INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  LAZIO

SPECIAL GSP Ștefan Radu, „Il Boss”: 15 ani, 427 de meciuri și 6 trofee în culorile lui Lazio! Maurizio Sarri îl propune în conducere, dar clubul l-a trimis altundeva

Ștefan Radu la Lazio, foto: Imago +37   FOTO
Ștefan Radu la Lazio, foto: Imago

Articol de - Publicat luni, 29 mai 2023 14:21 / Actualizat luni, 29 mai 2023 14:25

Ștefan Radu (36 de ani) a bifat cu Cremonese (3-2) ultimul meci în tricoul lui Lazio și ultimele 6 minute ale carierei de jucător. De-acum, urmează o nouă aventură ca antrenor la juniorii clubului biancocelesto: „Lazio este casa mea”, a spus fundașul român, care a refuzat să mai vină la echipa națională în ultimii zece ani.

S-a retras duminică cel mai longeviv fotbalist român la un club din Vestul Europei. A încheiat ultimul capitol al celor 15 sezoane și jumătate petrecute la același club, un model de loialitate și devotament față de culorile lui Lazio. Nimeni n-a rezistat atâția ani la ceeași echipă, mai ales într-un campionat atât de solicitant, fizic și tactic, precum Serie A. Ștefan Radu a făcut-o, fiind cel mai fidel fotbalist străin din Il Calcio, postură preluată după ce Hamsik s-a despărțit, în 2019, de Napoli. La 36 de ani și 7 luni,

„Il Boss" a pășit ultima oară pe „Olimpico" ca fotbalist, debutând în această ediție de campionat, în etapa a 37-a. Antrenorul Maurizio Sarri l-a folosit în ultimele 6 minute ale prelungilor, la 3-2 cu Cremonese. Immobile i-a predat banderola, în aplauzele a 60.000 de tifosi, ce i-au scandat numele. După meci, colegii l-au purtat pe brațe și el a celebrat momentul pe gard alături de galerie.

Rapid l-a prezentat pe fotbalistul dat afară de FCSB
RAPID
Rapid l-a prezentat pe fotbalistul dat afară de FCSB

Ștefan Radu: „Mi-am îndeplinit visul”

„Din păcate, am ajuns la final, însă mi-am îndeplinit visul. Am petrecut mai mult de 15 ani alături de voi, când am intrat pe teren am avut același spirit ca voi, sufletul unui fan al lui Lazio. Cu acest tricou mi-am trăit viața de fotbalist, în acest stadion am experimentat momente unice, zile dificile, momente speciale. Lazio e o familie, acest stadion e casa mea. Vă mulțumesc pentru că nu m-am simțit niciodată singur. Când am purtat tricoul biancocelest am făcut-o cu tot sufletul și pasiunea.

Știu ce înseamnă să fiu unul dintre voi, știu ce înseamnă să aparțin acestei mari familii și să mă alătur ei pe vecie. Poți înceta să joci fotbal, însă nu poți înceta să faci parte din Lazio. Sunt sigur că atașamentul meu nu se va sfârși niciodată, îmi va oferi puterea să-mi continuu viața cu aceeași determinare pe care am avut-o pe teren. Vă mulțumesc tuturor și vă iubesc!", a declarat Radu plin de emoție.

Ștefan Radu, cinând alături de prieteni la Munchen / Sursă foto: Instagram@ Robert Văduva
Ștefan Radu, pe aeroport, la plecarea spre Germania / Sursă foto: Instagram
+33 FOTO

Sarri: „L-aș vedea în conducere pe Ștefan Radu”

„Mi-ar fi plăcut să-l pregătesc câțiva ani, din păcate am făcut-o doar în partea finală a carierei sale. Îl apreciez ca jucător și persoană, e un om de o loialitate și fidelitate unice. Ce viitor aș vedea pentru el? Din punctul de vedere al caracterului, e un băiat extraordinar, poate prea bun pentru a se face antrenor. L-aș vedea într-un post de conducere în cadrul clubului ori cu rol de interfață între stafful admiistrativ și echipă pentru că are această capacitate de a avea relații bune cu echipa și cu conducerea", a explicat Sarri. 

„Este ca un frate mai mare. I-am spus «boss, dacă înscriu vin imediat la tine». L-am îmbrățișat, cum a făcut și el cu mine când am venit la Lazio", a mărturisit Sergej Milinkovic-Savic, autorul golului care a decis victoria cu Cremonese. Și cel căruia i-a luat locul pe teren s-a înclinat în fața legendei. 

„Radu a scris istorie la Lazio, a fost enorm. M-a ajutat și a fost printre primii care mi-a vorbit, pentru a mă face să înțeleg ce înseamnă tricoul lazial. Merită toată recunoștința noastră, a oferit atât de multe echipei și tifosilor". a spus Mattia Zaccagni

Salvat de Simone Inzaghi!

Plecat de la Dinamo în ianuarie 2008, inițial doar ca împrumut, apoi transferat definitiv cu 5 milioane de euro, Ștefan Radu a ajuns la recorduri cu multă muncă, sacrificii, perioade bune și mai puțin bune, dar mereu cu seriozitate și dragoste față de Lazio. 

A fost mereu un idol al tifoseriei biancoceleste și un jucător în care antrenorii au avut încredere și el le-a răsplătit încrederea cu evoluții bune și foarte bune. A avut și momente mai proaste, când a fost criticat de presă, ba chiar s-a aflat acum patru ani aproape de a pleca din Italia, după un conflict în urma căruia a fost exclus din lot în iulie 2019. Atunci l-a salvat Simone Inzaghi, care a și vrut să-l ia apoi în 2021 cu el la Inter, însă transferul nu s-a mai făcut.

427de meciuri a jucat Ștefan Radu pentru Lazio, record absolut, peste fostul căpitan Giuseppe Favalli (401). Totodată, e jucătorul cu cele mai multe partide în Serie A la clubul biancocelest (349), peste Aldo Puccinelli (319), cel care deținea recordul din 1955

Ștefan Radu începe ca antrenor la juniorii lui Lazio

Radu a rămas aceeași „bandiera" pentru Lazio, deși în ultimele două sezoane a fost numai o eternă rezervă, însă omul din umbră cu o influență extraordinară în vestiar. Jucătorul ce a refuzat la banderola de căpitan după plecarea lui Lulici, dorind să nu iasă în față, iese acum din scenă, dar nu părăsește fotbalul. Va începe cariera de antrenor la Academia clubului biancocelest.

 Va fi tehnician la o echipă de juniori, cum s-a întâmplat în trecut și cu foștii săi coechipieri laziali Simone Inzaghi și Tommaso Rocchi. La fel a pornit și Cristi Chivu în 2018 la Inter Milano, ultimul său club. Președintele Claudio Lotito i-a promis lui Radu că nu va pleca de la Lazio și se ține de cuvânt. O nouă aventură începe pentru „Il Boss".

6trofee a cucerit Ștefan Radu în 15 sezoane și jumătate la Lazio: trei Cupe și trei Supercupe ale Italiei

8goluri și 21 de assisturi în toate competițiile are fundașul în vârstă de 36 de ani în tricoul biancocelest

Nu am cuvinte, boss, doar profundă stimă și admirație pentru persoana care ești. Sunt sigur că îți vom duce dorul, ne vei lipsi mult 
- Ciro Immobile, căpitan Lazio

Le mulțumesc președintelui și clubului pentru că mi-au permis să-mi realizez visul de a spune adio fotbalului purtând acest tricou. Aici am crescut ca om și fotbalist 
- Ștefan Radu, fundaș Lazio

Lazio este echipa mea națională. Am decis să mă dedic cu totul formației mele de club, din motive care țin de sănătate. Nu regret deloc că am renunțat la convocările venite de la București și consider că a fost alegerea corectă. Pentru Lazio sunt dispus la orice sacrificiu, de aceea am renunțat să joc pentru țara mea - Ștefan Radu, fundaș Lazio

15 ani de bătălii cu vulturul pe piept. Un luptător, unul dintre noi! Ștefan Radu, cu Lazio pentru totdeauna 
- mesaj al Peluzei Nord pentru fundașul român

Citește și alte știri despre Ștefan Radu: 

Ștefan Radu, discurs printre lacrimi și aplauze la ultima apariție pe „Olimpico”: „Mi-ați permis să-mi îndeplinesc visul. Vă mulțumesc!”

Ștefan Radu a plâns în fața galeriei » Scenografie emoționantă de adio în peluza lui Lazio, la ultimul meci al românului pe „Olimpico”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (3)
freddy
freddy  •  29 Mai 2023, 19:26

Ce e foarte amuzant este faptul ca ultrasii lui Lazio urăsc imigranții. Ceea ce pana la urmă, Ștefan Radu este! Un fine... Sa fie sănătos. Sa trăiască pana la adânci bătrâneți în familia Lazio. Si sper sa nu mai citesc vreodată ceva despre el.

paulg40
paulg40  •  29 Mai 2023, 16:02

Radule Tara este numarul 1 Lazio dupa. Esti unicat cu declaratiile astea. Oricum nimeni probabil nu isi va aduce aminte de tine in Romania.

Dino
Dino  •  29 Mai 2023, 14:39

Bravo lui, si-a vazut de treaba, asta de ce nu a mai plecat la arabi?

Vezi toate comentariile (3)
Comentează