INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  VALENCIA-VILLAREAL

Joaquin şi Capdevila faţă-n faţă cu tigrul!

Articol de - Publicat sambata, 16 ianuarie 2010 00:00

Tigri, lei de mare, Joaquin, cai, şerpi, Capdevila, clovni, aşa a prefaţat ziarul spaniol AS derbyul valencian dintre Valencia şi Villarreal, ce se va disputa duminică de la ora 22:00. Joaquin şi Capdevila au fost invitaţi la Circul Minunilor, ca protagoniştii ultimului meci dintre cele două echipe pe stadionul Mestalla, cînd penalty-ul dat la contactul dintre Joaquin şi Capdevila a adus un punct oaspeţilor de la Villarreal în minutul 84. "Vedem noi mîine cine aleargă după cine", s-au tachinat cei doi jucători.

Fotbalistul Valenciei, Joaquin, e încă frustrat de acel 3-3: "Nici nu a fost penalty, ai căzut singur, ai plonjat", în acuză pe fundaşul de 31 de ani al lui Villarreal. "Am căzut? Ha! Problema ta era că am trecut pe lîngă tine ca din puşcă şi nu mai ştiai cum să mă opreşti aşa că m-ai faultat", a venit prompt răspunsul.

La circ, prima dată au făcut cunoştinţă cu un tigru, prilej pentru Capdevila să facă o comparaţie: "Acum mi-e mai teamă de tigru, dar cred că duminică îmi va fi frică de Joaquin, pentru că e într-o formă foarte bună şi e foarte dificil de oprit". Vîrful de 28 de ani al Valenciei a replicat: "Nu ştiu pe cine aş vrea să am ca adversar mai curînd, pe Capdevila sau tigrul" :D

Citește și:
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Altele

Îl recunoști? Campion în Liga 1, acum e șofer pe autobuz la el în oraș! Și-a spus povestea neștiută pentru GSP: „Altfel, n-aș putea face față la ce trafic e!”
Superliga

Vincent Kompany, transportat de urgență la spital
Campionate

Șefii lui Bayern sunt îngrijorați de idila lui Lennart Karl cu Zoe

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”

Comentarii (1)
 •  16 Ianuarie 2010, 14:02

AFLATI DE AICI CUM PUTETI FACE B/\NI CU SITEUL NE OBUX. MAI AM AICI SI DOVEZILE DE PLATA. INTRATI SI CONVINGETI-VA CAT DE USOR PUTETI FACE SI VOI B/\NI PE INTERNET CA MINE. EU AM FACUT PESTE 25 $$ PANA ACUM. VOI CATI $$ PUTETI FACE? _____________________w w w.f a ba ni. b i z .l y

Vezi toate comentariile (1)
Comentează