INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BOLTON WANDERERS

Varianta Zenga a picat! Owen Coyle este noul antrenor al lui Bolton Wanderers

Articol de GSP - Publicat sambata, 09 ianuarie 2010 00:00

Fostul tehnician al echipei Burnley, Owen Coyle, a fost numit la conducerea formaţiei Bolton Wanderers, cu care a semnat un contract valabil doi ani şi jumătate, a anunţat clubul din Premier League, citat de AFP.

"Sunt foarte încântat că am revenit la Bolton şi abia aştept să readuc la club vremurile bune pe care le-am trăit odată", a declarat tehnicianul, care va debuta la noua sa formaţie la data de 17 ianuarie împotriva celor de la Arsenal, pentru că meciul de sâmbătă cu Sunderland a fost amânat din cauza ninsorii.

Coyle este fost jucător al echipei Bolton, iar în sezonul trecut a reuşit să promoveze cu Burnley în prima divizie. El i-a luat locul lui Gary Megson, care a fost demis la sfârşitul anului trecut, pentru că echipa se află pe locul 20 în campionat şi se luptă la retrogradare.

NewsIn

Citește și:
Primul „11” al FCSB-ului cu Rapid: ce a decis Reghecampf
Superliga
Primul „11” al FCSB-ului cu Rapid: ce a decis Reghecampf
Drama fratelui lui Steffi Graf: e vagabond și trăiește într-un tunel de drenaj în Las Vegas! Face acuzații aiuritoare la adresa lui Andre Agassi: „I-a plăcut să lovească”
Tenis
Drama fratelui lui Steffi Graf: e vagabond și trăiește într-un tunel de drenaj în Las Vegas! Face acuzații aiuritoare la adresa lui Andre Agassi: „I-a plăcut să lovească”
Dioszegi, după dezvăluirile GSP că premierul din Ungaria a oprit finanțarea: „Atâția bani am primit de acolo!”
Superliga
Dioszegi, după dezvăluirile GSP că premierul din Ungaria a oprit finanțarea: „Atâția bani am primit de acolo!”
Boicot FRF! Răzvan Burleanu NU trimite naționala la competiția FIFA, după ce Rusia a fost acceptată
Nationala
Boicot FRF! Răzvan Burleanu NU trimite naționala la competiția FIFA, după ce Rusia a fost acceptată
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează