INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  REVENIRE

Echipa românului a scris istorie » Deznodământ uluitor, după 1-4 la pauză!

Dinamo Kiev a câștigat în deplasare cu Kryvbas, scor 6-5, după ce a fost condusă cu 1-4 la pauză, în etapa 25 din campionatul Ucrainei. Acesta a devenit meciul cu cele mai multe goluri în istoria țării/ foto Imago Images
Dinamo Kiev a câștigat în deplasare cu Kryvbas, scor 6-5, după ce a fost condusă cu 1-4 la pauză, în etapa 25 din campionatul Ucrainei. Acesta a devenit meciul cu cele mai multe goluri în istoria țării/ foto Imago Images

Articol de - Publicat duminica, 26 aprilie 2026 17:47 / Actualizat duminica, 26 aprilie 2026 18:20

Dinamo Kiev a câștigat în deplasare cu Kryvbas, scor 6-5, după ce a fost condusă cu 1-4 la pauză, în etapa 25 din campionatul Ucrainei. Acesta a devenit meciul cu cele mai multe goluri în istoria țării.

Una dintre cele mai spectaculoase partide ale sezonului s-a jucat în Ucraina, duminică la prânz. Dinamo Kiev, echipa de pe locul 3, s-a văzut condusă cu 3 goluri la pauză, după o primă repriză de coșmar.

Echipa unde e legitimat Vladislav Blănuță, exclus din lot, a reușit o revenire de poveste în partea a doua. Deși a mai primit un gol, a băgat de 5 ori mingea în plasa adversarilor.

Kryvbas a condus-o pe Dinamo Kiev cu 4-1 la pauză, după ce Mendoza a reușit un poker

Dinamo Kiev a început în forță, cu două ocazii în aceeași fază în startul partidei, dar Mendoza a marcat pentru Kryvbas în minutul 13, cu un șut de la distanță pe care Nescheret nu a reușit să-l respingă, deși a atins mingea.

Doar două minute mai târziu, Ponomarenko a egalat pentru Dinamo, după o mare gafă a portarului advers. Acesta a pasat greșit, Kiev a recuperat balonul și atacantul oaspeților a înscris cu un șut din prima.

A urmat o desfășurare incredibilă. Mendoza a mai înscris de 3 ori, după ce reușise să deschidă scorul. Mai întâi a punctat cu o ghiulea de la 16 metri, la colțul lung, apoi a scăpat singur cu portarul pe contraatac și a marcat simplu.

În prelungirile primei reprize, Mendoza a mai înscris o dată, a patra oară, reușind poker-ul. Atacantul lui Kryvbas a punctat tot cu un șut de la distanță, scăpat de portarul advers pe sub mâini.

Dinamo Kiev a întors scorul în repriza a doua

Oaspeții s-au trezit după pauză, au intrat montați de la cabine și au înscris în minutul 48, prin Mykhavko. Acesta a punctat cu un voleu spectaculos, cu stângul.

Voloshyn a înscris golul 3 al lui Dinamo Kiev, în minutul 64, din alunecare, iar Buyalskyy a egalat la 4 după o combinație rapidă în careul advers, încheiată cu șut la colțul scurt.

Spectacolul a continuat, Zaderaka a făcut 5-4 pentru Kryvbas. Intrat pe parcurs, veteranul Yarmolenko a reușit o „dublă” în final, golul de 6-5 venind în minutul 87.

Dinamo Kiev a urcat pe locul 3, cel puțin temporar, cu 47 de puncte, cu 10 mai puține decât liderul Șahtior. LNZ Cherkasy e pe locul 2, cu 52 de puncte.

Meciul cu cele mai multe goluri în istoria Ucrainei

După victoria spectaculoasă, Dinamo Kiev a transmis pe rețelele de socializare că meciul cu Kryvbas a intrat în istoria Ucrainei.

A devenit partida cu cele mai multe goluri de când există campionatul ucrainean.

VIDEO cu rezumatul meciului Kryvbas - Dinamo Kiev 5-6

Citește și:
Jignit și numit „brelocul lui Șucu”, s-a emoționat și i-au dat lacrimile în studio: „O spun ca să înţeleagă lumea ce a făcut omul ăsta pentru mine”
Superliga
Jignit și numit „brelocul lui Șucu”, s-a emoționat și i-au dat lacrimile în studio: „O spun ca să înţeleagă lumea ce a făcut omul ăsta pentru mine”
Sarah Rizea, înotătoarea cu părinți români, aleasă Miss Italia 2026! » „Tatăl meu, Marian, e tâmplar”
Altele
Sarah Rizea, înotătoarea cu părinți români, aleasă Miss Italia 2026! » „Tatăl meu, Marian, e tâmplar”
Prima reacție din Bănie, după acordul Reghecampf - FCSB: „Sperăm să-i încurce”
Superliga
Prima reacție din Bănie, după acordul Reghecampf - FCSB: „Sperăm să-i încurce”
Ioanițoaia la zi » Directorul GSP a comentat știrea momentului în Superliga: „Înțeleg că Gigi Becali s-a supărat foarte tare”
Superliga
Ioanițoaia la zi » Directorul GSP a comentat știrea momentului în Superliga: „Înțeleg că Gigi Becali s-a supărat foarte tare”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Reghecampf și-a stabilit staff-ul tehnic la FCSB: două noutăți

Soția a răbufnit pe internet după ce jucătorul a părăsit lotul naționalei României: „Rușine să vă fie! Lacrimile mele au fost infinite”


Comentarii (2)
MirTzeA
MirTzeA  •  26 Aprilie 2026, 21:18

For extra kiev

reddog2100
reddog2100  •  26 Aprilie 2026, 20:00

Echipa romanului.exclus din lot,care nu joaca deloc,nu e nici macar rezerva,probabil pentru ca e roman,dar A.Duta nu mai stie cum sa iasa in evidenta,sa-l citeasca si pe el cineva! Slava Dinamo,dar al nostru din Bucuresti!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează