INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  GERMANIA

VIDEO Salomon Kalou torpilează toate eforturile Ligii germane cu un video incendiar: „E scandalos!” » Hertha l-a suspendat

Salomon Kalou torpilează toate eforturile Ligii germane cu un video incendiar
Salomon Kalou torpilează toate eforturile Ligii germane cu un video incendiar

Articol de - Publicat luni, 04 mai 2020 18:36

Jucătorul lui Hertha Berlin, Salomon Kalou, 34 de ani, a făcut un live pe Facebook din vestiar, în urma căruia a fost suspendat de club.

El, coechipierii și fizioterapeuții nu respectă niciuna dintre regulile elementare de igienă sanitară impuse de Ligă (DFL).

De bine ce Liga germană (DFL) tocmai a anunțat că peste 90 la sută dintre cele 1724 de teste pentru COVID-19 efectuate în primele două ligi din Germania sunt negative, un live realizat de ivorianul Salomon Kalou în vestiarul Herthei Berlin a scandalizat toată Germania.

În filmarea postată pe pagina sa de Facebook în această după-amiază, ștearsă ulterior, se poate remarca faptul că el, coechipierii și fizioterapeuții nu respectă nci măcar regulile elementare de distanțare socială!

Mai întâi, jucătorul ivorian merge în biroul fizioterapeutului Henrik Kuchno, bate palma cu el și îi spune, în glumă, că face un video „pentru femeile din Coasta de Fildeș”. 

Apoi, el merge în vestiar, unde bate palma cu coechipierii Skjelbred, Pekarik și Jarstein, iar cu Ibisevic dă mâna! Nici el, și nici ceilalți nu respectă distanța de siguranță, fixată de autoritățile sanitare la minimum 1,5 metri.

Kalou lasă smartphone-ul pe bancă, dar cu camera pornită, și arată fluturașul său de salariu. După care discută cu ceilalți despre reducerile aplicate de club. 

Din discuție reiese că ar fi mai mari decât s-a anunțat, iar Ibisevic spune în engleză: ”Oare de ce ne mint? S-ar putea să fie o greșeală voită.  Dacă fac așa cu fiecare jucător se umplu de bani”. 

Și discuția continuă, până ce Kalou ia telefonul, se ridică și merge într-o cameră în care se află un alt fizioterapeut, David de Mel. Acesta îi ia test de coronavirus unui jucător, Jordan Torunarigha, fără a fi echipat corespunzător. El poartă doar o mască de protecție pe figură!

De Mel îi atrage atenția la un moment dat: „Sala, te rog, șterge filmul. În încăperea asta n-ar trebui să fim decât două persoane”. Însă Kalou îi răspunde: „E doar în glumă, totul e-n regulă”.

Liga (DFL) a reacționat prompt, cu un comunicat pe Twitter: ”Imaginile postate de Kalou din vestiar sunt inacceptabile! Pentru așa ceva nu există toleranță!”. La rându-i, bisăptămânalul Kicker scrie că video-ul jucătorului ivorian „contracarează toate eforturile DFL”.

15 maie data la care Liga germană intenționează să reia sezonul în Bundesliga 1 și 2

Un star din Premier League a rupt carantina ca să joace cărți și să fumeze » Chiar fratele lui l-a dat de gol!

Citește și:
Daniel Pancu intervine, după anunțul lui Nelu Varga: „În cazul ăsta, nu mai rămân la CFR!”
Superliga
Daniel Pancu intervine, după anunțul lui Nelu Varga: „În cazul ăsta, nu mai rămân la CFR!”
OUT de la FCSB! Anunțul lui Mihai Stoica
Superliga
OUT de la FCSB! Anunțul lui Mihai Stoica
Zoe Elena l-a cucerit pe cel mai în vogă tânăr fotbalist din Liga Campionilor
Campionate
Zoe Elena l-a cucerit pe cel mai în vogă tânăr fotbalist din Liga Campionilor
Stadion nou în România până la sfârșitul deceniului! Când va fi gata arena de 64 de milioane de euro
Liga 2
Stadion nou în România până la sfârșitul deceniului! Când va fi gata arena de 64 de milioane de euro
FOTO Cel mai mare food hall din Europa de Est, în România. Este dezvăluit primul val de branduri
Profit.ro
FOTO Cel mai mare food hall din Europa de Est, în România. Este dezvăluit primul val de branduri
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Adrian Porumboiu, dezlănțuit după Turcia – România: „Vrem să batem cu ăsta? Nu ți-e rușine, porcovane?”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează