INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

VIDEO Juventus, prezentare inedită a celui mai nou transfer: colaborare cu senzația de pe Tik Tok

Khaby Lame (stânga) și Manuel Locatelli // foto: capturi video Juventus
Khaby Lame (stânga) și Manuel Locatelli // foto: capturi video Juventus

Articol de GSP - Publicat miercuri, 18 august 2021 20:22 / Actualizat miercuri, 18 august 2021 20:25

Juventus a anunțat transferul lui Manuel Locatelli (23 de ani), mijlocașul central venit de la Sassuolo. În videoclipul de prezentare apare Khabane „Khaby” Lame, una dintre cele mai în vogă persoane de pe platforma Tik Tok. 

Juventus a anunțat că Manuel Locatelli este noul jucător al echipei. În videoclipul de prezentare apare Khabane „Khaby” Lame, una dintre senzațiile din social media. Îmbrăcat în tricoul lui Juventus, acesta arată că Locatelli a semnat cu Juventus.  

Cine este Khabane „Khaby” Lame 

Italianul a devenit cunoscut pentru videoclipurile sale scurte și comice, în care ironizează persoanele care complică inutil diferite sarcini. Popularitatea lui Khaby a explodat în ultimele luni, italianul având în prezent al doilea cel mai urmărit cont de Tik Tok, cu 102,2 milioane de admiratori. Khaby o are în fața sa doar pe Charli D'Amelio (122,3 milioane). 

În cadrul videoclipurilor sale, Khaby a avut mai mulți invitați din lumea fotbalului. Un urmăritor al fenomenului și practicant al sportului rege în urmă cu câțiva ani, italianul a convins mai multe nume importante din fotbal să apară în scenetele sale. De-a lungul timpului, Khaby a realizat videoclipuri alături de Alessandro Del Piero, Arthur Melo și Paulo Dybala.

Manuel Locatelli, transferat de Juventus

Juventus bifează astfel primul transfer al verii. Potrivit jurnalistului Fabrizio Romano, Sassuolo va primi 35 de milioane de euro ca sumă fixă, plus bonusuri. Locatelli, unul dintre cei mai importanți jucători în triumful Italiei de la EURO 2020, va semna un contract valabil până în vara lui 2026.

Cotat la 35 de milioane de euro de către Transfermarkt.com, Locatelli a evoluat la Sassuolo din vara lui 2019, atunci când a fost transferat de la AC Milan pentru 14 milioane de euro. Locatelli, care are 15 meciuri și 3 goluri pentru echipa națională a Italiei, a adunat 99 de apariții, 7 goluri și 11 pase decisive la Sassuolo.

De Locatelli a fost interesată și Arsenal, dar „tunarii” nu au avut nicio șansă, italianul dorind să semneze cu Juventus.

Manuel Locatelli, revelația Italiei la EURO 2020

La EURO 2020, Locatelli a înscris o „dublă” în meciul Italia - Elveția 3-0 și s-a bucurat în stilul Tardelli în 1982: „De obicei nu urmăresc acțiunea până în careul mic, dar am avut și un pic de nebunie”, a explicat Locatelli.

„Locatelli e o bijuterie. Le-am spus-o și englezilor, înaintea Euro. Primul gol a fost extraordinar, ca acțiune, gest tehnic perfct și apariție perfectă la finalizare. Al doilea i-a scos în față șutul, e una dintre cele mai bune calități ale repertoriului său”. Așa l-a caracterizat Claudio Ranieri pe Locatelli.

„Acum un an poate că nici nu aș fi jucat aici”, admite Manuel, 23 de ani, amintind de amânarea CE din cauza pandemiei. Selecționerul l-a debutat în septembrie, contra Olandei, iar în martie produsul academiei Milanului a reușit primul gol, cu Bulgaria.

Citește mai multe știri din fotbalul internațional:

S-a făcut! Real Madrid a vândut un jucător la Arsenal: 40 de milioane de euro pentru „los blancos”

Reacție de neînțeles a unui vicecampion mondial: „Sheriff Tiraspol nu are ce căuta în Liga Campionilor!”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (1)
iosif_vi
iosif_vi  •  18 August 2021, 21:08

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează