INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BALONUL DE AUR

VIDEO Karim Benzema, cel mai bun fotbalist din lume! A primit Balonul de Aur: „Am crescut cu asta în minte”

Articol de - Publicat luni, 17 octombrie 2022 22:57 / Actualizat luni, 17 octombrie 2022 23:46

Azi s-a decernat Balonul de Aur. Karim Benzema, atacantul lui Real Madrid, a fost marele câștigător.

Karim Benzema a câștigat Balonul de Aur

Karim Benzema este noul Balon de Aur! A fost premiat de Zinedine Zidane, fostul său antrenor de la Real Madrid.

„Este o mândrie. Am visat asta încă din copilărie. Am crescut cu asta în minte. Am avut două modele în viață: Zidane și Ronaldo. Nu am renunțat niciodată și mereu am avut acest vis. Acum sunt foarte fericit. 

Le mulțumesc colegilor, echipei Real Madrid și naționalei Franței. Îi mulțumesc președintelui Perez, celor din academia lui Lyon, președintelui Aulas și familiei mele”, a declarat Karim Benzema.

  • Karim Benzema devine al 5-lea francez care primește Balonul de Aur. Ultimul reprezentant al Hexagonului care a primit acest premiu a fost Zinedine Zidane, în 1998.
  • În afară de Benzema și Zidane, alți 3 francezi au triumfat: Jean-Pierre Papin (1991), Michel Platini (1983, 1984, 1985) și Raymond Kopa (1958).
  • Karim devine al 8-lea jucător de la Real Madrid care primește acest trofeu. Ultimul a fost Luka Modric, în 2018. Formația blanco ajunge la 12 Baloane de Aur, cu unul mai puțin decât Barcelona.
  • În sezonul 2021-2022, Benzema a câștigat La Liga, Champions League, Supercupa Spaniei și Supercupa Europei.

Este o onoare pentru mine să-ți ofer acest trofeu, Karim 

- Zinedine Zidane

Top 5 Balonul de Aur 2022:

  1. Karim Benzema 
  2. Sadio Mane
  3. Kevin De Bruyne 
  4. Robert Lewandowski

Manchester City, clubul anului 

Manchester City a primit trofeul pentru clubul anului. Trupa lui Pep Guardiola a câștigat Premier League și a ajuns până în semifinalele Champions League.

Thibaut Courtois a primit Trofeul Yashin

Titular indiscutabil în poarta lui Real Madrid, belgianul Thibaut Courtois (30 de ani) a primit Trofeul Yashin, pentru cel mai bun portar.

UPDATE 22:25 » Salah pe locul 5

  • Locul 5: Mohamed Salah
  • Locul 6: Kylian Mbappe
    Locul 7: Thibaut Courtois

Robert Lewandowski a primit trofeul Muller

Robert Lewandowski, atacantul Barcelonei, a primit trofeul Muller. Premiul se acordă jucătorului care a marcat cele mai multe goluri pentru echipa de club și pentru națională.

Alexia Putellas a primit Balonul de Aur la fotbal feminin 

După succesul din 2021, Alexia Putellas a primit din nou Balonul de Aur pentru cea mai bună fotbalistă. 

Mijlocaș la Barcelona, Alexia (28 de ani) a câștigat campionatul cu Barcelona și a jucat finala Champions League.

Sadio Mane a primit trofeul Socrates

 Sadio Mane, atacantul senegalez al lui Bayern Munchen, a primit trofeul Socrates. Premiul este dedicat fotbalistului care se implică cel mai mult în acte de caritate. De-a lungul anilor, Mane a ajutat la dezvoltarea satului natal din Senegal, contribuind cu milioane de euro.

UPDATE 21:45 » Haaland, locul 10 

  • Locul 10: Erling Haaland
  • Locul 9: Luka Modric 
  • Locul 8: Vinicius

Gavi a primit Trofeul Kopa

Gavi, mijlocașul de 18 ani al Barcelonei, a primit Trofeul Kopa, pentru cel mai bun tânăr jucător. Titular în naționala Spaniei, Gavi preia trofeul câștigat anul trecut de colegul său, Pedri. 

Pe locul 2 s-a clasat Eduardo Camavinga (Real Madrid), iar pe 3 a fost Jamal Musiala (Bayern Munchen). Urmează Bellingham, Nuno Mendes, Gvardiol, Gravenberch, Saka, Adeyemi, Wirtz.

UPDATE 21:30 » Start în gala Balonului de Aur

Evenimentul a început cu un moment muzical al lui Andrea Bocelli.

UPDATE 21:00 » Numele importante au sosit la Theatre du Chatelet

 Karim Benzema, marele favorit, și alte nume importante, precum Zidane, Deschamps, Mbappe, Ronaldo sau Figo au sosit la gala care va începe la 21:30.

UPDATE 20:00 » Heung-Min Son, pe locul 11

 Vedeta lui Tottenham este la limita top 10.

UPDATE 19:30 » Au fost anunțate locurile 12, 13 și 14 

  • Locul 12: Riyad Mahrez
  • Locul 13: Sebastian Haller
  • Locul 14: Rafael Leao, Fabinho

UPDATE 19:00 » 3 jucători pe locul 17

 Luis Diaz, Dusan Vlahovic și Casemiro se clasează pe locul 17. 

Virgil van Dijk, fundașul lui Liverpool, e pe 16.

UPDATE 18:50 » Cristiano Ronaldo, pe locul 20

Cristiano Ronaldo se clasează pe locul 20. Portughezul are 5 Baloane de Aur

UPDATE 18:30 » Au apărut noi nume în clasament. 

Locul 21: Harry Kane 
Locul 22: Bernardo Silva, Phil, Foden, Trent Alexander - Arnold

UPDATE 18:15 » France Football anunță primele nume din clasamentul general

 Revista franceză a început să anunțe clasamentul, în ordinea inversă.

Locul 25: Darwin Nunez, Christopher Nkunku, Joao Cancelo, Antonio Rudiger, Mike Maignan, Joshua Kimmich

Spre deosebire de edițiile precedente, când trofeul se acorda pentru performanțele fotbaliștilor pe parcursul unui an calendaristic, anul acesta au fost luate în considerare prestațiile din sezonul 2021-2022.

VIDEO Cele mai frumoase goluri înscrise de Karim Benzema în tricoul lui Real Madrid

Citește și:

Guardiola „sare la gâtul” arbitrului, după înfrângerea cu Liverpool: „A dat fault la gol doar pentru că am marcat noi”

Concluziile lui Ancelotti după ce a făcut-o șah mat pe Barcelona: „Acum nu am mai inovat nimic” + Ce a spus Xavi

Interviu-eveniment cu Stanislas Wawrinka, omul care „a spart” BIG 4: „Am ZERO regrete pentru Wimbledon și am trăit cel mai frumos sentiment din tenis ”. Ce spune despre dispariția reverului cu o mână

Ședința s-a încheiat! Cristiano Bergodi a plecat OFICIAL de la Rapid: „Mulțumim pentru momentele frumoase”


Comentarii (28)
svt1
svt1  •  03 Noiembrie 2022, 22:11
Postat de cpt.ahab pe 03 Noiembrie 2022, 10:09

Aha! Ai apelat acum la ajutoare, pentru a reuși să scrii corect. Tot e bine, ai mai învățat ceva. Ai văzut că se poate?! Cât despre prostie, dacă te cerți cu oglinda, normal că vezi numai peoști în față...

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

cpt.ahab
cpt.ahab  •  03 Noiembrie 2022, 10:09
Postat de svt1 pe 02 Noiembrie 2022, 23:32

cu prostu' scrii prost. nu am realizat ca poti intelege si un text scris corect, iq-ul etalat in comentarii nu dadea de banuit ca ai astfel de 'proprietati'

Aha! Ai apelat acum la ajutoare, pentru a reuși să scrii corect. Tot e bine, ai mai învățat ceva. Ai văzut că se poate?! Cât despre prostie, dacă te cerți cu oglinda, normal că vezi numai peoști în față...

svt1
svt1  •  02 Noiembrie 2022, 23:32
Postat de cpt.ahab pe 30 Octombrie 2022, 00:23

Nu vrei să folosești și limba română?! Poate așa s-ar înțelege ceva din însăilarea ta ruptă din timpul tău atât de prețios, timp de scobit în nas la semafor!

cu prostu' scrii prost. nu am realizat ca poti intelege si un text scris corect, iq-ul etalat in comentarii nu dadea de banuit ca ai astfel de 'proprietati'

Vezi toate comentariile (28)
Comentează