INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  MANCHESTER UNITED

Listă neagră cu 15 nume! La ce jucători vrea să renunțe Manchester United

Casemiro/ foto Imago Images
Casemiro/ foto Imago Images

Articol de - Publicat vineri, 24 noiembrie 2023 14:18 / Actualizat vineri, 24 noiembrie 2023 15:15

Cotidianul „Manchester Evening News” scrie că managerul lui Manchester United, Erik ten Hag, vrea să scape de 15 jucători în următarele două perioade de transferuri. Inclusiv Casemiro e vizat.

La Manchester United se anunță un adevărat „cutremur”. După startul dezamăgitor al echipei în 2023/2024, locul 6 în Premier League, ultima în grupa din Champions League, conducerea pregătește schimbări majore la nivelul lotului.

Conform cotidianului „Manchester Evening News”, managerul Erik ten Hag ar fi întocmit o listă cu 15 jucători de care vrea să scape în următoarele două perioade de transferuri. Printre aceștia și multe nume proeminente.

Manchester Unite îl trimite înapoi la Fiorentina pe Sofyan Amrabat

Clar este că United nu va accesa opțiunea de cumpărare trecută în contractul de împrumut al lui Sofyan Amrabat de la Fiorentina.  Internaționalul marocan nu l-a convins pe Ten Hag că ar merita cele 20 de milioane de euro solicitate de italieni.

Bayern ar putea cumpăra un fundaș de top din Premier League. Cine a intrat pe radarul campioanei din Bundesliga
GERMANIA
Bayern ar putea cumpăra un fundaș de top din Premier League. Cine a intrat pe radarul campioanei din Bundesliga

Jadon Sancho și Mason Greenwood, cu probleme de disciplină, sunt și ei vizați. Ultimul este oricum împrumutat, lui Getafe, iar de Sancho, la cuțite cu managerul olandez, s-a interesat Juventus. Manchester United pretinde însă 57 de milioane de euro în schimbul său.

Lui Eriksen și Casemiro le expiră contractele în 2025. Și au deja 31 de ani

De asemenea foarte sus pe listă, Donny van de Beek. Luat cu 40 de milioane de euro de la Ajax, olandezul a bifat în acest sezon doar 21 de minute!

Incertă este situația lui Christian Eriksen (31 de ani) și Casemiro (31). Celor doi le expiră contractele în 2025, iar vara viitoare ar fi ultima oportunitate de a câștiga niște bani în schimbul lor.

Raphael Varane e mai mereu accidentat

Într-o situație oarecum asemănătoare se găsește și Antony Martial. Acestuia îi expiră contractul la vară, i-ar putea fi prelungit grație unei opțiuni pe care o are clubul, însă francezul n-a marcat până acum, în acest sezon, și n-a bifat deocamdată nicio titularizare.

Alți jucători cărora li se pregătește debarcarea sunt: Scott McTominay, „veteranii” Tom Heaton (37 ani) și Jonny Evans (35), dar și doi dintre jucătorii împrumutați, Brandon Williams (Ipswich Town) și Álvaro Carreras (Granada). Plus Raphael Varane (30), mai mereu accidentat.

Mai puteți citi:

Presa din Polonia: Gâlcă a fost dat afară. Radomiak i-a găsit deja înlocuitor! Ce spune despre o revenire în România

Kvaratskhelia va lipsi din cauza lui Hațegan! Willy Sagnol, selecționerul Georgiei, nu cunoaște regulamentul

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (3)
United_forever.1
United_forever.1  •  25 Noiembrie 2023, 09:38

Nu știu cât de informat este autorul acestui articol... Poate doar vrea sa i se citească articolele, fiind departe de realitate... Sunt fan United de peste 40 ani... 1. Jucătorii, cei 14 (Mc Tomminay nu mai pleacă) vor pleca pe parcursul a 3-4 ani 2. Antony va fi primul care va pleca 3. Cel puțin unul dintre Casemiro și Eriksen va avea contractul prelungit cu 2 ani 4. Unul dintre indisciplinații Sancho și Martial va primi a doua șansă la United, mai ales dacă scăpăm de Ten Hag

doxin
doxin  •  24 Noiembrie 2023, 16:55

Lista neagra trebuie sa inceapa cu el ! Cred ca nici Mourinho nu a avut asa buget pentru transferuri.Acum vrea sa vanda aproape tot ce a adus el ;))

gazistu
gazistu  •  24 Noiembrie 2023, 16:02

nu mai bine il dau afara de ten Haag, ca e de 2 sezoane si nu a reazliat nimic, in afara ca a terminat cu Man United pe 3.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează