INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BARCELONA

Scandal după ultimul transfer făcut de Barcelona: "Noi am ajuns la un acord cu clubul și jucătorul! Ne gândim dacă să luăm măsuri legale"

FOTO: www.facebook.com/fcbarcelona
FOTO: www.facebook.com/fcbarcelona

Articol de GSP - Publicat miercuri, 25 iulie 2018 08:45

Barcelona a oficializat marți transferul mijlocașului brazilian Malcom, 21 de ani. Jucătorul a venit de la Bordeaux pentru 41 de milioane de euro.

Transferul este unul controversat după ce, inițial, jucătorul își dăduse acordul pentru a semna cu AS Roma, dar catalanii au intervenit în ultimul moment și au făcut o ofertă mai bună. Acum, Monchi, directorul sportiv al italienilor, anunță că Roma se gândește să apeleze la justiție în acest caz.

"Acum o săptămână am început negocierile cu Bordeaux și cu jucătorul, prin agentul lui. După 3-4 zile de discuții intense, luni la ora 17:00 am ajuns la un acord cu agentul, cu jucătorul și cu clubul. Totul era aranjat și aveam permisiunea ca jucătorul să vină la Roma pentru a face vizita medicală. Era un avion la ora 21:00 pregătit să-l aducă pe jucător. Eram liniștiți.

Marți, la prânz, agenții jucătorului m-au contactat și mi-au zis că trebuie să fac o ofertă mai bună pentru că Barcelona plătește mai mult. În acel moment am zis stop.

Da, nu am semnat nimic, dar sunt multe mesaje cu agentul jucătorului și cu președintele clubului. Merită să fie evaluate de cineva. Am mesaje în care se spune că există un acord. Acum ne gândim dacă să luăm măsuri legale", a declarat Monchi, potrivit Mundo Deportivo.

Citește și:
Ce a lăsat în urmă trupa lui Reghe după înfrângerea de la Bistrița » Imaginile apărute după miezul nopții: „Mulțumim, FCSB!”
Cupa Romaniei
Ce a lăsat în urmă trupa lui Reghe după înfrângerea de la Bistrița » Imaginile apărute după miezul nopții: „Mulțumim, FCSB!”
Becali trece încă un jucător pe linie moartă: „Zero valoare!”
Superliga
Becali trece încă un jucător pe linie moartă: „Zero valoare!”
Regretul lui Gigi Becali după ce Daniel Bîrligea a „explodat” în Serie A: „Îmi pare rău că n-am pus și clauza aia! Mai luam 3 milioane”
Superliga
Regretul lui Gigi Becali după ce Daniel Bîrligea a „explodat” în Serie A: „Îmi pare rău că n-am pus și clauza aia! Mai luam 3 milioane”
Fotbalist din Superliga păcălit pe internet! Cum a rămas fără 230.000 de euro: „«Moldoveni» din Nigeria”
Superliga
Fotbalist din Superliga păcălit pe internet! Cum a rămas fără 230.000 de euro: „«Moldoveni» din Nigeria”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fosta finalistă de la Australian Open, poveste bizară din vestiarul WTA: „Nu mai era nimeni. L-am strecurat pe Quincy”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (3)
ray51
ray51  •  26 Iulie 2018, 11:44

Curat murdar! Cine da mai mult - regula licitatiei dar cu 'jucatorii' la vedere - nu la vreme de seara...

romulus65
romulus65  •  25 Iulie 2018, 10:26

Mesajele, fie ele si scrise, nu tin loc de semnatura. Sigur ca modul in care au actionat atat clubul francez cat si agentul jucatorului a fost unul imoral dar nu ilegal.

gicab
gicab  •  25 Iulie 2018, 09:34

Mai degrabă ne gândim dacă avem motive sa i dam in judecată...

Vezi toate comentariile (3)
Comentează
Close