INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  FIORENTINA - INTER MILANO, ASTĂZI, 21.30

Piţurcă: "Echipa mea preferată încă din copilărie e Inter, dar azi voi fi împărţit"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 29 octombrie 2008 00:00

Victor Piţurcă a vorbit despre meciul din această seară dintre Fiorentina şi Inter Milano, partidă în care se vor întîlni liderii naţionalei României.

"E foarte greu să spun cu cine voi ţine, ştiţi că echipa mea preferată încă din copilărie e Inter, dar faptul că joacă doi români, doi elevi de-ai mei foarte importanţi, mă face să mă bucur de victoria oricăruia dintre ei şi să fiu trist pentru înfrângerea celuilalt".

Piţurcă a vorbit şi despre accidentarea lui Mutu şi a spus: "Ştie foarte bine ce are de făcut. Am vorbit luni cu el, l-am felicitat pentru golurile marcate duminică. Şi atunci avea o problemă, să vedem dacă va fi în teren cu Inter".

Partida Fiorentina-Inter Milano, din etapa a 9-a a Serie A, se va desfăşura în această seara, de la ora 21.30, pe stadionul Artemio Franchi. După 9 etape disputate, echipa lui Cristian Chivu, Internazionale Milano, se află pe locul 2, cu 17 puncte, iar formaţia lui Adrian Mutu se clasează pe poziţia a 5-a, cu 16 puncte.

sursa: NewsIn

Interviu ȘOCANT cu fostul internațional român care deține o școală de fotbal: „80% dintre români susțin Rusia. Știm cu toții ce este Ucraina - rahat!” » GSP l-a contactat azi: „Îmi mențin afirmațiile!”

Retragere-șoc în tenis! Nici măcar nu și-a anunțat fanii, dar a cerut să fie scoasă din programul de testare antidoping

Comentarii (2)
 •  29 Octombrie 2008, 17:16

unde se poate vedea meciul?

 •  29 Octombrie 2008, 17:12

este televizat meciul pe vrun program?

Vezi toate comentariile (2)
Comentează