INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

Miguel Zorio a demisionat din funcţia de vicepreşedinte al Valenciei

Articol de GSP - Publicat miercuri, 04 martie 2009 00:00

Vicepreşedintele echipei Valencia, Miguel Zorio, a renunţat, miercuri, la postul pe care l-a ocupat din iulie 2008 şi a precizat că decizia sa este irevocabilă, informează Marca.

Fostul oficial al grupării de pe Mestalla şi-a motiviat gestul printr-o scrisoare către preşedintele Vicente Soriaono, pe care l-a informat că a luat hotărârea respectivă abia după ce a "îndeplinit toate obiectivele majore" pe care le avea pe agendă.

Zorio a anunţat că, sub conducerea sa, Valencia a înregistart venituri în valoare de de 275 de milioane de euro, sumă care, în opinia sa, ar trebui să acopere o parte din datoriile pe care clubul le-a acumulat în ultima perioadă. "Cu acest profit trebuie să rezolvi problemele financiare existente în cadrul echipei, să achiţi salariile restante ale jucătorilor, dar şi să finanţezi în contininuare construcţia noului stadion", a precizat fostul vicepreşedinte în scrisoarea către Soriano.

După 25 de etape disputate în Primera Division, Valencia a acumulat 39 de puncte şi ocupă locul 6 în clasament.

Sursă: NewsIn

Citește și:
Toate mesajele galeriilor din FCSB - Rapid: „Iar n-au geacă scriitorii” versus „Mioare de culoare”
Superliga

Ce s-a întâmplat pe teren imediat după FCSB - Rapid » Primul gest făcut de Reghecampf! Pancu, de nerecunoscut

Scenografia spectaculoasă a celor de la FCSB a fost aflată de rapidiști! Meciul a fost întrerupt

Se încheie calvarul? Marea țeapă a lui Șucu e pe picior de plecare de la Rapid

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează