Articol de Remus Răureanu - Publicat luni, 12 octombrie 2020 11:41 / Actualizat luni, 12 octombrie 2020 15:41
Fundașul brazilian Junior Morais a ajuns la Ploiești când avea 24 de ani și e hotărât să revină în România după ce se retrage din cariera de fotbalist. Acum, el joacă la în Turcia, la Gaziantep. Morais povestește cum o farsă de pe Instagram i-a determinat pe oamenii din fotbal să-l propună pentru echipa națională fără ca el să fi avut cetățenia română.
Destui români sunt sătui de România, li se pare zilnic că nimic nu funcționează normal în țara aceasta și că aproape oriunde le-ar fi mai bine. Un sud-american crede că e chiar frumoasă țara aceasta. Junior Morais a trăit 10 ani în Ploiești și în București și a decis deja: după ce va încheia contractul cu Gaziantep, casa lui va fi la București!
„Îmi place cam totul în România: mă simt în siguranță, mâncarea e bună, oamenii sunt liniștiți", explică brazilianul fost la FCSB. A venit la interviu alături de fiul său în vârstă de patru ani și jumătate. Fără să fi învățat fotbal pe plajă, la fel ca tatăl, juniorul lui Junior se joacă pe teren în timpul unui antrenament al lui Șumudică și lovește mingea chiar bine cu ambele picioare, ca și cum ar exista un ADN brazilian capabil să garanteze tehnica indiferent de vârstă și de mediu.
- Junior, ai tot schimbat țări de-a lungul carierei: Brazilia, Portugalia, România, Turcia. Nu e complicat să te adaptezi încontinuu dintr-un loc în altul?
- Deja m-am obișnuit. De când am plecat din Brazilia m-am obișnuit să trebuiască să mă adaptez. Am aici, în Turcia, o grămadă de români, așa că îmi e mai ușor. Să vedem, poate în viitor o să mai schimb orașul, țara. Dacă va apărea o destinație nouă, n-o să evit să călătoresc din nou.
- Ai stabilit până la ce vârstă ai de gând să mai joci?
- Nu am programat clar, dar văd că mă apropii de retragere. Încerc să mai joc bine un an-doi, pe urmă o să mă gândesc să mă las. Aș vrea să mă retrag din România, să găsesc o echipă aproape de București, aproape de casă.
„Am glumit!”
- Casa va fi în România deci?
- Da, da, acolo rămân! M-am stabilit deja în România, soția e româncă...
- A făcut sport profesionist și ea, nu?
- Da, a fost handbalistă și s-a retras ca să aibă grijă de copil. Un pic mai târziu o să mă las și eu de jucat fotbal. Au trecut mulți ani de când tot joc și călătoresc. Am plecat de la 16 ani de acasă, am mers în Rio de Janeiro și de atunci a trebuit să mă descurc singur. Pe urmă, când am trecut în Portugalia, în România, în Turcia, mi-a fost mai simplu să mă obișnuiesc, din moment ce singur avusesem grijă de mine de mic. Îmi place mult în România, îmi place țara mea și acolo o să rămân.
- Din momentul în care ai luat cetățenia ți-a transmis careva din federație că era posibil să fii convocat?
- Nuuu, dar eu nu am luat cetățenia!
- Cum nu ai luat-o? A circulat știrea pe toate site-urile în decembrie 2019, iar oamenii din fotbal te propuneau pentru națională ca o soluție potrivită!
- Era doar o poză, o glumă pe care am făcut-o eu pe Instagram! Am postat acolo și lumea a crezut că luasem cetățenia. Acum nici nu ar avea rost să mă mai gândesc la națională. Am ajuns la o vârstă, am 34 de ani. La 28 sau la 30 poate ar fi fost posibil să fiu convocat dacă aș fi avut cetățenia. Nu contează că nu am jucat în tricolor, România este echipa mea, e a doua, după Brazilia, și sper să ne calificăm la un campionat mondial ca să ne bucurăm împreună.
„La FCSB e o presiune mare, e și un patron...”
- Când ne gândim la Brazilia, avem imaginea copilăriei petrecute prin favele, cu greutăți. E falsă imaginea aceasta sau e valabilă și pentru copilăria ta?
- Cam așa arată viața multor copii, da... Și copilăria mea a fost dificilă, fiindcă a trebuit să plec devreme de acasă și am fost mai mereu departe de familie. În Brazilia, toți copiii sunt dispuși să procedeze așa, să plece de acasă de mici, pentru că fiecare visează să devină Messi, Neymar, Cristiano Ronaldo. Așa a fost mereu și e la fel și acum, toți vor să joace fotbal.
- Ce ți s-a părut greu de suportat când ai ajuns prima oară în România?
- Plecasem dintr-o țară, Portugalia, în care erau 34 de grade și am ajuns la minus 5! Atunci chiar a fost dificil pentru mine. Pe urmă m-am obișnuit și cu frigul. Adevărul e că acum îmi place mai mult frigul decât îmi place căldura.
7 milioane de locuitoriare zona Maranhao, din care provine Morais, o regiune aflată în nord-estul Braziliei
- La care club te-ai simțit cel mai bine?
- La Astra și la Steaua mi-a plăcut cel mai mult. La Steaua era atmosfera mai serioasă, de club mare. Acolo am început să simt că eram fotbalist important. Aveam condiții foarte bune, aveam suporteri. La Astra a fost frumos fiindcă eram ca într-o familie, așa am și câștigat campionatul cu Șumudică.
- FCSB v-a adunat pe voi, campioni cu Astra, și pe cei mai buni de la Viitorul și tot nu ați reușit să câștigați vreun titlu împreună. Ce crezi că s-a întâmplat?
- Nu știu exact. Toți am mers acolo cu gândul să fim campioni, am făcut tot ce am putut, doar că la Steaua e diferit. Acolo e o presiune mare, e un patron... D-aia n-am reușit să câștigăm un titlu. La Astra era lumea mai liniștită, mai relaxată. Oricum, rămân suporterul Stelei și al Astrei, sper ca una dintre ele să câștige titlul!
- Becali, patronul pe care l-ai pomenit, te-a cam menajat pe tine, nu erai printre jucătorii criticați des. Cum scăpai de critici?
- Cred că îi plăcea când vedea că eu dădeam totul de fiecare dată când intram pe teren. El asta vrea, să vadă jucători care se bat pentru echipă. Acesta era motivul pentru care mă simpatiza.
„Am fost uimit că românii nu erau toți blonzi!”
- Ai ales corect când ai plecat de la FCSB la Gaziantep?
- Am ales foarte bine. Campionatul de aici e mai puternic față de acela din România. În sezonul trecut am avut un parcurs foarte bun, pentru o nou-promovată, am terminat pe locul al 8-lea. A fost un rezultat bun pentru toți românii de aici.
- Nu te-ai plictisit să tot lucrezi cu Șumudică, după atâția ani împreună?
- Nu, nu, Șumudică e tatăl meu!, eu așa îi spun. E un antrenor foarte bun, știe să-l motiveze pe oricare jucător. Sunt fericit că după perioada de la Astra am avut norocul să mai lucrez încă o dată cu el.
- E mai bună mâncarea în România sau în Brazilia?
- Ambele îmi plac. În România îmi plac sarmalele cel mai mult, deși eu nu sunt foarte pretențios. Ce ai, aia mănânc! Dacă pot totuși să aleg, aleg sarmale! Îmi plac. În Brazilia, specialitățile sunt bazate pe fasole neagră, vită, picanha...
- Picanha e carne pe grătar?
- Da, la grătar. Și pește, se mănâncă mult pește la mine, în zona Maranhao, din care provin.
- Aveai fotbaliști preferați când erai mic?
- Romario, Bebeto, ei erau favoriții mei.
- Generația de la Mondialul din 1994.
- Campioana mondială!
- Înseamnă că ții minte și naționala României de la Mondialul acela.
- Da, erau toți blonzi!
- Nu, în 1998 s-au făcut blonzi, înaintea unui meci cu Croația.
- Aaa, da? Corect, așa e! Când i-am văzut în acel meci, eu chiar credeam că ei erau toți blonzi! Că așa se născuseră, blonzi. Pe vremea aia nu aveam atâtea informații câte avem azi. După mult timp am văzut un documentar din care am aflat că ei nu erau blonzi de fapt, își vopsiseră părul.
„În Brazilia nu poți să te plimbi ca în București, e periculos”
- Cât mai e valabil contractul cu Gaziantep?
- Mai am acord semnat doar pentru sezonul acesta și vedem ce fac mai departe.
- Înseamnă că echipele de pe lângă București pot să te abordeze în curând și să te oferteze, dacă acolo spui că vrei să mai joci.
- Depinde de Șumudică, dacă mă lasă. Cu siguranță o să vrea să mai lucrez cu el. Poate va insista să mă păstreze și în staff după ce o să mă las de jucat.
10 ani fără trei luniau trecut de când Junior a ajuns prima oară în România. El a semnat în ianuarie 2011 cu Astra Ploiești, un club mutat pe urmă în Giurgiu. Mai jucase la Sao Caetano, din Brazilia, și la Freamunde, din Portugalia. Au urmat FCSB și Gaziantep
- Chiar te gândești să devii antrenor?
- Mi-ar plăcea să rămân tot în fotbal. Măcar să car mingile pe teren, să contribui și eu cu ceva.
- Care adversar te chinuia cel mai tare în Liga 1?
- A fost Sougou, de la CFR. Mai era greu de blocat, la un moment dat, Adi Popa. Avea viteză bună și era greu de oprit, mi se părea incomod să joc împotriva lui. Am avut și multe meciuri contra lui și mi s-a părut cel mai dificil adversar.
- Ai crescut într-o școală de fotbal sau ai jucat la început în curtea școlii?
- Am început să joc pe plajă și în curtea școlii, pe urmă am trecut la fotbal în sală. Pe teren mare am intrat cam pe la 15 ani. În Brazilia se joacă mult fotbal în sală.
199 de meciuri și 6 goluria adunat Morais la Astra doar în campionat. La FCSB a bifat 49 de partide, iar la Gaziantep a fost utilizat de 29 de ori în stagiunea trecută și de 4 ori în ediția curentă din liga turcă
- Ce nu îți place în România?
- Nu e ceva care să-mi displacă. Cel mai mult îmi place că e o țară foarte liniștită, pot să ies pe stradă să mă plimb la oricare oră fără să îmi fie frică, știu că nu se poate întâmpla nimic. În Brazilia e diferit, e mai greu să faci așa ceva.
- În Brazilia e periculos?
- Este, da! Nu chiar peste tot, dar sunt orașe periculoase.
- Ai colaborat bine la Astra cu De Amorim, pe urmă el nu s-a impus și la FCSB. De ce nu a reușit?
- Când un jucător nu confirmă în alt loc pot fi multe explicații, de la ghinion până la relația cu antrenorul. Șumudică face lucrurile diferit, el știe să-ți vorbească în așa fel încât să te ridici, te face să ai randamentul cel mai bun. Ne-a ajutat pe mulți. Eu, De Amorim, Budescu, Alibec, Găman am jucat cel mai bine când ne-a antrenat el.
Alibec e un fotbalist care a demonstrat și în campionatul României, și la națională că e foarte bun. Ar fi fost un plus pentru Gaziantep dacă ar fi ajuns aici. Oricum, e o achiziție importantă în campionatul turc acum, că a semnat cu Kayseri.Am păstrat legătura cu prieteni pe care mi i-am făcut în România. Vorbesc încontinuu cu Bălgrădean, cu Pintilii. Mai vorbesc cu Alibec, cu De Amorim. Discut și cu băieții care joacă tot aici, în Turcia: Săpunaru, Silvică Lung, Boldrin.
- Junior Morais
