INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  REAL MADRID

Guti plăteşte pentru incidentul cu Pellegrini: nu a fost inclus în lot pentru jocul cu Getafe!

Articol de GSP - Publicat vineri, 30 octombrie 2009 00:00

Antrenorul lui Real Madrid nu l-a inclus pe Guti în lotul pentru meciul cu Getafe, pe motiv că jucătorul are probleme de sănătate, dar mijlocaşul susţine că este apt de joc, informează ediţia online a AS.

Cei doi s-au certat la pauza partidei de Cupă cu Alcorcon, pierdută cu 0-4, iar Guti l-a înjurat pe tehnicianul formaţiei. Jucătorul a fost înlocuit la pauza partidei din Cupa Spaniei. Pellegrini a declarat vineri că nu l-a pedepsit pe Guti din cauza indisciplinei, ci este absent din cauza unei accidentări.

"Nu este adevărat că Guti nu mă respectă. Nu este prima dată când apar informaţii false. El nu este sancţionat, deoarece nu am de ce să fac acest lucru. Este un fotbalist foarte important pentru noi şi va evolua în următoarele partide. Guti este indisponibil din cauza unei accidentări. Eu nu am nicio problemă cu el sau cu alţi jucători", a spus Pellegrini.

Mijlocaşul lui Real a declarat că între el şi antrenor există o relaţie normală, dar că nu ştie care sunt motivele pentru care nu a fost inclus în lot. "Este unul dintre antrenorii alături de care m-am simţit foarte bine. Am discutat cu el la pauză şi mi-a reproşat că există riscul să las echipa în inferioritate numerică. Sunt discuţii normale, chiar dacă sunt mai tensionate atunci când lucrurile nu merg bine", a afirmat acesta, care a adăugat că informaţiile legate de conflictul dintre ei sunt invenţii.

Guti a precizat că nu ştie este motivul pentru care nu a fost inclus în lot, deoarece este pregătit şi nu are nicio problemă medicală.

Partida dintre Real Madrid şi Getafe va avea loc sâmbătă, în etapa a 9-a din Primera Division.

NewsIn

Interviu ȘOCANT cu fostul internațional român care deține o școală de fotbal: „80% dintre români susțin Rusia. Știm cu toții ce este Ucraina - rahat!” » GSP l-a contactat azi: „Îmi mențin afirmațiile!”

Retragere-șoc în tenis! Nici măcar nu și-a anunțat fanii, dar a cerut să fie scoasă din programul de testare antidoping

Comentarii (1)
 •  30 Octombrie 2009, 19:11

eU UIL PUNEAM PE LISTA DE TRANSFERURI IN SECUNDA 2 . sA VEZI CE SE POTOLEAU TOATE VEDETELE LUI kiL .fOTBAL FARA DISCIPLINA NU EXISTA .

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close