INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  TRANSFER

PSG pregătește transferul de 120 de milioane pentru starul din La Liga

Julian Alvarez (centru). foto: Imago Images
Julian Alvarez (centru). foto: Imago Images

Articol de - Publicat luni, 17 noiembrie 2025 23:25 / Actualizat luni, 17 noiembrie 2025 23:26

Paris Saint-Germain ia în calcul transferul atacantului argentinian Julian Alvarez de la Atletico Madrid, anunță presa franceză. Luis Enrique (55 de ani) este impresionat de impactul fotbalistului de 25 de ani.

Conform informațiilor apărute luni, PSG a început deja să exploreze posibilitatea unui transfer, iar jucătorul ar fi deschis ideii de a lucra cu tehnicianul spaniol.

Atât Barcelona, cât și alte cluburi din Premier League sunt interesate de Alvarez, însă campionul mondial nu vrea să revină în Anglia și ar prefera o mutare în capitala Franței, dacă echipele ajung la un acord.

Luis Enrique îl vrea cu orice preț

Potrivit jurnalistului Sacha Tavolieri de la Sky Sports, Enrique îl consideră pe Alvarez „upgrade-ul” perfect pentru linia sa ofensivă.

Tehnicianul spaniol crede că versatilitatea argentinianului, capabil să joace atât vârf, cât și în spatele atacantului, l-ar ajuta să diversifice stilul echipei.

Conform sursei citate, mutarea nu este realistă pentru iarna aceasta, însă este o pistă fierbinte pentru vara anului 2026, dacă PSG va accepta să activeze clauza sau să negocieze un acord avantajos.

Performanțele lui Alvarez pe „Metropolitano”

Ajuns în 2024 la Madrid, Julian Alvarez este cotat la 100 de milioane de euro de Transfermarkt. Argentinianul are 38 de goluri și 12 pase decisive în cele 72 de jocuri oficiale în tricoul „alb-roșilor”.

Pentru naționala cu care a câștigat Mondialul din 2024, Alvarez are 49 de selecții, reușind să marcheze de 13 ori.

În carieră, acesta a mai evoluat pentru Atalaya, River Plate și Manchester City.

Clubul din Premier League a încasat nu mai puțin de 75 de milioane de euro în schimbul atacantului sud-american.

Atletico, la șase puncte în spatele rivalei Real Madrid

Formația pregătită de Diego „Cholo” Simeone (55 de ani) traversează o serie impresionantă de 11 meciuri consecutive fără înfrângere în La Liga.

Ultimul eșec datează din luna august, când Atletico a cedat cu 1-2 în fața celor de la Espanyol.

„Colchoneros” se clasează pe locul 4 în La Liga, cu 25 de puncte în 12 meciuri, iar următorul lor duel este pe 23 noiembrie, în deplasare la Getafe.

Citește și:
Scene nemaivăzute! Rafael Jodar - Luciano Darderi, sfert de finală la ATP Roma, întrerupt din cauza petrecerii lui Cristi Chivu
Tenis
Scene nemaivăzute! Rafael Jodar - Luciano Darderi, sfert de finală la ATP Roma, întrerupt din cauza petrecerii lui Cristi Chivu
În timp ce Craiova sărbătorea triumful din Cupă, fotoreporterul GSP a surprins o imagine extraordinară cu Nistor și Chipciu
Cupa Romaniei
În timp ce Craiova sărbătorea triumful din Cupă, fotoreporterul GSP a surprins o imagine extraordinară cu Nistor și Chipciu
După finala U Cluj - Craiova, Ovidiu Ioanițoaia propune o schimbare majoră de regulament
Cupa Romaniei
După finala U Cluj - Craiova, Ovidiu Ioanițoaia propune o schimbare majoră de regulament
Cum s-a transformat Arena Națională pentru concertul Metallica: câți oameni au asistat la eveniment
Superliga
Cum s-a transformat Arena Națională pentru concertul Metallica: câți oameni au asistat la eveniment
HARTA România - cel mai mare preț la energie din UE a patra zi. Sistemul național întâmpină un grad ridicat de solicitare operațională
Profit.ro
HARTA România - cel mai mare preț la energie din UE a patra zi. Sistemul național întâmpină un grad ridicat de solicitare operațională
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mărturia-document a eroului Helmut Duckadam despre Sevilla '86: „Valentin a obținut o facilitate nesperată!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează