INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  FORTUNA DUSSELDORF

Strategie inedită: vor să facă profit cu bilete gratis! Planul pe 5 ani al Fortunei Dusseldorf

Fortuna Dusseldorf are succes cu biletele gratuite // Foto: Imago
Fortuna Dusseldorf are succes cu biletele gratuite // Foto: Imago

Articol de - Publicat vineri, 10 noiembrie 2023 18:40 / Actualizat vineri, 10 noiembrie 2023 23:10

Fortuna Dusseldorf, club din liga a doua germană, oferă bilete gratuite suporterilor săi, la anumite meciuri, începând din octombrie. Proiectul, unul pe 5 ani, se numește „Fortuna pentru toți”, iar clubul speră ca astfel să revoluționeze modul în care fanii se raportează la echipă. Deficitul este de până la 500.000 de euro/partidă, dar, umplând stadionul, Fortuna a început să câștige prin atragerea tot mai multor sponsori.

Stadionul Fortunei Dusseldorf, Merkur Spiel-Arena, are o capacitate de 54.600 de locuri. Dar în liga a doua, până nu demult, nu se juca aproape niciodată cu casa închisă. Din octombrie, însă, situația s-a schimbat.

Clubul a demarat un proiect revoluționar, „Fortuna pentru toți”, pe 5 ani, ce urmărește să revoluționeze modul în care fanii se raportează la echipă. Cheia acestuia: bilete gratis, pentru toată lumea, la anumite partide. 

Așa arată camera de hotel pentru care Harry Kane plătește 11.000 de euro pe noapte
GERMANIA
Așa arată camera de hotel pentru care Harry Kane plătește 11.000 de euro pe noapte

Fortuna urmărește să se reconecteze la comunitatea sa și să atragă o nouă generație de fani

Speranța este de a reconecta Fortuna, care a câștigat ultima dată un trofeu în 1980, cu comunitatea sa și de a atrage o nouă generație de fani.  Planul pare unul riscant. ”Fiecare partidă la care tichetele sunt oferite gratis creează un deficit de 450.000 până la 500.000 de euro”, a admis directorul executiv al clubului, Alexander Jobst.

Dar pare să aibă succes. La primul dintre meciurile la care biletele s-au dat gratis, un 4-3 cu Kaiserslautern, au venit foarte mulți fani, iar clubul a început să adune tot mai mulți sponsori atrași de posibilitatea de a-și face publicitate în fața unei arene pline.

Solicitări pentru 120.000 de bilete și 52.000 de spectatori pe stadion

”Am avut solicitări pentru 120.000 de bilete și 52.000 de spectatori în tribune. 20 până la 25 la sută dintre cei care au aplicat au fost fani noi, care nu mai asistaseră la vreun meci al Fortunei.

Totodată, a existat o creștere a cererilor de a deveni membru cotizant și a vânzărilor de suveniruri cu însemnele Fortunei”, a punctat Jobst.

Fortuna Dusseldorf a fost ultima oară în Bundesliga în 2019/2020

Fortuna are în plan ca, la un moment dat, să ofere bilete gratis la cât mai multe dintre meciurile pe care le dispută acasă. Jobst e connvins că „un stadion plin reprezintă o experiență minunată pentru fani. Ceva unic. Iar o asemenea atmosferă atrage media și sponsorii”.

Ultimul sezon al echipei în Bundesliga a fost 2019/2020 și s-a încheiat într-o liniște mormântală, în condițiile declanșării pandemiei de COVID-19. Acum, grație proiectului „Fortuna pentru toți”, Merkur Spiel-Arena a prins din nou viață. Cu adevărat.

Citiți și alte știri din fotbalul internațional: 

Panică în drum spre aeroport! Jucătorii naționalei Israelului au fost opriți de o alarmă cu bombe și s-au ascuns după parapeți

Marius Șumudică și-a aflat pedeapsa după ce a fost eliminat în meciul cu Rizespor

Citește și:
Mihai Stoica a întors-o ca la Urziceni » Ce s-a ales de amenințarea cu demisia: „Să nu se mai ducă după fentă”
Superliga
Mihai Stoica a întors-o ca la Urziceni » Ce s-a ales de amenințarea cu demisia: „Să nu se mai ducă după fentă”
Cum a ales Vinicius Junior să oficializeze despărțirea de iubita lui: „Îți mulțumesc pentru tot”
Stiri extrasport
Cum a ales Vinicius Junior să oficializeze despărțirea de iubita lui: „Îți mulțumesc pentru tot”
FC Argeș își pierde golgeterul! Gazeta are numele: primii trei jucători care pleacă sigur în vară
Superliga
FC Argeș își pierde golgeterul! Gazeta are numele: primii trei jucători care pleacă sigur în vară
Haine noi pentru elevii lui Cristi Chivu » Echipamentul pentru sezonul 2026/2027, inspirat dintr-un model istoric
Campionate
Haine noi pentru elevii lui Cristi Chivu » Echipamentul pentru sezonul 2026/2027, inspirat dintr-un model istoric
Schimbare importantă pregătită în facturile de telefonie din România
Profit.ro
Schimbare importantă pregătită în facturile de telefonie din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Un fost fotbalist român este judecat în Anglia, după ce a înjunghiat un jurnalist la ordinul Iranului!

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează