INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  TRANSFERURI

Mercato s-a prăbușit! Cum a afectat COVID-19 bursa transferurilor din 2020

Pjanic, de la Juventus la Barcelona, una dintre puținele lovituri din 2020. Foto: Guliver/GettyImages
Pjanic, de la Juventus la Barcelona, una dintre puținele lovituri din 2020. Foto: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat marti, 06 octombrie 2020 12:43 / Actualizat marti, 06 octombrie 2020 14:06

Doar Premier League, activă și-n ultima zi, a încercat să sfideze criza financiară produsă de COVID-19. Chelsea a cheltuit aproape 250 de milioane €, iar Real Madrid, nimic!

Dacă în urmă cu un an toate campionatele puternice își doborau propriile recorduri în materie de transferuri, criza provocată de pandemie a lovit puternic acest mercato. Sumele cheltuite în total au înregistrat o scădere abruptă de 40 de procente, în condițiile în care doar Premier și-a mai permis să depășească miliardul de euro în achiziții. Serie A a plătit cu 540 de milioane de euro mai puțin ca în 2019, LaLiga de peste trei ori mai puțin, coborând sub jumătate de miliard, în timp ce Bundesliga și Ligue 1 au scăzut la jumătate sumele scoase din bancă pentru întăriri.

Partey s-a făcut "tunar"

Marile cluburi n-au mai dat lovituri spectaculoase ca altădată, din pricina lipsei lichidităților și a pierderilor însemnate aduse de noul coronavirus, Barcelona raportând, recent, un minus de 97 de milioane! Și volumul jucătorilor cumpărați s-a micșorat, nu numai calitatea, mergându-se pe împrumuturi și pe schimburi. Ultima zi a mai salvat ceva la capitolul imaginii, nu și al numelor. Cea mai importantă mutare a realizat-o Arsenal, care a plătit clauza de rezilierea a lui Thomas Partey cu 32 de minute înainte de deadline! 50 de milioane de euro pentru mijlocașul de 27 de ani de la Atlético, care va câștiga aproape 15 milioane de euro salariu pe sezon până în 2024. "Tunarii" i-au putut da drumul uruguayanului Lucas Torreira în sens opus, împrumut la Madrid.

Sancho, Dembélé și Depay, marile ratări

De altfel, trei din cele mai importante mutări last-day s-au operat în Premier, unde și Everton s-a mișcat bine, dincolo de cluburile londoneze, cu Chelsea rămasă regină în mercato. United s-a consolat doar cu Cavani, Telles (Porto) și două extreme de perspectivă, ratându-i și pe Jadon Sancho dar și pe Ousmane Dembélé. Din cauza neînțelegerilor asupra modalității de transfer a ultimului, Barcelona n-a mai putut perfecta aducerea lui Depay de la Lyon. Nici Eric Garcia n-a mai venit de la Man. City!

Bayern, achiziții low-cost

Proba clară a austerității a oferit-o chiar campioana Europei. Bayern nu a cheltuit decât 64 de milioane, aducându-i antrenorului Hansi Flick pe ultima sută de metri jucători low-cost ori doar împrumut, Douglas Costa (Juve), Choupo-Moting (ex-PSG), B. Sarr (OM) și Roca (Espanyol). Și Juventus a așteptat ultima zi să-l transfere pe Chiesa, amânând plata finală pentru 2022. Iar PSG s-a mai "cârpit" cu Rafinha, alungat iar de Barcelona, și Moise Kean, împrumutat de la Everton.

TOP 10 TRANSFERURI 2020-'21

JucătorFostul clubActualul clubSuma*
1. HavertzLeverkusenChelsea80
2. ArthurBarcelonaJuventus72
3. OsimhenLilleNapoli70
4. Ruben DiasBenficaManchester City68
5. PjanicJuventusBarcelona60
6. MorataAtleticoJuventus56
7. WernerLeipzigChelsea53
8. ChilwellLeicesterChelsea50,2
9-10. ParteyAtleticoArsenal50
IcardiInterPSG50

*cifrele reprezintă milioane de euro

TOP 5 TRANSFERURI ÎN ULTIMA ZI

JucătorFostul clubActualul clubSuma
1. ParteyAtleticoArsenal50
2. GodfreyNorwichEverton27,5
3. DokuAnderlechtRennes25
4. RaphinaRennesLeeds17
5. SmallingManchester UnitedAS Roma15

0 euroa cheltuit Real Madrid în mercato pentru achiziții. Singurul nume important e Ödegaard, revenit după împrumutul de la Sociedad. Din 1980 n-a mai avut o campanie atât de săracă!

TOP 5 CLUBURI ACHIZIȚII

EchipaSuma
1. Chelsea247,2
2. Manchester City156,8
3. Barcelona124
4. Juventus110,2
5. Leeds105,2

64 de milioaneeste cel mai mare profit al balanței în ultimul mercato înregistrat de Leverkusen. Cel mai pe minus a ieșit Chelsea, cu 171,2 milioane

TOP 5 CLUBURI VÂNZĂRI

EchipaSuma
1. Barcelona126,5
2. Napoli114,5
3. Ajax101
4. Lille99
5. Juventus96,5

13%e scăderea investițiilor în transferuri în acest sezon în Premier League față de media ultimilor cinci ani

TOP 5 CAMPIONATE

CampionatAchizițiiVânzări
1. Premier League1.407451
2. Serie A747709
3. La Liga412494
4. Ligue 1449380
5. Bundesliga323325

3,338 miliarde de euroau cheltuit echipele din Top 5 campionate Europa în ultimul mercato pe achizițiile de jucători. În urmă cu un an, depășeau împreună 5,5 miliarde

Citește mai multe știri din fotbalul internațional: 

Ziua finală pentru transferuri în Europa: Bayern, Juventus, Arsenal și United au dat lovitura pe ultima sută de metri

Curățenie la Barcelona, în ultima zi de mercato » La ce fotbaliști au renunțat catalanii

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close