INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PAOK

O fostă vedetă a lui AEK îi dă replica lui Răzvan Lucescu: „Dacă în Grecia e mafie, aceasta nu i-a interzis să ia titlul sezonul trecut”

Demis Nikolaidis a fost jucător, dar și președintele lui AEK Atena la un moment dat / Foto: Imago
Demis Nikolaidis a fost jucător, dar și președintele lui AEK Atena la un moment dat / Foto: Imago

Articol de - Publicat marti, 03 decembrie 2024 13:03 / Actualizat marti, 03 decembrie 2024 15:05

PAOK Salonic a remizat pe teren propriu cu Kallithea (2-2), iar Răzvan Lucescu a fost un car de nervi la final.

Tehnicianul român s-a dezlănțuit la conferința de presă, după meci, și a acuzat neacordarea a două penalty-uri. De asemenea, a numit conducerea fotbalului grec „un sistem care funcționează ca o mafie împotriva noastră”.

Crimă sau accident? Soția fostului adversar al României a murit, după ce a căzut de la etajul 7 » Poliția îl anchetează, familia victimei îl acuză
TRAGEDIE
Crimă sau accident? Soția fostului adversar al României a murit, după ce a căzut de la etajul 7 » Poliția îl anchetează, familia victimei îl acuză

Răzvan Lucescu a avut o ieșire nervoasă după 2-2 cu Kallithea: „Comisiile încearcă să mă reducă la tăcere”

„E o rușine să avem acești arbitri care sunt împotriva noastră. Ei nu ne-au dat două penalty-uri clare. Nu există cuvinte. Ar fi trebuit să câștigăm, am avut ocazii, dar după aceste situații nu am putut. Toate deciziile arbitrilor și VAR sunt împotriva noastră.

Comisiile, cu pedepsele pe care mi le impun, încearcă să mă reducă la tăcere. Opriți-vă! Un sistem care lucrează împotriva noastră ca o mafie. Dacă nu vreți ca PAOK să revendice titlul, spuneți-ne de la început!”, a declarat Lucescu jr.

Demis Nikolaidis: „La început am crezut că n-a fost. După ce am văzut mai multe reluări, cred că trebuia acordat penalty”

Demis Nikolaidis, fostă vedetă a lui AEK Atena, clubul care i-a suflat titlul lui PAOK în 2018, și despre care Răzvan susține că i-a fost furat, a comentat afirmațiile tehnicianului român la postul TV Novasports. Și susține că doar unul dintre cele două penalty-uri solicitate de Lucescu în repriza a doua, la scorul de 1-1, a fost.

„La început, am crezut și eu că n-a fost fault la Constantelia, în careu. Dar după ce am văzut mai multe reluări am ajuns la concluzia că trebuia acordat penalty. Pe de altă parte, Constantelia trebuia să vadă cartonașul roșu în prelungiri, după un fault asupra unui adversar”, a comentat Nikolaidis.

Demis Nikolaidis: „Răzvan Lucescu ar putea fi suspendat din nou”

Fostul internațional, 51 de ani, nu este însă de acord cu Lucescu în ceea ce privește mafia care ar conduce fotbalul grec și care i-ar pune bețe-n roate lui AEK: „Dacă lucrurile ar sta așa, această mafie nu i-a interzis lui PAOK să ia titlul sezonul trecut”.

Nikolaidis, jucător la AEK Atena între 1996 și 2003 (189 de meciuri / 125 de goluri), i-a atras atenția lui Răzvan că asemenea declarații l-ar putea aduce din nou în fața Comisiei de Disciplină. „N-aș vrea să comentez prea mult. Sunt instituții abilitate să o facă, iar anul acesta situația s-a înăsprit și n-ar fi exclus să-l suspende din nou”, a spus fostul atacant al naționalei Greciei (54 selecții, 17 goluri).

Răzvan Lucescu a bifat deja o suspendare de 4 etape (23 de zile), după ce a făcut scandal la derby-ul cu AEK Atena (1-1). Atunci a fost acuzat că l-ar fi scuipat pe unul dintre jucătorii gazdelor, Erik Lamela, învinuire care s-a dovedit ulterior a fi fost o minciună.

Citește și:
Nemaivăzut la TV! Pancu a început să țipe și l-a distrus pe Bergodi: „Eu eram arestat! Să-mi vină străin în țară să-mi bată jucătorul pe teren?!”
Superliga
Nemaivăzut la TV! Pancu a început să țipe și l-a distrus pe Bergodi: „Eu eram arestat! Să-mi vină străin în țară să-mi bată jucătorul pe teren?!”
Scene HALUCINANTE după derby-ul câștigat de CFR Cluj » Bergodi își iese din minți, sare să-i bată pe Cordea și Muhar » Antrenorul DĂ CU PUMNII în adversari
Superliga
Scene HALUCINANTE după derby-ul câștigat de CFR Cluj » Bergodi își iese din minți, sare să-i bată pe Cordea și Muhar » Antrenorul DĂ CU PUMNII în adversari
Chipciu l-a distrus, după CFR - U Cluj: „Dacă ești tare, nu mai sări atât în piscină”
Superliga
Chipciu l-a distrus, după CFR - U Cluj: „Dacă ești tare, nu mai sări atât în piscină”
Andrei Nicolescu, anunț-bombă pentru Dinamo: „Am făcut eforturi inimaginabile”
Superliga
Andrei Nicolescu, anunț-bombă pentru Dinamo: „Am făcut eforturi inimaginabile”
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Profit.ro
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Nemaivăzut la TV! Pancu a început să țipe și l-a distrus pe Bergodi: „Eu eram arestat! Să-mi vină străin în țară să-mi bată jucătorul pe teren?!”

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează