INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  OFERTĂ

Italienii scriu că Radu Drăgușin e obiectivul real în defensiva Fiorentinei » „Tottenham ar putea fi convinsă, dar...”

Radu Drăgușin a jucat 38 de meciuri în doi ani la Tottenham, adunând 2.609 minute / Foto: Instagram
Radu Drăgușin a jucat 38 de meciuri în doi ani la Tottenham, adunând 2.609 minute / Foto: Instagram

Articol de - Publicat miercuri, 07 ianuarie 2026 15:04 / Actualizat miercuri, 07 ianuarie 2026 17:09

Radu Drăgușin rămâne în atenția presei italiene, care relatează zilnic despre interesul mai multor cluburi din Serie A ce se interesează de stoperul român de 23 de ani. Corriere dello Sport scrie că „noul director sportiv al Fiorentinei, Fabio Paratici, nu ar avea o mare problemă să trateze cu Tottenham, însă totul depinde de dorința jucătorului”.

Aproape că nu trece o zi de când a început 2026 în care să nu apară o știre sau măcar un zvon despre un posibil transfer al lui Radu Drăgușin.

Radu Drăgușin, trei meciuri pe banca de rezerve și 5 minute după revenire!

Deși are aproape un an de când s-a accidentat grav la ligamentele încrucișate, stoperul român n-a prins decât cinci minute în finalul întâlnirii cu Crystal Palace (1-0), pe 28 decembrie. În rest, managerul Thomas Frank l-a lăsat de trei ori pe banca de rezerve la Tottenham.

Italienii scriu că Radu Drăgușin e obiectivul real în defensiva Fiorentinei » „Tottenham ar putea fi convinsă, dar...”
Radu Drăgușin, în duelul cu Crystal Palace / foto: Guliver/gettyimages

Situație în care odată cu redeschiderea perioadei de transferuri există posibilitatea unei mutări care să-i ofere șansa de a juca mai mult.

Cele mai multe indicii duc, mai degrabă decât soluțiile din Premier League, Crystal Palace și Nottingham Forest, spre Serie A, de unde Drăgușin a plecat în Anglia în urmă cu doi (25 de millioane de euro au plătit Spurs pentru a-l cumpăra de la Genoa).

Inter, AC Milan, Juventus, Napoli și Fiorentina sunt numele vehiculate ca eventuale destinații pentru internaționalul român. Dar cea mai serioasă candidată ar fi ultima de pe listă. Prea italiană insistă că echipa viola are o nevoie urgentă de un apărător de profilul său.

„N-ar fi o problemă pentru Paratici să negocieze cu Spurs, având în vedere că el e încă, practic, directorul lor sportiv”

Atuul unei astfel de mutări este conferit de faptul că toscanii l-au angajat recent pe Fabio Paratici ca director sportiv (oficial, n-a fost încă prezentat).

Italienii scriu că Radu Drăgușin e obiectivul real în defensiva Fiorentinei » „Tottenham ar putea fi convinsă, dar...”
Johan Lange (în stânga) și Fabio Paratici sunt noii directori sportivi ai lui Tottenham // foto: Instagram @ Tottenham

E nimeni altul decât cel ce a ocupat aceeași funcție la Tottenham și-l cunoaște foarte bine pe Drăgușin și are relații apropiate cu clubul londonez.

„Prima țintă reală pentru defensivă este Radu Drăgușin de la Tottenham. Și nu ar fi o problemă mare pentru Paratici să negocieze cu Spurs, având în vedere că el este încă, practic, directorul lor sportiv.

Obstacolul e dorința jucătorului, reticent să se evolueze la Fiorentina, echipă în zona retrogradării din Serie A. Fostul jucător de la Genoa va trebui să colaboreze îndeaproape cu el, convingându-l de viabilitatea proiectului”, a scris Corriere dello Sport în ediția tipărită.

Slovacul Denis Vavro, ex-Lazio, i-ar fi fost oferit Fiorentinei

Un posibil concurent pentru transfer este tot un jucător trecut prin Serie A, la Lazio. Fundașul central al lui Wolfsburg, Denis Vavro, a fost oferit Fiorentinei.

Italienii scriu că Radu Drăgușin e obiectivul real în defensiva Fiorentinei » „Tottenham ar putea fi convinsă, dar...”

Slovacul este legat de echipa germană printr-un contract pe doi ani. El a jucat doar patru meciuri în Bundesliga în acest sezon, din cauza unei accidentări la adductori.

Citește și:
Nu s-a mai întâmplat niciodată asta în istoria SUA! Incredibil care era precedentul record
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Nu s-a mai întâmplat niciodată asta în istoria SUA! Incredibil care era precedentul record
Gesturile făcute de Cristiano Ronaldo în momentul în care părăsea terenul, după Portugalia - RD Congo! Un fan a surprins totul
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Gesturile făcute de Cristiano Ronaldo în momentul în care părăsea terenul, după Portugalia - RD Congo! Un fan a surprins totul
Ivana Knoll a pornit cu fanii croați spre stadion, iar o întrebare a „pornit-o”: „El înseamnă totul! Eu merg all-in!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Ivana Knoll a pornit cu fanii croați spre stadion, iar o întrebare a „pornit-o”: „El înseamnă totul! Eu merg all-in!”
Iubita lui Haaland își amintește cum s-a îndrăgostit de atacantul care face senzație la Mondial: „Îl spionam prin gaura cheii!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Iubita lui Haaland își amintește cum s-a îndrăgostit de atacantul care face senzație la Mondial: „Îl spionam prin gaura cheii!”
România va avea cel mai înalt pod suspendat din Europa, investiție de 24 de milioane de lei fără TVA - contract semnat
Profit.ro
România va avea cel mai înalt pod suspendat din Europa, investiție de 24 de milioane de lei fără TVA - contract semnat
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Jeremy Clarkson, legenda „Top Gear”, a dezvăluit că are cancer: „Dacă tratamentul merge, ne vedem în sezonul 6. Dacă nu, nu”

Fiica de 23 de ani a fostului internațional vrea să dea peste cap „Insula iubirii”


Comentarii (1)
Ronnie_Radke
Ronnie_Radke  •  07 Ianuarie 2026, 18:06

iar l-ati transferat peste tot

Vezi toate comentariile (1)
Comentează