INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  DECIZIE

Încă un idol se retrage » Cele mai spectaculoase 10 declaraţii ale unicului Juan Roman Riquelme! VIDEO cu atingerile magice ale "Ultimului număr 10"

Articol de - Publicat luni, 26 ianuarie 2015 00:00 / Actualizat luni, 26 ianuarie 2015 20:00

Unul dintre cele mai bune numere 10 din istoria fotbalului, idolul argentinian Juan Roman Riquelme a decis să se lase de fotbal la 36 de ani.
Supranumit "El Torero" ("Toreadorul") sau "El ultimo 10" ("Ultimul număr 10"), Riquelme a avut anul acesta o ofertă de la Cerro Porteno, din Paraguay, dar a decis să o refuze şi să renunţe definitiv la fotbal. Astfel, ultima echipă la care a jucat este Argentinos Juniors, clubul la care s-a format ca junior şi pe care l-a ajutat să revină în prima ligă anul trecut: "Sper că lumea s-a bucurat văzîndu-mă jucînd fotbal. Nu pot să joc împotriva celor de la Boca, acela e clubul meu, e casa mea. Am un sentiment special faţă de el şi nu pot purta alt tricou din prima ligă.

Cînd băteam River Plate în Superclasico mă simţeam ca un rege. Nimic în viaţă nu-mi va mai da acea bucurie pe care o aveam cînd cîştigam cu River. Era ceva unic. Le mulţumesc fanilor lui River care mereu au fost corecţi cu mine şi m-au respectat.

Ca jucător, de luni pînă sîmbătă munceam, iar duminica era ziua cea mai frumoasă. Ieşeam pe teren şi mă bucuram de fotbal. Sînt foarte mulţumit de cariera mea, de antrenorii pe care i-am avut. Cu toţi am rămas în relaţii bune.

De acum voi deveni suporter şi voi merge cu fiul meu Agustin la meciurile celor de la Boca".

Format la juniorii lui Argentinos Juniors, cariera sa profesionistă a început în 1996, cînd a evoluat cu Boca împotriva lui Union. De atunci a evoluat la Barcelona, Villarreal, din nou Boca şi din nou Argentinos Juniors.

148 de goluri în 591 de meciuri a marcat Riquelme în cariera sa

Cele mai tari 10 declaraţii ale lui Riquelme de-a lungul timpului:

649331-clipboard01.jpg"Fiecare simte fotbalul în felul lui. Unii zic că sînt posomorît pe teren, dar pe Zidane nu l-a văzut nimeni zîmbind, nici cînd cîştigă, nici cînd pierde, şi e cel mai bun jucător din ultimii 10 ani" - În 2006 despre atitudinea sa pe gazon

649331-clipboard01.jpg"Pentru tata n-am jucat bine niciodată. De mic mă provoca tot meciul şi jucam plîngînd. Pentru el mereu era ceva în neregulă. Chiar dacă presa zicea că am făcut un meci bun, el îmi scotea în evidenţă toate pasele pe care nu le-am dat. Mereu cere maximum de la mine, dar e bine, mă ajută să nu mă relaxez" - Riquelme despre relaţia cu tatăl său

649331-clipboard01.jpg"Am avut norocul de a creşte în epoca Maradona. După ce îl vedeam jucînd, ieşeam pe stradă cu prietenii şi cu mingea şi îmi imaginam că sînt el. Asta i se întîmplă acum fiului meu cu Messi. Pentru cei de vîrsta mea, Maradona era idolul maxim. Pentru cei mici, e Messi" - Riquelme despre idoli

649331-clipboard01.jpg"Am decis să nu mai fac parte din naţională de-acum încolo. Nu a fost nevoie să analizez prea mult, m-am gîndit la sănătatea mamei mele şi a fost suficient. Din cauza criticilor, de cînd s-a terminat Mondialul pînă acum a trebuit s-o internez de două ori. Îşi face sînge rău şi obligaţia mea e să am grijă de ea. O iubesc enorm şi nu vreau s-o fac tocmai eu să sufere" - Riquelme despre retragerea de la naţională după Mondialul din 2006

649331-clipboard01.jpg"Lehman nu avea nimic scris. Era doar o cacealma, să pară că ştie unde vor trage ai noştri. De exemplu, Cambiasso a tras la semiînălţime şi la antrenamente nu făcea niciodată aşa. Iar el s-a aruncat în direcţia aia. Sînt lucruri care nu coincid. Din punctul meu de vedere, nu scria nimic pe acea hîrtie. Dar a fost o strategie bună, i-a zăpăcit pe ai noştri" - Riquelme despre strategia nemţilor la Mondialul din 2006, cînd portarul Lehman s-a prefăcut că citeşte de pe o hîrtie detalii despre unde vor trage argentinienii

649331-clipboard01.jpg"Messi e cel mai mare, cel mai bun din lume. Cristiano Ronaldo e jucător de PlayStation, e excelent cu ambele picioare, e rapid, are lovitură de cap, execută bine penalty-uri, lovituri libere, are toate calităţile. Dar pentru mine cel care joacă perfect este Iniesta. Ştie cînd să avanseze, cînd să se retragă, cînd să dribleze, cînd să aducă rapiditate în joc, cînd să-l încetinească. Asta nu se poate cumpăra sau învăţa. Poţi învăţa să şutezi, să controlezi mingea, dar să ştii să controlezi tot ce se întîmplă pe teren... nu. Cu asta te naşti" - Riquelme despre favoriţii săi, în 2012

649331-clipboard01.jpg"Van Gaal mi-a zis că eram cel mai bun din lume cînd aveam mingea, dar cînd n-o aveam parcă echipa juca în 10. De-asta a ezitat să mă transfere. Dar eu am învăţat multe de la el, antrenamentele lui erau o minune" - Riquelme despre trecerea sa pe la Barcelona

649331-clipboard01.jpg"Carlos Bilardo mi-a salvat viaţa. M-a întrebat ce vreau să joc şi i-am zis că orice numai portar sau fundaş nu. La debutul meu la Boca, în meciul cu Union din 1996, mi-a zis că eu sînt cel căruia coechipierii îi vor da mereu mingea şi să mă obişnuiesc cu asta" - Riquelme despre debutul său în Primera din Argentina

649331-clipboard01.jpg"Pentru mine e o zi importantă. Am decis să nu mai joc fotbal. Mi-am împlinit toate visurile în tricoul celor de la Boca, am promovat cu Argentinos. E momentul" - Riquelme anunţînd că se retrage

649331-clipboard01.jpg"Mingea mi-a dat totul. Aşa cum păpuşile sînt cele mai frumoase jucării pentru fetiţe, aşa a fost mingea pentru mine, cea mai frumoasă jucărie care poate exista. Cel care a inventat-o este un adevărat idol, cel mai mare dintre toţi" - Riquelme şi dragostea sa pentru balon

Trofee

Boca: 5 titluri, 3 Copa Libertadores, o Cupă Intercontinentală, o Supercupă Sudamericană, o Cupă a Argentinei
Villarreal: 2 Cupe UEFA Intertoto
Argentina U20: Mondialul din 1997
Argentina U21: Turneul de la Toulon din 1998
Argentina Aur la Olimpiada din 2008

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (5)
cracker
cracker  •  26 Ianuarie 2015, 22:07
Postat de tazmaniadinamo pe 26 Ianuarie 2015, 21:42

dupa ce ca esti prost o mai si arati pe aici......de fapt se vedeesti un stelist prost.

Diferenta dintre tine si el, nu exista poate ca tu esti mai incet la minte ca el si ai simdromul Steaua si cum s-o pupi in dos mereu, te-ai gandit tu mult si ti-ai dar seama, sa-l faci stelist pe tac-tu care nu auzise de Riquelme.

cracker
cracker  •  26 Ianuarie 2015, 22:03
Postat de iobag pe 26 Ianuarie 2015, 20:38

cine-i richelme asta ? tot ce am inteles din articolu asta e ca nu vrea sa joace impotriva celor de la boca ,deci e un fel de daniel niculae care nu vrea sa joace la steaua . in rest ce realizari are grasu asta inafara ca copiaza in declaratii pe atacantul marelui rapid?

Esti prea id!0t sa-ti dai seama ce-ai scris, pai numai medalia de campion olimpic si era de ajuns, asta daca stii ce inseamna aceasta distinctie.Apoi 5 campionate in Argentina si o cupa Libertadores nu sunt o nimica toata.

claudiu120284
claudiu120284  •  26 Ianuarie 2015, 22:01
Postat de iobag pe 26 Ianuarie 2015, 20:38

cine-i richelme asta ? tot ce am inteles din articolu asta e ca nu vrea sa joace impotriva celor de la boca ,deci e un fel de daniel niculae care nu vrea sa joace la steaua . in rest ce realizari are grasu asta inafara ca copiaza in declaratii pe atacantul marelui rapid?

Lasa-ne amice! Pleaca la pescuit si lasa iubitorii fotbalului sa se bucure de aceste imagini video....

Vezi toate comentariile (5)
Comentează