INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  GERMANIA

Alt atac la Manuel Neuer! Războiul declarațiilor continuă la Bayern, vine la rând directorul sportiv: „În calitate de căpitan, m-aş fi aşteptat la o atitudine diferită de la el”

Alt atac la Manuel Neuer! Foto: Imago Images
Alt atac la Manuel Neuer! Foto: Imago Images

Articol de - Publicat duminica, 05 februarie 2023 15:36 / Actualizat duminica, 05 februarie 2023 15:37

Manuel Neuer (36 de ani), portarul lui Bayern Munchen, e criticat, după directorul executiv Oliver Kahn, și de directorul sportiv Hasan Salihamidzic. „În calitate de căpitan, m-aş fi aşteptat la o atitudine diferită de la el”.

Manuel Neuer și-a pus în cap toată conducerea lui Bayern cu interviul apărut în „The Athletic” și reacțiile nu au întârziat să apară. După criticile lui Oliver Kahn, directorul executiv al clubului, a trecut la atac și directorul sportiv Hasan Salihamidzic:

Propunere șocantă pentru UEFA din partea Federației Maghiare: „Vrem steagul Ungariei Mari pe stadioane!” + „A fost rasist, dar doar o perioadă”
UNGARIA
Propunere șocantă pentru UEFA din partea Federației Maghiare: „Vrem steagul Ungariei Mari pe stadioane!” + „A fost rasist, dar doar o perioadă”

„Înţeleg că este deranjat personal. Dar, în calitate de căpitan, m-aş fi aşteptat la o atitudine diferită de la el. Sunt dezamăgit. Aceste declarații ne afectează, pentru că Manuel şi-a pus interesele personale mai presus decât interesele clubului. 

Decizia dificilă privindu-l pe Tapalovic n-a avut nicio legătură cu Neuer şi i-a fost de altfel explicată. Bayern are acum o problemă foarte serioasă de rezolvat cu Manuel. Dacă vor exista consecinţe, le vom discuta mai întâi cu Neuer!”.

Manuel Neuer, criticat de Oliver Kahn: „Nu îi fac cinste”

Potrivit Bild, goalkeeperul neamț ar putea fi amendat de Bayern, pentru declarații care afectează imaginea clubului. 

Ce a spus Manuel, cu trimitere la rezilierea contractului lui Toni Tapalovic, nu îi face cinste, din postura de căpitan al echipei. Nu e un lucru bun în raport cu valorile clubului Bayern! Totodată, declarațiile lui vin și într-un moment nepotrivit, fiindcă ne așteaptă meciuri importante”, declarase Kahn în cotidianul Bild. 

Aluzia era la începutul prost de an, lupta pentru titlu fiind mai echilibrată ca niciodată în ultimii ani.

Manuel Neuer: „O lovitură când eram la pământ”

Neuer s-a înfuriat după ce a aflat că antrenorul de portari al bavarezilor fusese concediat, după 11 ani și jumătate de colaborare, gurile rele susținând că a fost considerat a fi sursa prin care se scurgeau informațiile de la club.

Înlăturarea lui Toni m-a afectat foarte mult. Toată lumea din grupul nostru, al portarilor, a rămas profund marcată. Oamenii au început să plângă. A fost ceva incredibil. O lovitură pentru mine, când deja eram la pământ. Am simțit că mi se rupe inima din piept. Nu am înțeles și chiar m-a deranjat. A fost cel mai brutal lucru pe care l-am experimentat în carieră. Și am trăit destule lucruri. Dar ce s-a întâmplat acum e la un alt nivel”, s-a plâns portarul german.

Pe baza relației bune de prietenie dintre cei doi, antrenorul a fost cavaler de onoare la nunta lui Neuer, în 2017.

Hasan Salihamidzic: „Diferențe în modul de lucru”

Toni Tapalovic ar fi fost prins de antrenorul Julian Nagelsmann că ar fi „scurs” informații ale staff-ului tehnic către Neuer, iar portarul le-ar fi transmis mai departe coechipierilor săi. 

„Diferențele dintre noi, în ceea ce privește modul de lucru, ne-au condus către această decizie, a încetării colaborării”, a explicat Salihamidzic pentru site-ul oficial al clubului.

Citește și:

Ronaldo sau Messi? Sergio Ramos a jucat cu amândoi și se pronunță: „Cel mai bun pe care fotbalul l-a dat vreodată”

Cât va fi suspendat Casemiro după ce și-a strâns de gât adversarul » Ratează două derby-uri!

Playtech: Lavinia Pîrva, prinsă ÎN BRAŢELE altui BĂRBAT! Soţia lui Ştefan Bănic Jr, apariţie şoc! FOTO WOW


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează