INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SUA

Preotul român patron al unei echipe din Statele Unite: „Fără înjurături, fără certuri, fără alcool în exces” » Ce spune de Gigi Becali

Timotei Sas s-a născut în Simeria (jud. Hunedoara) +2   FOTO
Timotei Sas s-a născut în Simeria (jud. Hunedoara)

Articol de GSP - Publicat marti, 05 martie 2019 09:33

Timotei Sas, 45 de ani, preot român născut în România, la Simeria (jud. Hunedoara) este un caz deosebit. Acesta a impresionat pe toată lumea după ce s-a stabilit după Revoluție în Statele Unite ale Americii și a ajuns să înființeze o echipă de fotbal, în orașul Duluth, lângă Minnesota, unde slujește într-o parohie.

Acesta a acordat un amplu interviu site-ului Libertatea.ro în care a explicat cum a pus bazele echipei de fotbal, de unde găsește surse de financiare, dar și despre cum se desfășoară fotbalul de amatori din Statele Unite ale Americii .

„Am înființat Duluth Football Club în anul 2015 împreună cu o mână de enoriași din parohia unde slujesc și cu alți prieteni din cartierul unde locuiesc și după puțin timp a devenit un club mai mare.

Intenția a fost pur și simplu să jucăm fotbal împreună într-un anturaj sănătos cu prieteni, fără înjurături, fără certuri între jucători, cu adversarii sau cu arbitrii și fără a exagera cu alcoolul.

Prin imboldul unor prieteni, am intrat într-o ligă regională în 2016, unde am avut rezultate foarte bune, iar în anul 2017 am promovat în liga națională, National Premier Soccer League (liga a IV-a americană, primele 3 ligi sunt profesioniste).


* Timotei Sas

Inițial, echipa a fost finanțată dintr-o mică investiție personală, iar acum bugetul, aproximativ 80.000 de dolari, este realizat prin sponsori financiari, sponsori de servicii, vânzări la magazin, bilete și abonamente. 

Duluth FC joacă în liga NPSL, care este cel mai înalt nivel după ligile profesioniste. Noi avem numai jucători amatori. Mulți sunt studenți, alții lucrează în servicii foarte variate: zugravi, constructori, antrenori, manageri în diferite industrii, software, ingineri. Sunt la acest nivel și câteva echipe semiprofesioniste sau formate numai din jucători profesioniști, cum ar fi Miami FC, cu care am jucat anul trecut în semifinala națională”, a mărturisit preotul român, potrivit sursei citate.


*În 2015, preotul Tim Sas a fost patron-antrenor-jucător la Duluth FC // FOTO: Libertatea

„Reacții în conflict cu dărnicia sa”

Timotei Sas l-a caracterizat apoi și pe Gigi Becali, cel mai credincios dintre finanțatorii din România. 

„Evident că nu am cum să-l cunosc personal, deci nu vreau să-mi fie luat în nume de rău ceea ce spun, însă din ceea ce pot vedea pe internet, domnul Becali, pe de o parte, este foarte darnic și plin de dragoste de a ajuta oameni nevoiași, o virtute creștinească desigur.

Pe de altă parte observ reacții și afirmații care se pare să fie în conflict cu dărnicia sa. Sper ca dânsul să aibă multe zile pline de sănătate și seninătate de discernământ”, a declarat Timotei Sas în Libertatea, în interviul acordat jurnalistului Viorel Tudorache. 

„Fiind crescut în Timișoara, în anii ’70 și ’80, vă dați seama că Poli este echipa mea favorită din România. Eu susțin hotărât ASU Politehnica Timișoara, sunt deținător de card și sunt membru în «Poli of America Supporters Group»

Se pare că «prințul» Ianis Hagi avansează frumos pe urmele tatălui său. Ianis are toate șansele să ajungă superstar. Sper ca Hagi bătrânul să-l plaseze undeva în Germania sau Olanda, pentru un an sau doi, și după aceea în Premier League, Serie A sau LaLiga. Avem foarte mulți tineri cu perspective foarte bune. Sper să rămână serioși și concentrați în propria lor creștere ca fotbaliști, dar și ca oameni”.  

Dacă rămâne serios și se folosește de toate oportunitățile de dezvoltare atletică din SUA, Alexandru Mitriță are șanse să devină excepțional” Timotei Sas

Vezi și: VIDEO VIRAL A construit primul metru de autostradă din Moldova și îi provoacă pe Țiriac și Becali: „Să facem asta!”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează