INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  REAL MADRID

O legendă a lui Real Madrid recunoaște: "Nu aș fi crezut că Zidane va deveni antrenor!"

Articol de GSP - Publicat joi, 16 martie 2017 13:39

Au dominat Europa în faimoasa eră "galactică", însă viața i-a purtat pe căi diferite. Stabilit la New York cu soția și cei cinci copii ai săi, Raul Gonzalez, ajuns la 39 de ani, a recunoscut că nu și-ar fi imaginat vreodată că Zidane va deveni antrenorul de succes de astăzi.

Instalat pe banca Realului în luna ianuarie a anului trecut, Zidane a reușit să câștige Liga Campionilor în doar câteva luni, bifând totodată un record de 40 de meciuri consecutive fără înfrângere. Raul admite că nu a prevăzut acest viitor pentru mijlocașul care i-a fost coleg în vestiarul madrilenilor timp de 5 sezoane.

6 trofeeau câștigat împreună Raul și Zidane, printre care titlul în Spania și Liga Campionilor

"Pe când eram coechipieri nu mi-aș fi închipuit că Zidane va deveni antrenor. Dar așa este viața. Atunci când s-a retras din activitate, și-a încercat norocul la echipa a doua (n.r. Real Madrid Castilla). A decis să devină antrenor de pe o zi pe alta", a declarat legendarul șeptar de pe Bernabeu, conform CNN.

"Toți fanii Realului ne bucurăm pentru Zidane și sperăm să continue mult timp pe bancă. Este un om bun, foarte modest, cunoaște la perfecție fotbalul și clubul. Cel mai important lucru este că jucătorii sunt mulțumiți de el", a precizat fostul internațional spaniol.

323 de goluriîn 741 de meciuri a reușit Raul în tricoul Realului

3 trofeeare Zinedine Zidane în cariera de antrenor: Champions League, Supercupa Europei și Campionatul Mondial al Cluburilor

Citește și:
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Box
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Iată primele imagini! Gigant instalat în baza de 6 milioane de euro de la Ștefănești: „Dan Șucu a vrut să fie ceva special”
Superliga
Iată primele imagini! Gigant instalat în baza de 6 milioane de euro de la Ștefănești: „Dan Șucu a vrut să fie ceva special”
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Altele
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Sydney Sweeney a revenit într-o nouă reclamă controversată, doar în chiloți: „Bărbați în toată firea pariază pe culoarea lenjeriei mele intime”
Campionate
Sydney Sweeney a revenit într-o nouă reclamă controversată, doar în chiloți: „Bărbați în toată firea pariază pe culoarea lenjeriei mele intime”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează