INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  DIN VESTIARUL BARCELONEI

"Henry e un jucator terminat"

Articol de - Publicat vineri, 05 martie 2010 00:00

Fluierat copios de suporterii "naţionalei" Franţei, miercuri, la 0-2 cu Spania, Thierry Henry e contestat inclusiv de către coechipierii de la FC Barcelona.

 

Potrivit cotidianului catalan El Mundo Deportivo, în vestiarul Barcei se vorbeşte despre internaţionalul francez ca despre un jucător " terminat": "Antrenorul Pep Guardiola i-a oferit lui Titi tot sprijinul, dar degeaba. Francezul nu-şi revine. La ora actuală e cotat mai prost decît puştii Bojan şi Pedro, iar dacă sezonul n-ar fi lung şi n-ar exista pericolul unor accidentări probabil că ar fi scos din lot".

Însuşi Henry recunoaşte că traversează o perioadă mizerabilă: "Îmi lipseşte condiţia fizică. Sper ca în cele două sptămîni de pregătire dinaintea Mondialului 2010 să mă pun la punct din acest punct de vedere".

Henry, 32 de ani, a fost cumpărat de Barcelona în iulie 2007, de la Arsenal, cu 24 de milioane de euro. El are contract cu catalanii pînă în 2011.

Citește și:
Îl mai ții minte? Apariție-surpriză la FCSB - Petrolul: fostul atacant al Rapidului a urmărit meciul din tribune
Superliga
Îl mai ții minte? Apariție-surpriză la FCSB - Petrolul: fostul atacant al Rapidului a urmărit meciul din tribune
Noul „Rolls-Royce chinezesc”, record de vânzări în doar 20 de ore de la lansare » Prețul este de 10 ori mai mic
Noutati auto
Noul „Rolls-Royce chinezesc”, record de vânzări în doar 20 de ore de la lansare » Prețul este de 10 ori mai mic
Dorinel Munteanu, după Hermannstadt - Csikszereda: „Așa ceva nu am mai pățit niciodată”
Superliga
Dorinel Munteanu, după Hermannstadt - Csikszereda: „Așa ceva nu am mai pățit niciodată”
Noul model Dacia se transformă total » Lansează încă un SUV care se va bate cu Renault și Peugeot: primele imagini
Noutati auto
Noul model Dacia se transformă total » Lansează încă un SUV care se va bate cu Renault și Peugeot: primele imagini
Schimbare pregătită la examenul auto pentru categoria B
Profit.ro
Schimbare pregătită la examenul auto pentru categoria B
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ion Țiriac s-a întors din China și dezvăluie cadoul exorbitant pe care i-l face Nadiei, la 50 de ani de la Montreal: „Pe 18 iulie îi dau cheile”

Îl recunoști? Fostul număr 1 ATP, nomad în Munții Atlas: „Casa noastră - mama natură”


Comentarii (11)
 •  07 Martie 2010, 00:31

terminat e mutu , nu henry ...ala a acastigat tot ce se putea castiga in fotbal

 •  05 Martie 2010, 19:16

=)) Super tare comentariul de sub mine ! De bine de rau, asta e adevarul :))

 •  05 Martie 2010, 18:03

asa e dom`le henry e un arici pansat , habar nu are de el si e vai de steaua lui. iote acilea jucatori : codrea , maftei , florescu , goian , marica , nicolita , jijiel bucur . acum ia cititi voi de la codrea incoace si spuneti cand v-a bufnit rasu` ..nu de la primu` nume incoa ` ? cand zic henry nu ma incearca nici macar un zambet, ptr ca omu` e o legenda. sa urinez pe ziarul vostru jenant

Vezi toate comentariile (11)
Comentează
Selecționerul Gică Hagi: „Am un mesaj pentru cei mai bogați oameni din România!”
Selecționerul Gică Hagi: „Am un mesaj pentru cei mai bogați oameni din România!”