Articol de Theodor Jumătate - Publicat marti, 28 aprilie 2020 21:47
Michael Robinson, fost câștigător al Cupei Campionilor cu Liverpool în 1984, a fost o voce inconfundabilă în Spania, faimos comentator la radio și televiziune. Robinson s-a stins astăzi, la Madrid, la vârsta de 61 de ani.
Un englez născut la Leicester, fost internațional irlandez, a devenit o voce inconfundabilă, de neuitat, a fotbalului spaniol. E posibil? Da, el a putut. S-a îndrăgostit de Spania și i-a sedus pe iberici.
A cucerit Cupa Campionilor cu Liverpool
Michael Robinson, atacantul anilor '70-'80, s-a lansat la Preston North End, continuând la Man. City și Brighton înainte de a juca un an la marea echipă a lui Liverpool în fantasticul sezon 1983-1984, cu triumf în Cupa Campionilor Europeni după semifinala cu Dinamo. Au urmat încă doi ani la QPR. Și, când nu mai credea, în finalul carierei, a descoperit Spania, la Osasuna.
Nu s-a mai putut despărți de locuri, de oameni, de limbă. S-a stabilit acolo și a rămas până la sfârșitul vieții. La început, a fost comentator la radioteleviziunea spaniolă, a trecut la Cadena SER și s-a stabilit la Canal+. A prezentat 14 ani show-ul "El día" și, mai târziu, a avut propria emisiune: Informe Robinson.
S-a despărțit de fotbal cu „You'll never walk alone”
În ultimii ani, era comentator la Movistar+ și la Cadena SER. Ultimul meci, ca un semn al destinului, pe „Anfield”-ul atât de drag lui, pe 11 martie, la Liverpool - Atletico, în Champions League. Despărțirea de fotbal cu „You'll never walk alone”. Suferea de cancer de piele și simțea că sfârșitul e aproape.
A rămas în urmă vocea sa extraordinară. Și anecdotele savuroase povestite de-a lungul timpului. Cotidianul Marca a prezentat azi o mică parte dintre ele.
Ziua când a pierdut Cupa Campionilor la Duty Free
Pe 30 mai 1984, Liverpool a cucerit Cupa Campionilor Europeni, a patra oară în istorie, după 1-1 și 4-2 la penalty-uri la Roma chiar în fața echipei locale, AS Roma. Robinson intrând în prelungiri, în minutul 94, în locul lui Kenny Dalglish. A doua zi, s-au întors în Anglia. „După o noapte cu multă băutură, am părăsit hotelul. Era rândul meu să am grijă de cupa cu urechi mari. Am ajuns la aeroport și m-am oprit la Duty Free. Văzusem marca de țigări pe care o căuta mama, am cumpărat un cartuș și m-am dus la avion. Înainte de îmbarcare, Graeme Souness, căpitanul, a făcut ochii mari: «Unde-i cupa?». Și am prins cea mai mare viteză, sprintul vieții”.
„Am căutat Osasuna pe hartă și n-am reușit să o găsesc”
S-a transferat la Osasuna în iarna sezonului 1986-1987. Și-a amintit cu umor. „Am căutat Osasuna pe hartă și n-am reușit să o găsesc. Am crezut că Osasuna e numele orașului și când am aterizat. Învățasem cum să spun în spaniolă salut, la revedere, bere... lucruri fundamentale. M-a întâmpinat Pedro Mari Zabalza, foarte elegant. Mi-a spus că el era directorul hotelului. Mi-a indicat din degete că antrenamentul e la 11 dimineața. A doua zi, a venit un coleg care știa cinci cuvinte în engleză. Mi-a prezentat coechipierii, am ieșit pe teren cu preparatorul fizic... Am dat de directorul hotelului, acolo, în treninng, jucându-se cu mingea. El era antrenorul”.
După antrenament, l-a sunat soția să-l întrebe cum a fost. I-a zis: „Retrogradăm sigur. Nici Spiderman nu i-ar salva, nu era nevoie de un fost atacant al lui Liverpool”. Când nevasta a vrut să afle detalii despre Osasuna, s-a amuzat: „Osasuna nu există. E doar echipa din Pamplona”.
Eterna întrebare din copilărie: „Oare vom intra pe stadion?”
Liverpool a fost marea lui dragoste. „Am fost prima oară pe Anfield când avea șase ani, la un meci cu Burnley. Atunci, cozile de intrare pe stadion erau fără sfârșit. Puțini aveau abonament și îmi amintesc că de fiecare dată stăteam la coadă ore întregi înaintea jocurilor. Și mereu rămâneau oameni în afara arenei. Vinerea, îmi era frică să mă duc la culcare. Mă întrebam: «Vom intra?»".
„Ce faci, ți-ai turnat șampanie în ghete? Și cu ce joci?”
A fost constant surprins de regulile de la Liverpool. „La al doilea antrenament, am observat că echipamentul folosit ziua precedentă era murdar. «Ești vreun răsfățat?», m-a întrebat secundul Moran. «Hainele sunt curate doar lunea. Trebuie să ai grijă de ele». Mai târziu, când am cucerit Cupa Ligii, primul meu trofeu la Liverpool, mi-am umplut ghetele cu șampanie. Joe Fagan, antrenorul, s-a răstit la mine: «Ce faci? Cu ce joci meciul viitor?»”.
„N-am venit să vedem copii jucându-se cu mingea. Vrem sânge!”
Chiar dacă a trăit peste trei decenii în Spania, fotbalul britanic i-a rămas în suflet. "Tiki-taka jucat prost de Barça, o zi slabă a Barçei, ar goli toate stadioanele din Anglia", a remarcat odată. "Fanii ar spune: «N-am venit să vedem copii jucându-se cu mingea. Vrem sânge!»".
