INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  MAN. UNITED - MAN. CITY 1-2

S-au îmbrățișat. Dar erau ei?! Mourinho și Guardiola s-au salutat amical înaintea meciului și și-au dat mâna la final. Însă abia dacă s-au privit

Articol de - Publicat duminica, 11 septembrie 2016 00:00

Oficial, au îngropat securea războiului. Cu câteva săptămâni în urmă, la un meeting al managerilor din Premier, Pep și Jose și-au dat din nou mâna, după mulți ani. Iar ieri, la derby, au făcut-o iarăși, în fața suporterilor.

Și înaintea primului fluier, și la final. Ba chiar s-au îmbrățișat. Dar erau ei?! Abia dacă s-au privit. Iar Guardiola a afișat tot timpul acea mină încordată pe care o avea mereu înaintea duelurilor cu portughezul din El Clasico.

Ținta Clattenburg

Și după meci, la conferința de presă, cei doi au respectat pactul de "neagresiune". Oricum managerul lui United avea deja o altă țintă: Mark Clattenburg. "Sunt foarte nemulțumit de deciziile arbitrului. Intervenția lui Bravo la Rooney, în careu, era de eliminare și penalty. Otamendi a jucat balonul cu mâna, alt penalty neacordat. Știu, o să spuneți că l-a lovit în cot. Dar eu l-am văzut, s-a uitat la minge", a tunat Mourinho.

"Bravo a făcut una dintre cele mai bune partide pe care le-am văzut. La gol a avut ghinion. Mai degrabă e meritul lui Zlatan"
Pep Guardiola, manager Man. City

"Jucătorii mei au avut fibră. Au intrat pe unul dintre cele mai mari stadioane din lume și au câștigat. Asta contează"
Pep Guardiola, manager Man. City

Citește și:
Ce a lăsat în urmă trupa lui Reghe după înfrângerea de la Bistrița » Imaginile apărute după miezul nopții: „Mulțumim, FCSB!”
Cupa Romaniei
Ce a lăsat în urmă trupa lui Reghe după înfrângerea de la Bistrița » Imaginile apărute după miezul nopții: „Mulțumim, FCSB!”
Becali trece încă un jucător pe linie moartă: „Zero valoare!”
Superliga
Becali trece încă un jucător pe linie moartă: „Zero valoare!”
Regretul lui Gigi Becali după ce Daniel Bîrligea a „explodat” în Serie A: „Îmi pare rău că n-am pus și clauza aia! Mai luam 3 milioane”
Superliga
Regretul lui Gigi Becali după ce Daniel Bîrligea a „explodat” în Serie A: „Îmi pare rău că n-am pus și clauza aia! Mai luam 3 milioane”
Fotbalist din Superliga păcălit pe internet! Cum a rămas fără 230.000 de euro: „«Moldoveni» din Nigeria”
Superliga
Fotbalist din Superliga păcălit pe internet! Cum a rămas fără 230.000 de euro: „«Moldoveni» din Nigeria”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fosta finalistă de la Australian Open, poveste bizară din vestiarul WTA: „Nu mai era nimeni. L-am strecurat pe Quincy”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează