INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  MERCATO

Massimiliano Allegri îi dă răspunsul lui Real Madrid!

Massimiliano Allegri // foto: Guliver/gettyimages
Massimiliano Allegri // foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat duminica, 08 martie 2026 09:36 / Actualizat duminica, 08 martie 2026 09:36

Antrenorul lui AC Milan, Massimiliano Allegri, a vorbit înaintea derby-ului cu Inter despre interesul lui Real Madrid pentru serviciile sale.

Tehnicianul italian a fost clar din capul locului. Nu-l interesează s-o preia pe Real Madrid, în vară. „Sunt fericit la AC Milan și, în plus, am contract până-n 2027”, a replicat Massimiliano Allegri când a fost întrebat despre o posibilă preluare a echipei blanca.

Recent, el își legase viitorul pe banca rossonerilor de întărirea echipei în următorul mercato. Iar clubul pare să-i fi dat suficiente asigurări: „Conducerea lucrează din greu pentru a îmbunătăți lotul în vederea sezonului următor”. Targetul lui Allegri: o performanță cât mai bună în viitorul sezon al Ligii Campionilor.

Milan i-a propus lui Massimiliano Allegri prelungirea contractului

Pe de altă parte, nici AC Milan nu vrea să se despartă de actualul său antrenor. Șefii îi vor oferi un nou contract lui Massimiliano Allegri, până în 2028 - susține Gazzetta dello Sport. Conducerea „rossonerilor” este mulțumită de antrenor și de faptul că sunt șanse mari ca echipa să se califice în Liga Campionilor.

Inclusiv salariul îi va fi ajustat. De la 5 milioane de euro pe sezon, în prezent, va ajunge la 6 milioane, pe care-i va încasa începând din această vară.

După 27 de etape, AC Milan se clasează pe locul doi în Serie A, la 10 puncte în spatele liderului Inter, echipa antrenată de Cristi Chivu. Este însă puțin probabil ca formația lui Allegri să rateze calificarea în Liga Campionilor, pe care i-o asigură clasarea în primele 4 la finele campionatului.

În 2021, Real a avut un acord verbal cu Massimiliano Allegri, dar în cele din urmă a fost angajat Carlo Ancelotti

Real? Președintele Florentino Perez a încercat deja, în două rânduri, să-l aducă pe Massimiliano Allegri pe „Santiago Bernabeu”. În 2021 s-a vorbit chiar despre un acord verbal, dar, în cele din urmă, nu s-a întâmplat nimic.

Iar don Florentino l-a angajat atunci pe Carlo Ancelotti. Acum, Madridul va trebui să se reorienteze în tentativa de a-i găsi un succesor pe măsură lui Xabi Alonso.

Citește și:
Au atras toate privirile la gala Balonului de Aur: fostul câștigător a venit cu iubita mai tânără cu 38 de ani
Campionate
Au atras toate privirile la gala Balonului de Aur: fostul câștigător a venit cu iubita mai tânără cu 38 de ani
E gata! Marius Șumudică pleacă de la CFR Cluj » Ce le-a transmis oamenilor din staff
Superliga
E gata! Marius Șumudică pleacă de la CFR Cluj » Ce le-a transmis oamenilor din staff
Gigi Becali a intrat în direct la TV și a avut o rafală de derapaje rasiste într-un dialog halucinant: „Vreau să rămânem primitivi”
Superliga
Gigi Becali a intrat în direct la TV și a avut o rafală de derapaje rasiste într-un dialog halucinant: „Vreau să rămânem primitivi”
Soția titularului din El Clasico, reacție virală: „Voi imprima asta și o voi agăța în casă”
Campionate
Soția titularului din El Clasico, reacție virală: „Voi imprima asta și o voi agăța în casă”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează