INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PREMIER LEAGUE

Invincibilii! Liverpool, nou record. 64 de meciuri fără înfrângere în „templul” Anfield în Premier!

Diogo Jota
Diogo Jota

Articol de - Publicat luni, 23 noiembrie 2020 11:32 / Actualizat luni, 23 noiembrie 2020 13:36

The Reds au zburat peste revelația Leicester chiar și fără șase oameni importanți (3-0). Diogo Jota are și el un record: primul jucător din istoria lui Liverpool care înscrie în primele patru meciuri disputate acasă în campionat

Era ultima zi de ianuarie pe "Anfield", în 1981. Marele Liverpool al lui Bob Paisley, cu Souness, Clemence, Lee, Kennedy și Thompson, care avea să câștige doar patru luni mai târziu a treia Cupă a Campionilor Europeni (1-0 în finală cu Real), pierdea în fața lui Leicester, 1-2. Se încheia seria sa de 63 de meciuri fără înfrângere acasă în campionatul englez, ce începuse în februarie 1978.

După aproape 40 de ani, alt mare Liverpool, al lui Jürgen Klopp, trece de același Leicester (pregătit de Brendan Rodgers, fost manager "roșu") pentru a duce acest record și mai departe. 64 de partide consecutive neînvins în templul "Anfield" (start, în mai 2017). Noua generație de The Invincible Reds.

Klopp a reaprins competiția în atacul lui Liverpool

Klopp a mai reușit o lovitură de maestru. Fără Van Dijk, Alexander-Arnold, Gomez, Henderson, Thiago și Salah, accidentați sau bolnavi de coronavirus, tot a ales o echipă învingătoare. Neamțul e mereu explicația succesului pe „Anfield". El l-a transferat și pe Diogo Jota, 45 de milioane de lire (50 de milioane de euro) investite perfect. Atacantul portughez, 23 de ani, adus de Wolves, a reaprins competiția în ofensivă. Salah, Mané și Firmino (magnificul trio al "cormoranilor) nu mai sunt singuri și nici 100% siguri de locul lor.

Jota a marcat încă o dată și are 4 goluri în primele 4 meciuri jucate acasă în Premier League. Nimeni nu a mai fost ca el în istoria clubului.

Chris Sutton, campion PL cu Blackburn în 1995, îi face o frumoasă prezentare lusitanului în editorialul său din Daily Mail: "De acum, Klopp știe că, avându-l pe Jota în echipă, are o șansă și mai mare să câștige". 

8goluri a marcat Diogo Jota în 12 meciuri în toate competițiile la Liverpool

40de milioane de euro este cota portughezului, potrivit transfermarkt.de

30de pase au legat The Reds la golul lui Jota, cele mai multe pentru o reușită a lui Liverpoll în Premier din 2006

RECORDUL LUI LIVERPOOL

64 de meciuri pe "Anfield"*
53 de victorii
11 egaluri
0 înfrângeri
169 de goluri marcate
42 de goluri primite
40 de jucători folosiți
* Partide disputate în Premier League

1310zile au trecut de la ultimul eșec suferit de Liverpool acasă în Premier League, 1-2 cu Crystal Palace pe 23 aprilie 2017

TOP 5 GOLGETERI LIVERPOOL

  1. Salah 51*
  2. Mané 36
  3. Firmino 18
  4. Van Dijk 7
  5. Shaqiri 6
    Wijnaldum 6
    * Goluri marcate pentru acest record de invincibilitate

Citește și alte știri din Premier League:

Primul titlu după 60 de ani? Jose Mourinho, premieră istorică în fața lui Guardiola + ultima aroganță: „Am dormit ca un copil”

Protestul lui Klopp: „Într-un asemenea ritm, nu sunt sigur că vom termina sezonul cu 11 jucători”

Napoli - Milan 1-3. Gattuso se înclină în fața zeului Ibra: „Zlatan e mai bun azi ca acum 10 ani”

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close