi Roma, prima imagine care îmi vine în minte e cu tine, ridicînd trofeul. Pe Wembley, i-ai lăsat onoarea aceasta lui Abi, un detaliu care te-a făcut şi mai mare decît erai deja. Generaţia mea şi cele care vin după nu ştiu cum va arăta echipa fără Puyi în defensivă, cu banderola de căpitan pe braţ şi cu numărul 5 pe spatele tricoului. Cred că nimic nu va mai fi la fel.

Te-am cunoscut acum 6 ani. Erai căpitanul şi simbolul echipei şi eu eram doar un puşti care venise hotărît să cucerească lumea. Din prima zi am avut o relaţie excelentă, şi pe teren, şi în afara lui. Cu tine alături m-am simţit în siguranţă şi am ştiut că dacă într-o zi voi face o greşeală, tu vei fi acolo să mă salvezi. Eşti îngerul meu păzitor.

Vreau să ştii că-mi vor lipsi discuţiile noastre din vestiar, sfaturile tale şi, mai ales, felul în care ne certai pe teren. Eşti unic şi irepetabil. Mă amuză foarte mult cînd aud că se vorbeşte despre transferarea «noului Puyol». Să caute în continuare, pentru că niciodată nu îl vor găsi.
Îţi mulţumesc pentru tot, Puyi."

Pe site-ul oficial al clubului catalan a fost postat un video omagiu pentru unul dintre titanii echipei. Au fost adunate cele mai importante momente din cariera fundaşului: debutul în La Liga, primul gol, un gol ca şi făcut, salvat cu pieptul de căpitan, marcajul impecabil făcut lui Figo într-un Clasico, golul cu capul la acel 2-6 de pe "Bernabeu", sărutul emblemei şi multe alte imagini reprezentative.

 

JUAN MANUEL PINTO

Îţi mulţumesc Carles Puyol pentru că ai împărtăşit principiile tale de pe teren şi din afara lui cu atîţia oameni, printre care şi eu

Gracias @Carles5puyol por transmitir tus valores dentro y fuera del campo a tanta gente, entre ellos me incluyo

JAVIER MASCHERANO Carles Puyol a fost o plăcere timpul petrecut alături de tine în aceşti ani, îţi doresc tot ce e mai bun, indiferent ce vei face începînd din iunie

VICTOR VALDES Nu va mai exista altul ca el. Mare căpitan! Mare

MARC BARTRA Îţi mulţumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine. Pentru ajutorul tău şi pentru sfaturile tale. Încă 3 luni pentru a continua să învăţ alături de tine!

La EURO GSP, Pițurcă a prevăzut finala Champions League și dă de pământ cu 3 „grei” ai vremurilor noastre: „Au fost PANARAME!”

„E foarte grav ce a spus Șucu!” » A „citit” ce se întâmplă la Rapid: „Vine președinte cu Șumudică antrenor!”


Comentarii (4)
silvercloud
silvercloud  •  05 Martie 2014, 18:18

Multumim Capitane !! Gracias Carles Puyol !! "Mes que un club = mes que un jugador !" Visca el Barca !!

zurzu_zurzu
zurzu_zurzu  •  05 Martie 2014, 17:08
Postat de bumbabum pe 05 Martie 2014, 14:14

Asta inseamna sa joci cu sufletul pentru o echipa. Cata determinare, cat sacrificiu in jocul lui...si cand mai adaugi si valoare ca fotbalist, deja ai reteta unui capitan. CAPITANUL ! Radoi a cam fost singurul roman la care am vazut ceva din calitatile astea (il cam strica aroganta si violenta cu care juca uneori)

A pus suflet pt fotbal nu pentru Barca...Sunt oameni care pun suflet pt absolut ce tot ce fac indiferent de domeniu.Puyol e unul dintre acestia.Sunt convis ca oriunde juca omul acesta era la fel de inimos,bataios,alergand pana la sufocare ca sa si faca datoria indiferent de situatie si de circumstante...Puyol ai toata stima si respectul nostru pt caracterul si daruirea din teren si mai ales pentru momentele frumoase traite cand ne am uitat la Barcelona .

bumbabum
bumbabum  •  05 Martie 2014, 14:14

Asta inseamna sa joci cu sufletul pentru o echipa. Cata determinare, cat sacrificiu in jocul lui...si cand mai adaugi si valoare ca fotbalist, deja ai reteta unui capitan. CAPITANUL ! Radoi a cam fost singurul roman la care am vazut ceva din calitatile astea (il cam strica aroganta si violenta cu care juca uneori)

Vezi toate comentariile (4)
Comentează