Articol de Daniel Scorpie - Publicat luni, 26 mai 2025 21:29 / Actualizat luni, 26 mai 2025 23:49
Conform surselor din Italia consultate de GSP.ro, Parma îi va pune pe masă o prelungire până în 2027 a acordului scadent pe 30 iunie. Salariul lui Cristi Chivu ar urma să-i fie mărit spre un milion de euro net, cu tot cu bonusuri de performanță. Și bugetul de transferuri ar trebui să crească, mai ales că se mizează pe vânzarea a doi-trei jucători cu cotă bună.
Cristi Chivu declara înaintea ultimei dintre cele 13 finale pe care le-a disputat de la numirea la Parma, câștigată la Bergamo, după o senzațională revenire (3-2), că nu a avut timp să se gândească la viitor. La conferința de presă însă, a ținut să mărturisească faptul că se simte fericit la Parma, transmițând clar conducerii clubului că vrea să continue: „Sunt mulțumit pentru oraș și pentru echipă, pentru mine asta valorează cât un scudetto. Nu mă văd în alte locuri”.
Prima rundă de negocieri e programată marți sau miercuri!
Mergând pe ipoteza destul de plauzibilă că proprietarul Kyle Krause și directorul sportiv Federico Cherubini, care l-a și adus în februarie în locul lui Fabio Pecchia, sunt la fel de mulțumiți de schimbările aduse de Chivu, atunci părțile trebuie să se întâlnească pentru a stabili condițiile prelungirii colaborării.
GSP.ro a aflat că mâine sau miercuri va avea loc prima rundă de discuții între antrenor și agentului acestuia, pe de o parte, și președinte, pe de alta. Miliardarul american și-a lăsat afacerile deoparte în ultimele două-trei săptămâni pentru a fi alături de tehnicianul român și de jucătorii gialloblu, atât la meciuri, ci și la antrenamente, venind chiar și la partida capitală de la Bergamo.

Apreciat de conducere pentru cum a reușit să redea identitatea echipei și s-o salveze dintr-o situație disperată, Chivu ar urma să primească propunerea de reînnoire a angajamentului până pe 30 iunie 2027. Și salariul acestuia ar înregistra o creștere importantă. De la 600.000 de euro net, suma pentru care semnase în februarie, Chivu va ajunge undeva între 800 și 900 de mii, putând să atingă milionul în funcție de îndeplinirea unor clauze de performanță.
213milioane de euro a cheltuit Parma pe transferuri din septembrie 2020. Patronul Kyle Krause a investit cei mai mulți bani în primul său sezon, 104 milioane, între care 13 milioane pentru Dennis Man și alte 9 milioane pentru Valentin Mihăilă
Spre deosebire de perioada „de probă”, în care a lucrat cu „materialul clientului”, acum Cristi va putea să ia sezonul de la zero. Pregătire centralizată de vară, lot pe care îl va gestiona altfel, cu achiziții cerute de el și cu jucători de care Parma se va despărți în următorul mercato. Bugetul de transferuri va depinde mult de sumele pe care „cruciații” le-ar putea obține din vânzarea unor jucători atractivi pe piață.
Bani de mercato completați din cedări: Man, Bonny, Suzuki?
Este vorba, din aceleași surse, despre golgheterul Ange-Yoan Bonny (curtat mai ales de Inter), portarul Zion Suzuki (urmărit de Bayern și de echipe din Anglia) și Dennis Man, a cărui mutare în iarnă la Fiorentina a eșuat din cauza pretențiilor mari ale grupării emiliane (15 milioane).

Dacă tranzacțiile se vor realiza, Parma speră să facă rost de o sumă importantă, la care patronul Krause ar putea plusa. Astfel încât să se ajungă la măcar bugetul total din 2024-2025, de 50-60 de milioane de euro.
„Banii trebuie investiți mai bine în mercato. fără excese. Și totul se va judeca în funcție de prețul corect al fiecărui jucător. Nimeni nu este netransferabil, dar e nevoie de oferta potrivită”, este mesajul transmis din Italia.
Cu alte cuvinte, va urma o vară fierbinte la Parma, în speranța că suporterii și conducerea clubului nu vor mai trăi fiorii acestei stagiuni, cu salvarea de la retrogradare decisă în ultima etapă.