INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BARCELONA

UPDATE ESPN anunță: Ronald Koeman, noul antrenor al Barcelonei » Ce contract i s-ar oferi

FOTO: Guliver/GettyImages
FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat luni, 17 august 2020 14:09 / Actualizat luni, 17 august 2020 20:54

Ronald Koeman, legendarul fundaș blaugrana și piesă-cheie din Dream Team-ul lui Cruyff câștigător al Cupei Campionilor Europeni în 1992, ar putea semna un contract pe doi ani (1+1) cu Barcelona, timp în care ar rămâne și la naționala Olandei, cu obiectiv EURO 2021.

UPDATE 20.15: Potrivit cotidianului „Sport”, Ronald Koeman este alesul, dar numirea lui va fi oficializată mâine, fiindcă nu și-a încheiat oficial conturile cu federația olandeză.

UPDATE 19.15: Potrivit „Algemeen Dagblad”, federatia olandeză discută deja despărțirea. Koeman va semna pe 3 ani cu Barca. Când a semnat cu naționala Olandei, Koeman a trecut o clauză de reziliere în cazul în care urma să fie ofertat de Barcelona. Cum oferta a venit, el se prevalează de clauza respectivă și renunță la postul de selecționer.

UPDATE 15:51 » ESPN: Koeman revine la Barcelona

ESPN anunță: Koeman, noul antrenor al Barcelonei În continuare, catalanii nu au făcut niciun anunț oficial cu privire la demiterea lui Quique Setien și la aducerea olandezului.

Știrea inițială:

Pentru Barcelona, Ronald Koeman e o emblemă. Fundașul central care a jucat șase sezoane pe „Camp Nou", unul dintre oamenii vitali ai Dream Team-ului creat de Johan Cruyff, marcatorul golului decisiv pentru prima Cupă a Campionilor blaugrana, în 1992, s-ar putea întoarce acum în Catalunya. Ca antrenor.

Contract pe doi ani: 1+1

Și Mundo Deportivo, și Marca susțin că negocierile sunt aproape de final. Cum Setién a fost dat afară (foarte probabil, și directorul sportiv Eric Abidal va avea aceeași soartă), fapt confirmat de președintele Bartomeu unui jurnalist spaniol, Koeman urmează să semneze un contract pe doi ani, unu plus unu, al doilea depinzând de viitorul președinte după alegerile din 2021.

„Acum e momentul pentru el și Barça" 

În același timp, Valentijn Driessen, liderul secției sport la De Telegraaf, principalul cotidian batav, crede că Ronald nu va mai refuza și a treia oară Barcelona. „Acum e momentul pentru el și Barça", scrie ziaristul olandez, argumentând: „Deși Koeman a promis federației în luna iunie că rămâne loial și se concentează pe Liga Națiunilor și Euro 2021, lucrurile se schimbă".

Dacă EURO nu se joacă nici în 2021?

Driessen leagă totul de pandemie, sugerând că nu ar fi exclus ca turneul final să nu fie organizat nici în 2021. „Ronald vede întregul tablou și realizează că poate aștepta la nesfârșit EURO. Și mai știe că aceasta e ultima lui șansă de a antrena Barcelona. Altfel, Xavi va fi cel mai bine anul viitor".

„La fel ca Rinus Michels în 1974"

Chiar dacă tehnicianul în vârstă de 57 de ani are o clauză în contractul cu forul olandez ce îi permite să semneze cu Barça, Driessen prezintă o variantă surprinzătoare. Koeman să antreneze în același timp și echipa catalană, și Oranje. „La fel ca Rinus Michels în 1974". Marele Michels, care era deja de trei ani pe banca Barcelonei, a condus și Portocala Mecanică la Mondial. Până în finală. 

VIDEO. Barcelona îl vrea pe Neymar lângă Messi: transferul astronomic al verii

Citește mai multe știri despre Barcelona: 

Începe curățenia la Barcelona după sezonul catastrofal: 7 jucători pleacă ACUM » Cine scapă de revoluția catalană

Și dacă Leo Messi spune adio? Consecințele celui mai slab sezon al Barcelonei din ultimul deceniu: de la alegeri pentru noul președinte, la amenințarea lui Leo

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”


Comentarii (3)
10209355191619210
Dani Dany  •  18 August 2020, 00:01

Mare greseala face koeman sa lase proiectul nationalei olandei care a inceput sa joace din nou fotbal si sa preia barsa, unde se stie ca antrenorii sunt marionetele lui messi, pique si suarez...

2528389220528911
Ionut Costache  •  17 August 2020, 21:34

Un pas important l-au facut. Acum trebuie sa improspateze lotul si sa faca transferuri de care au nevoie si nu lovituri de marketing... vad ca se vehiculeaza numai nume ofensive gen Neymar sau Martinez, care cu siguranta ar aduce un plus... Nu vad insa niciun zbon despre aducerea unor fundasi si mijlocasi (cu exceptia schimbului Arthur - Pjanic) or aceste compartimente sunt foarte slabite la Barcelona si poarta, in principal, vina pentru scorul cu Bayern...

fuller
fuller  •  17 August 2020, 19:59

In conditiile prezente Barcelona are nevoie de un antrenor "full-time". Nu vad posibiltatea ca Ronald Koeman sa fie si antrenor al echipei Olandei si a lui FC Barcelona. Va trebui sa aleaga.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează