INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  INTER

Veteranul lui Chivu pleacă de la Inter » Dan Șucu vrea să profite

Francesco Acerbi pleacă de la Inter (dreapta) / foto: Imago Images
Francesco Acerbi pleacă de la Inter (dreapta) / foto: Imago Images

Articol de - Publicat luni, 08 iunie 2026 11:09 / Actualizat luni, 08 iunie 2026 14:13

După patru sezoane pline de succese, aventura lui Francesco Acerbi în tricoul lui Inter pare să fi ajuns la final. Sosit în vara anului 2022 de la Lazio, fundașul central s-a impus rapid ca unul dintre liderii echipei.

La 38 de ani, însă, veteranul din apărarea lui Cristi Chivu nu pare să aibă nicio intenție de a-și agăța ghetele în cui. În ultimele săptămâni s-a discutat despre o posibilă reunire cu Simone Inzaghi la Al Hilal, dar această ipoteză pierde treptat teren, la fel cum s-a întâmplat și în timpul perioadei de transferuri din ianuarie.

Francesco Acerbi pleacă de la Inter, iar Genoa este una din echipele interesate

Deși a fost una din cele mai importante piese din apărarea lui Inter în ultimii ani, prezențele sale echipa lui Cristi Chivu au devenit din ce în ce mai rare în sezonul recent încheiat. Vârsta înaintată, dar și contractul care urmează să expire la finalul acestui luni, par să fie elementele decisive care contribuie la plecarea în vară.

Cea mai concretă pistă duce, în schimb, la rămânerea în Serie A. Nou-promovata Monza ar fi clubul care a acționat cel mai hotărât pentru a-și asigura experiența fundașului italian. Clubul caută un lider defensiv capabil să conducă echipa și ar fi inițiat deja primele contacte cu anturajul jucătorului, potrivit publicației corrieredellosport.it, citată de tuttomercatoweb.com.

Totuși, trebuie luată în considerare și concurența din partea echipei Genoa, condusă de Dan Șucu. Clubul „rossoblu” analizează profilul lui Francesco Acerbi pentru a-și întări compartimentul defensiv și i-ar putea oferi fundașului un rol central în noul proiect tehnic condus de Daniele De Rossi.

Veteranul lui Chivu pleacă de la Inter » Dan Șucu vrea să profite
Francesco Acerbi (al doilea de la dreapta la stânga) pleacă de la Inter / foto: Imago Images

În perioada petrecută la Inter, Francesco Acerbi a evoluat în 148 de partide, reușind să marcheze 5 goluri și să ofere tot atâtea pase decisive. Potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.com. cota sa de piață este de 2 milioane de euro.

Palmaresul său la Inter include două titluri de campion, două Cupe ale Italiei, două Supercupe și două finale de Champions League, realizări care au confirmat importanța sa în cadrul proiectului tehnic.

Citește și:
Au atras toate privirile la gala Balonului de Aur: fostul câștigător a venit cu iubita mai tânără cu 38 de ani
Campionate
Au atras toate privirile la gala Balonului de Aur: fostul câștigător a venit cu iubita mai tânără cu 38 de ani
E gata! Marius Șumudică pleacă de la CFR Cluj » Ce le-a transmis oamenilor din staff
Superliga
E gata! Marius Șumudică pleacă de la CFR Cluj » Ce le-a transmis oamenilor din staff
Gigi Becali a intrat în direct la TV și a avut o rafală de derapaje rasiste într-un dialog halucinant: „Vreau să rămânem primitivi”
Superliga
Gigi Becali a intrat în direct la TV și a avut o rafală de derapaje rasiste într-un dialog halucinant: „Vreau să rămânem primitivi”
Soția titularului din El Clasico, reacție virală: „Voi imprima asta și o voi agăța în casă”
Campionate
Soția titularului din El Clasico, reacție virală: „Voi imprima asta și o voi agăța în casă”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (1)
LV0808
LV0808  •  08 Iunie 2026, 17:16

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează