INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  GERMANIA

Cel mai tare contract din istoria fotbalului german a intrat în vigoare! Cifrele sunt uluitoare

Jamal Musiala, primul din stânga/ foto Imago Images
Jamal Musiala, primul din stânga/ foto Imago Images

Articol de - Publicat vineri, 14 februarie 2025 16:15 / Actualizat vineri, 14 februarie 2025 16:30

Bayern i-a prelungit contractul lui Jamal Musiala, scadent în 2026, până în 2030. Internaționalul german va avea același salariu ca Harry Kane.

După luni întregi de negocieri, Bayern le-a dat vestea mult așteptată suporterilor săi. I-a prelungit contractul supertalentului Jamal Musiala până-n 2030. Cifrele noului acord sunt chiar fabuloase, mai ales că vorbim despre un jucător în vârstă de numai 21 de ani.

De ce-ar fi PAOK peste FCSB?!
EDITORIAL
De ce-ar fi PAOK peste FCSB?!

Jamal Musiala, egalul lui Harry Kane: salariu de 25 de milioane de euro pe sezon

Dar Bayern intenționează să-l transforme pe Jamal în imaginea sa, așa că șefii au subțiat bine de tot conturile clubului. Musiala va avea un salariu de 25 de milioane de euro pe sezon, o mărire XXL în condițiile în care, în prezent, câștigă sub 10 milioane de euro!

În ierarhia internă a salariilor, el urcă pe prima poziție, alături de Harry Kane. Și încă ceva. În noul acord, internaționalul german are trecute două clauze eliberatoare. Una ce poate fi activată cu doi ani înainte de expirarea contractului, în valoare de 175 milioane de euro, cealaltă valabilă înainte de a intra în ultimul an de contract, cifrată la 100 de milioane.

Jamal Musiala va încasa și o primă, sub 22 de milioane de euro

Este, de departe, cel mai tare contract încheiat vreodată în fotbalul german. Și o demonstrație de forță a lui Bayern, care a ales să-l devoaleze tocmai înaintea derby-ului cu campioana Bayer Leverkusen, programat sâmbătă, de la 19:30, pe BayArena.

Musiala va încasa și un supliment, la semnătură, dar mai mic decât cel primit de Alphonso Davies. Canadianul și-a prelungit și el contractul scadent în vară până-n 2030, pe-un salariu de 15,5 milioane de euro pe sezon și o primă de instalare cifrată la 22 de milioane de euro!

Joshua Kimmich e la rând. Dar și Barcelona și-a exprimat interesul

După Alphonso Davies și Jamal Musiala, șefii lui Bayern se pregătesc să finalizeze într-un fel sau altul negocierile cu mijlocașul Joshua Kimmich. Contractul acestuia expiră în această vară, dar nu este foarte clar în ce măsură Kimmich și-ar dori să încheie cu fotbalul la Bayern.

Nu s-a grăbit să vină în întâmpinarea clubului, iar presa germană a scris în mai multe rânduri că ar fi tentat de-o experiență în străinătate, în LaLiga sau în Premier League. Real Madrid și-a declinat interesul, după ce s-a scris că ar fi avut loc niște discuții, dar Barcelona e interesată.

Kimmich e dorit de antrenorul Hansi Flick, cu care a lucrat și la Bayern, iar în plus, ar veni liber de contract. Ceea ce pentru catalani, cu mari probleme financiare în ultimii ani, ar fi mană cerească.

Clasamentul la zi în Bundesliga

Citește și:
Comenzile pentru noul model Dacia Sandero Stepway au fost deschise » Care este prețul de pornire
Noutati auto
Comenzile pentru noul model Dacia Sandero Stepway au fost deschise » Care este prețul de pornire
„Doar ei pot să facă asta” » Gary Lineker a indicat singura echipă care ar putea împiedica Franța
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
„Doar ei pot să facă asta” » Gary Lineker a indicat singura echipă care ar putea împiedica Franța
Universitatea Craiova a închis al cincilea transfer al verii! Contract pe trei ani + toate detaliile financiare
Superliga
Universitatea Craiova a închis al cincilea transfer al verii! Contract pe trei ani + toate detaliile financiare
Rapid a anunțat oficial al 4-lea transfer al verii și a pornit furtuna: „Satelit. Luăm toate resturile”
Superliga
Rapid a anunțat oficial al 4-lea transfer al verii și a pornit furtuna: „Satelit. Luăm toate resturile”
FOTO Dacia deschide comenzile pentru noul Sandero full-hybrid
Profit.ro
FOTO Dacia deschide comenzile pentru noul Sandero full-hybrid
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Emma Răducanu a apărut în cârje și alături de noul iubit după retragerea de la Wimbledon

Apar noi probe despre Alessandro Bastoni în scandalul prostituatelor de lux: „Minora te vrea și are chef de distracție...”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close