INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  TURCIA

Marius Șumudică și-a aflat pedeapsa după ce a fost eliminat în meciul cu Rizespor

Marius Șumudică are lipici la „roșii” în Turcia. Foto: Instagram
Marius Șumudică are lipici la „roșii” în Turcia. Foto: Instagram

Articol de - Publicat vineri, 10 noiembrie 2023 16:42 / Actualizat vineri, 10 noiembrie 2023 17:38

Marius Șumudică (52 de ani), antrenorul lui Gaziantepspor, a primit o etapă de suspendare plus o amendă de 1.281 de euro. În plus, potrivit unei clauze din contract, tehnicianul român ar putea fi sancționat cu 10.000 de euro pentru cartonașul roșu primit.

Marius Șumudică nu va fi pe banca tehnică la următorul meci al lui Gaziantepspor, de mâine, în deplasarea cu Alanyaspor. Este consecința eliminării suferite în runda trecută, contra lui Rizespor, meci în care a făcut spectacol în tribună, dansând în mijlocul suporterilor roș-negri

Comisia de Disciplină l-a amendat cu 39.000 de lire turcești (1.281 de euro) pentru comportament nesportiv. A fost al șaselea cartonaș roșu luat de Șumudică în cariera din Turcia, la patru echipe din SuperLig: Kayserispor, Gaziantepspor, Rizespor și Malatyaspor.

Îl iartă Gaziantepspor de amendă pe Marius Șumudică?

Mai mult, conform publicației locale Kenthaber27.com, antrenorul român riscă să mai plătească o sumă mare pentru cartonașul încasat. Ar fi vorba despre 10.000 de euro, așa cum ar fi stipulat drept clauză în contractul semnat până la sfârșitul stagiunii în curs.

„Toată lumea așteaptă să vadă dacă amenda va fi și plătită sau dacă președintele clubului îl va ierta de penalizarea financiară”, scrie publicația amintită. Este doar prima eliminare suferită de „Șumi” în acest sezon în opt meciuri la Gaziantepspor, în campionatul și în Cupa Turciei.

Memik Yilmaz, președintele lui Gaziantepspor: „Avem așteptări mari de la Marius Șumudică”

Arbitrul Ali Şansalan l-a trimis în tribună pe Șumudică în minutul 58 al partidei cu Rizespor, fără să-l și avertizeze însă în prealabil. O decizie în privința eventualei amenzi aplicate antrenorului va fi luată în următoarele zile de conducerea clubului. Președintele Memik Yilmaz îl susține și este mulțumit de român: 

„Și orașul îl iubește, suntem fericiți că îl avem antrenor. A resuscitat echipa într-un timp scurt. Este un tip care își iubește slujba. Ne bazăm pe el și avem încredere că va face lucruri bune mai departe. Avem așteptări mari de la Șumudică”.

Ne-am revenit în ultimele cinci partide. Jucătorii noștri s-a obișnuit unul cu celălalt, fiecare și-a ameliorat evoluția. Sperăm să ajungem acolo unde merităm să fim. Primul nostru obiectiv e să jucăm un fotbal bun. 

- Memik Yılmaz, președintele lui Gaziantepspor

VIDEO. Marius Șumudică, show în tribune după ce a fost eliminat

Citește și: 

Gaziantep i-a fixat un obiectiv imposibil lui Marius Șumudică. Anunțul președintelui
TURCIA
Gaziantep i-a fixat un obiectiv imposibil lui Marius Șumudică. Anunțul președintelui
Fotbalistul din Superligă care îl exasperează pe Șumudică: „L-aș amenda mereu, e inconștient”
REACȚIE
Fotbalistul din Superligă care îl exasperează pe Șumudică: „L-aș amenda mereu, e inconștient”

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (4)
1945sv0509
1945sv0509  •  10 Noiembrie 2023, 17:46

Daca si conducerea clubului are aceleasi obiceiuri ca acest mutzunache ( incerc sa fiu politicos in exprimare ) atunci simbioza este perfecta.

1945sv0509
1945sv0509  •  10 Noiembrie 2023, 17:37

Daca si conducerea clubului are aceleasi obiceiuri ca acest mutzunache ( incerc sa fiu politicos in exprimare ) atunci simbioza este perfcta.

enigmaticul
enigmaticul  •  10 Noiembrie 2023, 17:29

Săracul, ce poți să-i ceri mai mult lui Șumi??? Dacă ăsta-i caracterul lui, așa va muri! DAcă mai și cânta și ceva manele, circul era complet. Uite cam așa mai ies unii în față, precum păduchele.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează