INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BUNDESLIGA

Rezultatul obținut la debut de Marie-Louise Eta, prima antrenoare a unei echipe masculine din Bundesliga

Marie-Louise Eta, înfrângere la primul meci pe banca lui Union Berlin // FOTO: Getty Images
Marie-Louise Eta, înfrângere la primul meci pe banca lui Union Berlin // FOTO: Getty Images

Articol de - Publicat sambata, 18 aprilie 2026 18:43 / Actualizat sambata, 18 aprilie 2026 18:47

Debut nefast pentru Marie-Louise Eta (34 de ani), prima antrenoare a unei echipe masculine din Bundesliga. Union Berlin a pierdut pe teren propriu cu Wolfsburg, scor 1-2, în etapa 30.

A fost primul din cele cinci meciuri pe care Marie-Louise Eta le va conduce din postura de antrenor principal interimar.

A devenit prima femeie care preia conducerea unei echipe masculine într-una dintre primele cinci ligi europene.

Marie-Louise Eta, înfrângere la primul meci pe banca lui Union Berlin

În minutul 11, Patrick Wimmer a deschis scorul cu o execuție frumoasă. Servit de Maehle, acesta a trimis direct în vinclul stâng, lăsându-l fără replică pe portarul gazdelor.

Gazdele au încercat să revină, dar începutul reprizei secunde a turnat plumb în picioarele elevilor lui Eta.

La doar un minut de la reluare, Dzenan Pejcinovic a dublat avantajul pentru Wolfsburg după o pasă lungă a lui Christian Eriksen. Tânărul atacant al oaspeților a intrat în interior și a lansat o „torpilă” care a scuturat plasa, ducând scorul la 0-2.

Union Berlin a căutat golul care să reaprindă speranța. În minutul 57, Andrej Ilic s-a înălțat la o centrare de pe flanc, dar lovitura sa de cap a zguduit bara.

Presiunea s-a materializat abia în minutul 85, când Oliver Burke a finalizat o acțiune individuală. Scoțianul a găsit colțul lung cu un șut plasat, reducând din diferență.

În ciuda forcingului de final, Wolfsburg a rezistat și a plecat cu toate cele trei puncte de pe terenul lui Union Berlin.

În urma acestui rezultat, Union Berlin rămâne pe locul 11 în Bundesliga, cu 32 de puncte după 30 de etape. De cealaltă parte, Wolfsburg este pe 17, poziție direct retrogradabilă, cu 24.

În etapa următoare, echipa antrenată de Marie-Louise Eta se va deplasa pe terenul celor de la Leipzig.

Clasamentul la zi din Bundesliga

Citește și:
Fostul fotbalist român cu o avere de 250 de milioane de euro vrea să transforme clădirea abandonată din centrul Bucureștiului
Superliga
Fostul fotbalist român cu o avere de 250 de milioane de euro vrea să transforme clădirea abandonată din centrul Bucureștiului
Fostul atacant al Oțelului, răpus la 38 de ani » Primise în martie un diagnostic crunt
Superliga
Fostul atacant al Oțelului, răpus la 38 de ani » Primise în martie un diagnostic crunt
Înfruntare „explozivă” în studio! » Au ajuns față în față, după ce l-a numit sexist „Nicoleta”: „Nu cred că știi când ești Prunea și când ești Hanțu”
Superliga
Înfruntare „explozivă” în studio! » Au ajuns față în față, după ce l-a numit sexist „Nicoleta”: „Nu cred că știi când ești Prunea și când ești Hanțu”
Fiul fostului fotbalist care a scris istorie la FCSB este curtat de Barcelona și de Arsenal!
Campionate
Fiul fostului fotbalist care a scris istorie la FCSB este curtat de Barcelona și de Arsenal!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Sfâșietor! Tragedia din SUA a făcut-o pe Elizabeth Omoregie să dezvăluie trauma din copilărie și să strige: „Gata cu tăcerea!”

A început cel mai nebun eveniment sportiv » 90.000 de „ultrași” la costum și rochii decoltate: „Cursă, modă, divertisment!”


Comentarii (4)
anaconda
anaconda  •  19 Aprilie 2026, 03:19

DEI bagat pe git. Vino Doamne Isuse si pune-i la loc.

ionelvancea74
ionelvancea74  •  19 Aprilie 2026, 03:04

Aș vrea ca doamna să aibe rezultate, dar nu cred, "folbaliștii ie misojini" și nu o vor asculta.

GigiMarga
GigiMarga  •  18 Aprilie 2026, 21:46

DEI .

Vezi toate comentariile (4)
Comentează