INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  GERMANIA

Nici Huntelaar

Articol de GSP - Publicat vineri, 24 iulie 2009 00:00

Marica a scăpat de un alt posibil rival redutabil la Stuttgart, care-l refuzase pe Demba Ba. Huntelaar s-a răzgîndit în ultimul moment şi n-a mai semnat cu VfB, ce se înţelesese cu Real Madrid la suma de transfer, 18 milioane de euro. Atacantul olandez a intrat însă în atenţia lui Arsenal şi Tottenham. Stuttgart nu ar rămîne descoperită în atac şi s-a orientat spre Vagner Love, brazilianul de la ŢSKA Moscova, ales cel mai bun jucător din Rusia în sezonul trecut.

Borowski înapoi!
Tim Borowski nu a rezistat decît un sezon la Bayern. Internaţionalul german de 29 de ani s-a întors la Werder Bremen, echipa unde a debutat şi la care a jucat între 2000 şi 2008. "Am trăit un an curios la Munchen, dar a fost o experienţă pe care nu doream s-o ratez", a declarat mijlocaşul neamţ. El a semnat un contract cu Werder pe trei stagiuni, cu opţiune de prelungire pentru încă una. Clubul din Bremen achită 5 milioane de euro pentru a-l readuce pe Borowski.

Citește și:
Viorel Păunescu, fostul președinte al Stelei, a murit la vârsta de 91 de ani
Liga 2

Cum au apărut Lionel Messi și soția Antonela la întâlnirea cu Prințesa Leonor » Sunt imaginile momentului
Campionate

Au câștigat vineri în Superligă și anunță un transfer promițător: „Mare calitate! Genul lui Ongenda”
Superliga

Laurențiu Reghecampf, uluit după o lună în Superliga: „Să vă spun ceva!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează