INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PRELIMINARII CM

Revoluția lui Ceferin » Cum s-ar putea transforma calificările pentru Mondial și EURO! + Dispare plasa de salvare pentru România?

România ar avea în noul format câte doi adversari din cele cinci urne valorice în preliminariile pentru Campionatul Mondial / FOTO: GSP.ro
România ar avea în noul format câte doi adversari din cele cinci urne valorice în preliminariile pentru Campionatul Mondial / FOTO: GSP.ro

Articol de - Publicat miercuri, 15 octombrie 2025 17:48 / Actualizat miercuri, 15 octombrie 2025 18:31

UEFA vrea să revoluționeze formatul preliminariilor pentru Campionatul Mondial și pentru EURO începând din 2028, după încheierea acordurilor în vigoare cu sponsorii și televiziunile. Președintele Aleksander Ceferin are în vedere două variante pentru a da mai mult interes partidelor care decid echipele naționale calificate la turneele finale.

Pentru a evita meciurile plictisitoare, prea dezechilibrate între adversari de valori diferite, UEFA ar fi gata să modifice sistemul de calificare pentru echipele naționale la Campionatele Europene și Mondiale, pentru a oferi mai multe dueluri între forțele fotbalului.

Potrivit L'Equipe, forul de la Nyon discută acest lucru de ceva timp și ia în considerare un model similar celui utilizat în Liga Campionilor începând cu ediția 2024-2025.

O unică grupă cu 55 de echipe, împărțite în 5 urne valorice. Fiecare ar juca cinci meciuri acasă și alte cinci în deplasare

Președintele Aleksander Ceferin a dezvăluit deja posibilitatea unui format nou, mai modern, la Summitul Fotbalului organizat recent la Lisabona, după primele discuții ținute la Malaga acum două săptămâni cu reprezentanții tuturor federațiilor de pe continent.

Revoluția lui Ceferin » Cum s-ar putea transforma calificările pentru Mondial și EURO! + Dispare plasa de salvare pentru România?
David Alaba, în duel cu Dennis Man în România - Austria / FOTO: GSP.ro

Se ia în considerare mai puțin posibilitatea folosirii deja existentei Ligi a Națiunilor ca bază de calificare și mai mult adoptarea unui sistem similar Ligii Campionilor, cu o singură serie de 54 de echipe (ori două grupe a câte 27, mai apropiată ca mărime de Champions League), tot cu calendarul inspirat de modelul elvețian al turneelor de șah.

Va exista un singur clasament, similar Ligii Campionilor. Dacă ar fi aplicată calificărilor pentru Mondialul din 2026, primele 12 echipe s-ar califica direct, iar echipele clasate între locul 13 și 20 ar ajunge în baraje.

„Cu toate acestea, oficialii UEFA admit că este o diferență între turneele cluburilor și competițiile internaționale. iar formatul Ligii Campionilor nu e considerat o soluție magică pentru preliminariile echipelor naționale”, scrie The Times.

Veste proastă pentru România: „Adio, calificare pe ușa din spate! Scurtătura din Liga Națiunilor ar trebui eliminată”

Din cele 55 de echipe, 24 se califică pentru EURO, adică există o șansă de 43,6%. Drumul către Mondiale e puțin mai complicat: se califică 16 echipe, adică 29% din total.

Revoluția lui Ceferin » Cum s-ar putea transforma calificările pentru Mondial și EURO! + Dispare plasa de salvare pentru România?
Italia - Israel 3-0 / Foto: Imago

Pentru a face pauzele internaționale mai interesante, fiecare echipă ar juca 10 meciuri - cinci acasă și cinci în deplasare - contra unor adversari aleși din cele cinci urne valorice. Fiecare a 11 echipe, alcătuite pe baza clasamentului coeficienților FIFA.

„Plasa de siguranță a Ligii Națiunilor ar trebui eliminată. Acest lucru a contribuit parțial la diluarea turneelor de calificare. Numărul de oportunități, apărute «pe ușa din spate» sau alte subterfugii oferite de UEFA, astfel încât echipe precum Italia să nu mai rateze niciodată un turneu important, a scăpat de sub control.

Lucrurile ar putea fi mai stricte. Dacă nu termini în primele 16 (sau primele 24 pentru calificările la Euro), nu meriți un loc într-un turneu important”, conchide The Times,

Citește și:
Nu s-a văzut la TV! Ce au făcut Sorana Cîrstea și Emma Răducanu, imediat după finala de la Transylvania Open
Tenis
Nu s-a văzut la TV! Ce au făcut Sorana Cîrstea și Emma Răducanu, imediat după finala de la Transylvania Open
Andrei Nicolescu, anunț-bombă pentru Dinamo: „Am făcut eforturi inimaginabile”
Superliga
Andrei Nicolescu, anunț-bombă pentru Dinamo: „Am făcut eforturi inimaginabile”
Gigi Becali i-a făcut o reverență în direct: „Cel mai inteligent analist! Ești tu, apoi restul!”
Superliga
Gigi Becali i-a făcut o reverență în direct: „Cel mai inteligent analist! Ești tu, apoi restul!”
Toți ochii pe ea la interviuri! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Euroliga: „Nu sunt multe ca ea!”
Baschet
Toți ochii pe ea la interviuri! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Euroliga: „Nu sunt multe ca ea!”
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Profit.ro
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează