INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BUNDESLIGA

Raul Gonzalez este favorit să preia un club de top din Europa

Raul Gonzalez o poate prelua pe Bayer Leverkusen / Foto: Imago Images
Raul Gonzalez o poate prelua pe Bayer Leverkusen / Foto: Imago Images

Articol de - Publicat miercuri, 03 septembrie 2025 10:20 / Actualizat miercuri, 03 septembrie 2025 10:27

Legenda lui Real Madrid, Raul Gonzalez (48 de ani), este unul dintre principalii candidați pentru postul de antrenor la Bayer Leverkusen, scrie sportal.bg, care citează presa din Spania.

„Aspirinele” au rămas fără antrenor după doar două etape în Bundesliga, după ce conducerea clubului a decis să-l demită pe olandezul Erik Ten Hag (55 de ani).

Raul îl poate înlocui pe Erik Ten Hag la Bayer Leverkusen

Raul a antrenat până acum doar Real Madrid Castilla, echipa a doua a madrilenilor, din 2019 până în prezent. Acum, legendarul jucător poate face pasul următor în cariera de antrenor și este pregătit să preia o echipă de prim rang.

N-ar fi prima aventură a lui Raul în Germania, după ce a mai jucat în Bundesliga pentru Schalke 04 între 2010 și 2012. La finalul stagiunii precedente, Raul a fost o variantă și pentru Sevilla, însă clubul andaluz a ales să-l instaleze în funcție pe argentinianul Matias Almeyda (51 de ani).

Celelalte două nume vehiculate pentru banca tehnică a lui Bayer Leverkusen sunt Marco Rose (48 de ani) și Edin Terzic (42 de ani), ambii cu experiență în Bundesliga. Rose le-a mai pregătit până acum pe Borussia Monchengladbach, Borussia Dortmund și RB Leipzig, în timp ce Terzic a fost antrenor doar la Borussia Dortmund, cu care a reușit să ajungă în finala Ligii Campionilor în 2024, pierdută în fața celor de la Real Madrid cu scorul de 0-2.

Erik Ten Hag a rezistat doar două etape la Bayer Leverkusen

Fostul antrenor de la Manchester United și Ajax, Erik Ten Hag, a rezistat doar două etape la Bayer Leverkusen.

Tehnicianul olandez a început campionatul cu o înfrângere pe teren propriu, 1-2 cu Hoffenheim, deși echipa sa conducea cu 1-0 încă din minutul 6. În a doua rundă, Leverkusen conducea în deplasare pe Werder Bremen cu scorul de 3-1 în minutul 64, având și superioritate numerică, însă meciul s-a terminat cu o remiză, 3-3, după ce gazdele au mai marcat în minutele 76 și 90+4.

Clasamentul din Bundesliga

Citește și:
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
Stiri extrasport
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
FRF și-a ales favoritul și a început discuțiile pentru postul de selecționer al României U21
Nationala
FRF și-a ales favoritul și a început discuțiile pentru postul de selecționer al României U21
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Box
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Altele
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (1)
Ciprian_Birtea
Ciprian_Birtea  •  03 Septembrie 2025, 22:05

Ăsta a antrenat doar 6 ani și doar în liga a 3-a spaniolă, la echipa a doua a lui Real Madrid. Nu ar trebui pus direct la Bayer.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează